„The Beach Bum”. Hedonism ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-beach-bum-hedonism-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Noul film al regizorului american Harmony Korine, „The Beach Bum” (2019), este portretul frenetic al unui hedonist: un pretins scriitor din Miami care trăieşte o perioadă din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri şi sex, pe banii soţiei sale bogate.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 martie 2019

Cu părul lung, blond și neîngrijit, cu cămăși colorate și pantoloni scurți, mereu cu o bere în mână și cu ochii pe femei, Moondog (Matthew McConaughey) este un pierde-vară care se pretinde scriitor.

Citește din când în când, cu emfază, fără teamă de ridicol, scurte poezii îndoielnice în fața câtorva gură-cască, iar uneori nu ezită să le recite celor din jur versuri furate de la scriitori celebri.

E drept, nu prea e loc de poezie înaltă și de idei profunde pe plajele și în jurul piscinelor îmbietoare din însoritul Miami.

Trăiește pe picior mare din banii soției sale bogate și frumoase, Minnie (Isla Fisher), are ca cel mai bun prieten un rapper, Lingerie (Snoop Dog), și își duce viața numai din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri și multe femei atrăgătoare.

De altfel, exact din cauza unei partide de sex cu o necunoscută în bucătăria unei terase, sub privirile clienților, întârzie la nunta fiicei sale.

Este un excentric misterios, un fanfaron, un hedonist pursânge, care se simte la fel de bine atât printre bogați, cât și printre vagabonzii de la marginea societății.

Iar Harmony Korine nu face decât să ni-l arate în toată splendoarea iritantă a exceselor sale dincolo de moral și imoral, pe care estetica exuberantă a filmului, nu lipsită de un anume kitsch asumat, le reflectă din plin – culori țipătoare, muzică din abundență, o mizanscenă ce frizează pe alocuri suprarealismul și un montaj extrem de alert.

Fără interogații psihologice ieftine, fără informații inutile despre trecut, fără explicații și motivații, fără relații cauză-efect forțate de scenariu, fără aluzii sociale sau politice – doar o frenezie permanentă pe care Moondog pare să o imprime lumii din jur, o lume la rândul său superficială, excesivă.

O viață trăită mereu la limită, prin sfidarea oricăror norme și convenții și în care banii sunt buni doar pentru că servesc la satisfacerea plăcerilor exorbitante.

Bineînțeles că, la fel ca protagonistul său, filmul este autoindulgent, iar Harmony Korine refuză să ia distanță sau să chestioneze în vreun fel universul aproape abstract pe care îl construiește prin stilul său pe care unii l-ar putea considera forțat, agasant, problematic.

Și chiar dacă privim din afară la un astfel de delir, e ceva fascinant la acest dezmăț aproape psihedelic.

Rating Ziarul Metropolis: 4 stele

„The Beach Bum” („Regele plajei”) a intrat în cinematografe la 28 martie, fiind distribuit de Ro Image 2000.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

04
/05
/20

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenților din cinematografie rămași fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnați de echipa de evaluare formată din Laura Mușat (fondator Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură).

02
/05
/20

Astra Film Online vă invită duminică, 3 mai, de la ora 18:00, să descoperiți istoria bogată, de nouă secole, a orașului Sibiu, inima Transilvaniei, prin două filme remarcabile: Sibiu-Hermannstadt și Sibiu 825, semnate de Dumitru Budrala.

02
/05
/20

Faptul că amânăm ediția a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârșitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai și până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente și de proiecții online, din dorința de a păstra legătura, măcar virtual.

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

HISTORY readuce în proiecție specială povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria, aflată în centrul luptei pentru realizarea Marii Uniri din 1918 și pentru crearea României moderne. Telespectatorii români au întâlnire cu istoria duminică, 3 mai, de la ora 21:00.