TURISM CULTURAL Am plecat spre Braşov într-o joi dimineaţa, fără mari aşteptări. Ştiam de la prietena care mă invitase să o însoţesc că trebuie să ajungem nu în oraş, ci la 4 km de acesta, în comuna Hărman, la “The Country Hotel”. Habar n-aveam că fiecare secundă petrecută acolo va avea preţiozitatea bijuteriilor vechi, păstrate în cutiuţe mici, de catifea, mirosind a lavandă şi mentă.
Un articol de Florina Tecuceanu|14 martie 2016
Dacă mergi cu maşina, cei 4 kilometri dintre Braşov şi Hărman îi parcurgi repede, cât ai mânca un kurtos kalacs. Dacă vii cu trenul, din gara Braşov găseşti din oră în oră curse cu microbuzele unei companii de transport locale. Comuna Hărman, o veche aşezare săsească, atestată documentar la 1240, a fost fondată de cavalerii teutoni descinşi în Ţara Bârsei în secolul al XIII-lea.
În Hărman am fost întâmpinate de un peisaj medieval, aspru, teuton, cu case vechi, ca nişte bătrâne doamne bine întreţinute, într-o înşiruire perfectă pe marginea şoselei, cu geamuri impecabil de curate, dincolo de care străluceau ofensator de vii orhidee cărnoase. Copacii toaletaţi cu proverbiala precizie germană îşi întindeau spre cer crengile încă neînfrunzite. Eram în februarie, însă primăvara se insinua călduţ şi discret, ca o şoaptă la urechea unui îndrăgostit. Impunătoare, de departe, se putea zări biserica fortificată din Hărman, o relicvă medievală care a ţinut istoria în loc, ca martor la sălăşluirea teutonă în acest ţinut.
După ce depăşim biserica fortificată din Hărman, trecem pe lângă cofetăria în vitrina căreia s-a eternizat un cântar din acelea cu limbi ca de ceas, din anii comunismului. Dincolo de geamurile ei am văzut prăjiturile numite cândva indiene, demult dispărute din cofetării, răsfăţul ieşitului în oraş, în anii studenţiei. Ce amintiri! Ce sfidare a timpului!
Conacul săsesc în care explorezi liniştea
Când am ajuns la adresa căutată, în curtea străjuită de o poartă masivă de lemn, Marcela Cosnean, gazda noastră, proprietara “The Country Hotel”, ne-a poftit pe un tărâm izolat de restul lumii. Eram înconjurate din trei părţi de ziduri, iar din cea de a patra, de poarta imensă. Deasupra plutea cerul şi promisiunea că vei fi în siguranţă totală, că nimic nu poate pătrunde în această fortăreaţă protectoare.
“The Country Hotel”, o casă săsească cu pereţi albi şi înalţi şi verandă din lemn, avea să fie locul răsfăţului şi evadării noastre pentru două zile. În curte, soarele tânăr vibra nervos în aşteptarea primăverii. În aceeaşi curte, noi aşteptam nerăbdătoare să intrăm în casa imensă, de 500 metri pătraţi, care promitea deja mult.
“The Country Hotel” nu are deloc acea standardizare recognoscibilă prin cuvântul care îl defineşte. Nu este un hotel, ci o casă de oaspeţi care îţi oferă familiaritatea unui cămin cald şi primitor. Mobilierul de lemn, uşile – o parte recondiţionate, o parte confecţionate după modelul săsesc tradiţional, cu accesorii de fier forjat – şi lenjeria de pat din in cu cusături manuale te proiectează rapid în lumea satelor săseşti de acum un secol. Doar laptopul pe care îl scoţi din rucsac ca să te conectezi la internet şi smartphone-ul te readuc la momentul prezent. Iar televizoare nu găseşti în nicio cameră – de fapt, realizezi că ar fi o impietate să poluezi cu ştirile de la ora 19.00 momentele de contemplare ce se răsfrâng în propria ta fiinţă.
Oaspeţi de seamă la “The Country Hotel”
Şi foarte curând a venit momentul servirii mesei, în livingul cu ferestre largi, dispuse în arc de cerc, la masa cu scaune având spătare din piele de Cordoba, cu tacâmuri de argint şi farfurii de porţelan fin! Am înţeles repede, din gesturile gazdei noastre – căreia îi vom spune pe parcursul acestei relatări, simplu, Marcela – că tot ceea ce este înălţător în materie de servirea mesei conţine cuvintele “rafinament”, “eleganţă”, “impecabil”. Şi că această trataţie nu este rezervată doar musafirilor, ci e un obicei integrat în stilul său de viaţă. Am mai aflat, în cea de a doua zi a şederii noastre, că aici au poposit, în anii trecuţi, şi “oaspeţi de seamă”, printre care Andrei Pleşu, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Mircea Dinescu, Horia-Roman Patapievici.
Care, pesemene, s-or fi delectat, ca şi noi, cu cea mai bună ciorbă de fasole cu tarhon mâncată vreodată, cu varză ardelenească uşor călită în untură de gâscă – ceva dement de gustos! – cu pâine de cartofi abia scoasă din cuptor, cu budincă de ciuperci pleurotus înecată în sos de portocale şi curry, cu pastramă de cerb, cu salată de andive şi rucola cu mozzarella, cu tort de ciocolată realizat din cele mai fine ingrediente (cu unt de cacao, da!). Doar vinul roşu, catifelat şi parfumat, care ne-a ţinut nepermis de mult la poveşti, a dat o replică pe măsură tuturor acestor bunătăţi!
Ah, da! Şi să nu uităm de dulceţurile de rubarbă cu mentă, de afine de pădure amestecate cu fructe de soc, de dovleac cu ghimbir, de ardei iute, toate preparate în casă de gazda noastră, care ni le-a servit la micul dejun în cupe elegante, alături de cuburi mari de unt irlandez. De ce irlandez? Pentru că irlandezii au încă suprafeţe mari de păşuni, iar vacile lor sunt furajate natural, untul fiind, prin urmare, bio. Dar, ca să fim drepţi până la capăt în această mărturisire, trebuie spus că Marcela are o preocupare obsesivă pentru hrana naturală. Ouăle le cumpără de la sătenii din Hărman, brânza este, de asemenea, producţie locală, zahărul este brut, nerafinat, mierea provine de la producătorii din zonă. “Este un mare privilegiu să poţi să te hrăneşti natural, pentru care sunt recunoscătoare şi mulţumesc”, spune gazda noastră.
Iile româneşti, într-o colecţie nepreţuită
Şi abia la final, după ce ne-am răsfăţat cu aceste fineţuri, am aflat ceea ce ar fi trebuit să intuim din prima: Marcela Cosnean este o pasionată de cooking deja validată de toţi oaspeţii care i-au trecut pragul casei, dar şi de public, printr-o apariţie editorială de excepţie: este co-autor al cărţii “Bucătăria hoinară”, alături de fotograful Răzvan Voiculescu, album fotografic publicat în 2011. Şi tot ea este prima din România care a deschis drumul dulceţurilor artizanale, realizate după reţete proprii, din fructe specifice zonei Ardealului.
Marcela Cosnean. Foto: Facebook
Iubitoare de tot ceea ce este românesc autentic, deţine o colecţie impresionantă de ii, unele vechi de o sută de ani. Datorită minunatelor ii ale Marcelei, am ratat benevol o întâlnire la Braşov, petrecând o jumătate de zi în faţa oglinzii, probând, fotografiind şi făcând selfie-uri. Slăbiciune femeiască, scuzabilă, acceptată şi chiar uşor înnobilată de frumuseţea acelor frumoase “les blouses roumaines” care ne-au luminat ziua.
“Cu ani în urmă, am cântat în corul Camerata Braşov şi am mers într-un turneu în Israel. Eu eram solista corului. Ca de obicei, eram îmbrăcată cu haine tradiţionale româneşti, cu rochii de in topit, brodate de mână, cu ii superbe, cu opinci pe care mi le făcea un mare artizan pe vremuri, dintr-o piele moale, foarte confortabilă … A trebuit să vând tot ce aveam, pentru că pe stradă săreau evreicele pe mine. Am dat pe bani foarte frumoşi iile şi rochiile mele, iar eu mi-am făcut altele şi mai rafinate după ce am revenit în ţară”, povesteşte Marcela.
Iar în atelierul de croitorie – Marcela Cosnean este designer vestimentar – am descoperit alt univers, acela al rochiilor cu volane ample, al ţesăturilor fluide, al dantelelor şi mai ales al trusourilor de botez pe care le confecţionează şi le livrează pe comandă, peste tot în ţară.
Festivalul “Music in Church”
Transilvania are multe de oferit, din punct de vedere cultural. Ştiind aceste lucruri, Marcela Cosnean a organizat Festivalul “Music in Church”, prin care promovează tinerii muzicieni şi pe care doreşte să îl dezvolte. Concertele sunt ţinute în bisericile fortificate din Transilvania, ale căror orgi au fost restaurate. De altfel, în Hărman există singurul atelier de construit şi recondiţionat orgi din Sud-Estul Europei. Aici funcţionează şi o şcoală post-liceală de restauratori şi constructori de orgi.
Spiritul antreprenorial al gazdei noastre, exersat în cei 18 ani de şedere în Germania şi în cei trei de şedere în SUA, a intuit că nu doar francezii se pot lăuda cu ierburile lor de Provence. Co-fondatoare a Asociaţiei “Slow Food Ţara Bârsei”, Marcela Cosnean a prins în recipiente de sticlă aromele ierburilor locale sub numele “Herbs of Transylvania”– amestecuri de cimbru, melisă, salvie, busuioc, lavandă, chimen, măghiran, tarhon – şi amestecurile de ceaiuri speciale “Tea of Transylvania”, provenite din cultura spontană şi din cultura ecologică, organizate pe numere, No. 1 – No. 7. Am simţit aromele condimentelor captive în uleiul de măsline care au “parfumat” salata de rucola şi andive şi în ceaiul minunat care ne-a fost servit după fiecare masă.
Şi trebuie neapărat spus că am simţit binecuvântarea fiecărei ore petrecute la “The Country Hotel”, în care am explorat altfel de linişte. Odată ajunsă acasă am realizat că cele câteva zile petrecute aici îţi pot oferi, surprinzător, calea spre o fericire neaşteptată.
