„The Disaster Artist”. Hollywood – când și eșecul înseamnă succes
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-disaster-artist-hollywood-cand-si-esecul-inseamna-succes/

CRONICĂ DE FILM „The Disaster Artist”, de James Franco – sau cum să faci un film onorabil despre un film foarte prost, dar celebru.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 ianuarie 2018

Greu de spus dacă există și autoironie în gestul lui James Franco de a-și da rolul principal și de a regiza „The Disaster Artist”, despre cum a fost realizat „The Room” (2003), considerat sau, mai degrabă, promovat ca „cel mai prost film”, devenit însă cult datorită eșecului răsunător și mai ales bizareriei celui care l-a finanțat, produs, regizat și jucat – misteriosul și excentricul personaj Tommy Wiseau.

Cunoscut publicului larg în primul rând ca actor, James Franco este și un neașteptat de prolific regizor, însă cele mai multe din filmele pe care le-a regizat sunt relativ neștiute. În 2013, reușea totuși performanța să aibă două filme în două mari festivaluri: „As I Lay Dying”, în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes, și „Child of God”, chiar în competiția principală de la Veneția.

Cu un scenariu bazat pe o carte de succes – „The Disaster Artist: My Life Inside The Room, the Greatest Bad Movie Ever Made” –, scrisă de un actor din „The Room” împreună cu un jurnalist, „The Disaster Artist” i-a adus în toamnă lui James Franco premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la San Sebastian (într-o competiție în care s-au aflat și două titluri românești, „Pororoca”, de Constantin Popescu, și „Soldații. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic).

Și l-a propulsat în circuitul galelor de premiere din America de la începutul acestui an, în special pentru rolul său – interpretarea tocmai i-a fost răsplătită cu un Glob de Aur, însă apoi starul a fost acuzat de câteva femei de „comportament inadecvat” si „hărțuire sexuală”, într-un scandal încă în desfășurare.

Sunt două tipuri de filme foarte proaste. Cele la care poți să râzi de umorul involuntar, într-un soi de valorizare conștientă a prostului gust: este ceea ce, în finalul din „The Disaster Artist”, se sugerează că s-ar fi întâmplat și cu „The Room”, când publicul de la premieră, deci inclusiv echipa de producție (mai puțin protagonistul), a transformat stânjeneala că asistă la ceva ridicol într-un râs sănătos, urmat de aplauze.

Dar există și acele filme foarte proaste care pot inhiba în spectator până și înclinația de a privi cu detașare și de a lua în derâdere eșecul. Și asta tocmai pentru că apare revelația: există un om, regizorul, care nu își dă seama că este complet lipsit de talent și nu sesizează ridicolul, implicând în încercarea sa zeci de persoane – este vorba, în fond, de o dramă personală (Acum doar câțiva ani, în calitate de jurnalist și cronicar, am asistat eu însumi, jenat, la „premiera de gală” a unuia dintre cele mai proaste filme românești realizate vreodată, la finalul căreia s-a și aplaudat, însă aparent mai mult din complezență și pentru că la un astfel de eveniment participă cei care au lucrat la film și cunoscuți ai lor).

„The Disaster Artist” este în primul rând o comedie. Însă unul din meritele lui James Franco este că reușește să îi dea un oarecare relief protagonistului pe care îl joacă, într-o interpretare convingătoare (provocarea de a juca bine un actor prost). Tommy Wiseau nu este doar un personaj caricatural și antipatic, pe seama căruia se râde – deși rămâne misterios până la capăt, sunt momente când se lasă de înțeles că sub ciudățenia sa aparent spontană s-ar ascunde străfulgerări de luciditate.

Însă James Franco nu plusează nici în această direcție – relația dintre Tommy Wiseau și actorul aspirant, Greg (jucat de fratele lui Franco, Dave), pe care îl ia cu el la Los Angeles și îl distribuie în film este folosită, cu reținere, pentru a oferi câteva posibile piste de înțelegere a psihologiei personajului și a contrabalansa prin tușe de dramatism comicul, pe alocuri forțat, din secvențele de filmare de la „The Room”.

Lăudabil este și că James Franco evită riscul ca în cvasi-parodia sa să adopte un stil pretențios, care să sugereze o poziție de superioritate față de filmul din film: imaginea este simplă, fără stridențe, iar regia nu iese în evidență, lăsând în prim-plan personajele și firul narativ.

Ironia care străbate „The Disaster Artist”, și care contribuie la farmecul său (pentru cei dispuși să accepte convenția lui James Franco și a scenariștilor săi, Scott Neustadter și Michael H. Weber), este că, la Hollywood, chiar și un uriaș eșec poate deveni un succes.

James Franco nu pare să se ia foarte tare în serios, astfel că „The Disaster Artist” are o lejeritate binevenită, poziționându-se ca un alt fel de film despre cinema, deglamourizant. Însuficient însă pentru a-l face și titlu memorabil: comicul este ușor repetitiv, deloc vizual și mizează aproape exclusiv pe exagerarea presupusei extravaganțe a lui Tommy Wiseau, pe accentuarea lipsei sale de talent de actor și regizor. Și nu este chestionată ideea de kitsch – de aici și o ușoară autocomplezență.

„The Disaster Artist” („Un artist numit dezastru”) a intrat în cinematografe la 12 ianuarie.

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.