„The Florida Project”. Marginalii
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-florida-project-marginalii/

CRONICĂ DE FILM Până spre final, când un fir narativ dramatic ce până atunci fusese doar sugerat începe să ocupe prim-planul, „The Florida Project”, de Sean Baker, îşi permite luxul de a fi o cronică liberă şi relaxată a copilăriei fericite, pe timp de vară, într-o lume a săracilor şi marginalilor.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2018

Simbol al cinema-ului american independent, regizorul Sean Baker își plasează noul film în interiorul și în jurul unui motel ieftin, adăpost pentru nevoiași, persoane excentrice (ca o bătrână cu sânii mari căreia îi place să facă plajă topless) și mame tinere și singure cu copii, din apropierea celebrului parc de distracții Disney World, în Orlando, Florida.

Este evidentă ironia amară rezultată din contrastul dintre fericirea obligatorie pe care o simbolizează și proclamă, prin tradiția sa, un univers contrafăcut ca Disney World (care nu apare decât o singură dată în film, dar în ale cărui periferii s-a dezvoltat o adevărată lume a nefericiților) și drama înăbușită de sub existența exuberantă a tinerei Halley (Bria Vinaite) și a fiicei sale de șase ani Moonee (extraordinara Brooklynn Prince), protejate discret de înțelegătorul (deși agasatul) manager al motelului, Bobby (Willem Dafoe, nominalizat la Oscar pentru acest rol).

„The Florida Project” este, în primul rând, portretul empatic al lui Moonee și al celor doi prieteni ai ei, un băiat și o fată. Pentru ei, motelul (a cărui culoare roz-violet, care camuflează sărăcia locatarilor, dă senzația unei artificialități deopotrivă comice și triste) și mai ales împrejurimile sale (o șosea intens circulată, terenuri virane, case abandonate, magazine colorate și în forme bizare) reprezintă spațiul aproape mitic al unor aventuri și jocuri neîntrerupte, unele periculoase. Copilăria ca acumulare de întâmplări percepute ca fiind de proporții colosale și ca stare de beatitudine care nu ține cont de ce e în jur.

Iar camera de filmat, mereu în alertă, îi urmărește îndeaproape, de la nivelul lor, atentă să le surprindă, de multi ori în gros-plan-uri cu efect comic, cele mai mici gesturi și reacții. Și să le capteze, în secvențe care nu sunt neapărat legate narativ, acea naturalețe seducătoare și inegalabilă din care Sean Baker pare să facă miza centrală și substanța demersului său.

Construit în cea mai pare parte din perspectiva inocentă a fetiței Moonee, filmul ia aspectul unei false feerii în care drăgălășenia inevitabilă a copiilor (de fapt, un amestec de firesc dezarmant și de gesturi obraznice și sfidătoare) este contrabalansată de substratul social dur și omniprezent, ale cărui efecte asupra tinerei mame nu pot fi întotdeauna ascunse de ochii fetiței.

I se pot totuși reproșa lui Sean Baker complacerea într-o tratatare regizorală de multe ori senzaționalistă, de freak show, și refuzul unei priviri critice, distanțate, asupra acestui decor natural stupefiant și asupra inconștienței tinerei mame. O privire care ar fi permis probabil și evitarea infantilismului (auto)complezent căruia filmul îi cade victimă pe alocuri.

 

The Florida Project” a fost prezentat în premieră în România în cadrul celei de-a doua ediții a American Independent Film Festival și va fi distribuit în curând de Voodoo Films în cinematografe.   

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.