TIFF (2) „Donbass” – Războiul sfârșitului lumii
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2-donbass-razboiul-sfarsitului-lumii/

CRONICĂ DE FILM Deşi uşor de criticat pentru tratarea aparent părtinitoare, maniheistă (pro-Kiev şi anti-rebeli), a conflictului din estul Ucrainei, „Donbass”, cel mai nou film de ficţiune regizat de Serghei Lozniţa, descrie naturalist un spaţiu ca de sfârşit de lume, în care umanitatea e capabilă de cele mai mari grozăvii.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 mai 2018

Este fascinantă diferența dintre stilul documentarelor și estetica filmelor de ficțiune ale lui Serghei Loznița. În documentare, celebrul regizor ucrainean optează pentru cadre fixe, lungi și largi, menite a surprinde dinamica mulțimilor. Cadre contemplative, aparent observaționale, dar cu intervenții pronunțate pe coloana sonoră.

În schimb, în ficțiune, dominante sunt naturalismul și o plonjare a aparatului de filmat printre personaje, cu o imagine apăsătoare, în tonuri cenușii (semnată de colaboratorul său de lungă durată, Oleg Mutu).

În „Donbass”, film premiat anul acesta pentru regie în cadrul secțiunii Un Certain Regard de la Cannes și prezentat în premieră în România la TIFF, Loznița abordează teribilul conflict civil din estul Ucrainei, în derulare de mai mulți ani.

La fel cum în „Maidan”, documentarul său din 2014 despre amplele proteste de la Kiev care au dus la căderea regimului pro-rus, regizorul evita să explice cine, ce și de ce, fiind mai curând interesat de captarea atmosferei, nici în „Donbass” Loznița nu livrează multe informații lămuritoare – cele mai la îndemână sunt diferențele dintre limbile ucraineană și rusă (pentru cei familiarizați măcar puțin cu ele) și dintre steagul ucrainean și cel al separatiștilor pro-ruși care controlează regiuni din estul țării (drapel prezent pe uniformele și mașinile militare și pe clădiri).

Miza sa nu pare a fi deslușirea în vreun fel a situației reale din teren (de altfel, nici nu e rolul cinema-ului să facă asta). El este interesat să traseze portretul (uneori în tușe mai groase) unui spațiu geografic și spiritual ajuns aproape apocaliptic.

Un spațiu al degradării și al terorii, în care oamenii simpli pot muri oricând sub tiruri de rachete neanunțate sau sub focurile de armă ale soldaților, în care plăcerea umilirii celuilalt a luat locul relațiilor umane firești, în care se trăiește în clădiri distruse sau în buncăre, în care realitatea este manipulată mediatic, cu cinism, în scopuri propagandistice.

În locul unei narațiuni liniare, cu o structură clasică și clară, Loznița alege o înșiruire de secvențe, fiecare cu propria combustie, dar care comunică subtil între ele: filmul pare ca o călătorie cu aspect documentar într-un infern (este greu de uitat o scenă lungă de câteva minute în care un soldat ucrainean este prins de rebeli, legat de un stâlp pe stradă și umilit, batjocorit și bătut pe rând de o mulțime de trecători, de la tineri la bătrâni).

Acest periplu neîntrerupt, această trecere de la un fragment narativ la altul, splendid mizanscenate și coregrafiate în planuri-secvență, amplifică senzația de realism și induce sentimentul că aparatul de filmat își alege aleatoriu personajele și întâmplările – oriunde s-ar opri, dezastrul a același. E o situație fără ieșire, în care aceiași oameni sunt uneori și victime, și călăi (de altfel, nu e întotdeauna foarte clar cine terorizează pe cine).

După cum a mărturisit în interviuri, Loznița își construiește demersul pe reconstituirea multor înregistrări realizate de amatori, postate pe internet (de altfel, sunt omniprezente telefoanele mobile, aparatele de fotografiat sau camerele de filmat ale televiziunilor). Această opțiune dă greutate documentară filmului.

Însă cineastul nu se oprește la acest prim nivel – el duce de multe ori filmul în zona grotescului (memorabilă în acest sens este secvența unei nunți) și îi conferă aspectul unei parabole despre dezumanizare. 

Deși i s-ar putea reproșa abordarea ușor senzaționalistă și poziționarea părtinitoare, un lucru e cert: cinema-ul lui Loznița degajă o forță unică, fascinantă, care îl face unul din cei mai mari autori de film ai momentului.  

În cadrul TIFF, „Donbass” va mai putea fi văzut duminică, 3 iunie, de la 12.30, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.