Toamna marilor spectacole, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/toamna-marilor-spectacole-la-teatrul-metropolis/

Teatrul Metropolis din Bucureşti deschide stagiunea cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi în scenografia Adrianei Grand. Instituţia condusă de George Ivaşcu va relua în luna septembrie şi succesele stagiunii trecute, „Lecţia de violoncel“, cu Radu Beligan şi „Tom şi Jerry“, cu Florin Piersic Jr.

Un articol de Ziarul Metropolis|13 septembrie 2014

„Visul unei nopți de vară“, de William Shakespeare, un spectacol în viziunea lui Victor Ioan Frunză, îi aduce pe scenă, printre alții, pe actorii George Costin, Andrei Huțuleac, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae, Cristina Florea, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron.

Spectacolul (foto sus de Adriana Grand) este prezentat în avanpremieră și este programat pe 14, 15, 17 și 18 septembrie, de la ora 19.00. Victor Ioan Frunză a mai montat textul lui Shakespeare, pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în 2006.

Pe 20, 21, 22 și 23 septembrie, Radu Beligan revine pe scena Teatrului Metropolis în „Lecția de violoncel“, de Mona Radu, un spectacol în regia lui Felix Alexa, cu Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa. Incredibil succes de casă, spectacolul a fost selectat și în programul Festivalului Național de Teatru (24 octombrie – 2 noiembrie, București), de criticul de teatru Marina Constantinescu.

Interesul publicului este cu atât mai mare cu cât actorul Radu Beligan, care va împlini anul acesta 96 de ani, a declarat că acesta este ultimul său rol. A intrat în Cartea Recordurilor, fiind cel mai longeviv actor încă în activitate. Anul acesta, cineva l-a întrebat de ce joacă atât de mult (a jucat chiar şi de trei ori într-o singură zi, în „Lecţia de violoncel“, la Metropolis). Răspunsul lui Radu Beligan a fost următorul: „Dacă nu joc, sunt trist!…“.

Pe 25 septembrie, de la ora 19.00, se joacă „Tom și Jerry“, o comedie neagră, în regia lui Florin Piersic Jr.,cu Florin Piersic Jr., Paul Ipate și Larențiu Bănescu. „Tom și Jerry sunt doi asasini plătiți, omoară oameni, asta e meseria lor. Ești în teatru, dar e ca și cum ai fi în cinema. Nu poți să nu te gândești la Tarantino. Mă gândesc și eu la Pulp Fiction, dar voi afla că greșesc“, scrie Andrei Crăciun, în cronica lui.

„Începem în forță, și asta nu înseamnă nimic față de ce va urma. La cererea publicului vor fi reluate mai multe spectacole de succes din stagiunile trecute, dar vom avea pe tot parcursul acestei stagiuni și producții noi. Pregătiți-vă pentru multe surprize uriașe, de care veți avea parte la Teatrul Metropolis!“, a declarat George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis.

Metropolis, singurul teatru cu număr special pentru rezervări

La şapte ani de la înfiinţare, Teatrul Metropolis din Bucureşti a venit în sprijinul spectatorilor săi, punându-le la dispoziţie un nou număr de telefon pentru rezervările de bilete: *7707.

Un apel este taxat normal, în funcţie de reţeaua din care sunaţi. Dacă sunaţi din Vodafone, Orange sau Cosmote, un minut va fi taxat la valoarea unui apel Vodafone-Vodafone, Orange-Orange sau Cosmote-Cosmote.

Puteţi suna la numărul *7707, 7 zile din 7, între orele 10.00 şi 18.00. Un operator vă va rezerva biletele la spectacolele dorite sau vă va ajuta să alegeţi un spectacol pe gustul dumneavoastră.

Teatrul Metropolis vă pune la dispoziţie şi sistemul de cumpărare de bilete online – unul dintre cele mai moderne sisteme de acest gen din România, direct de pe site-ul oficial al teatrului www.teatrulmetropolis.ro. De asemenea, rămâne valabilă şi varianta de cumpărare direct la casa de bilete a teatrului, situat în Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2.

INFO

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

De William Shakespeare

Versiune scenică de Victor Ioan Frunză

Preț online: 24.84 Lei; Preț casa de bilete: 21.60 Lei

Distribuție

Theseu, ducele Atenei : GEORGE COSTIN
Egeu, tatăl Hermiei : ALIN FLOREA
Lysander, îndrăgostit de Hermia : ALEXANDRU PAVEL
Demetrius, îndrăgostit de Hermia : ADRIAN NICOLAE
Philostrat, maestru de ceremonii : ANDREI HUȚULEAC
Peter Gutuie, asistent medical : ALIN FLOREA
Blându’ , tâmplar : EDUARD CÂRLAN / COSTIN DOGIOIU
Nic’ Fundulea, frizer : SORIN MIRON
Subțirelu’, croitor : AMIR QASHOU
Francisc Fluieraru, vulcanizator : CAROL IONESCU
Tom Botișor, tinichigiu : SORIN FLUTUR
Hippolyta, soția lui Theseu: CRISTINA FLOREA
Hermia, îndrăgostită de Lysander : MIHAELA VELICU
Helena, îndrăgostită de Demetrius : NICOLETA HÂNCU
Oberon, regele elfilor : GEORGE COSTIN
Titania, regina nimfelor : CRISTINA FLOREA
Puck: ANDREI HUȚULEAC
Un prinț indian: AMIR QASHOU
Spirite, zâne, elfi: ADRIANA ALDEA, ANDREI BIBIRE, CODRIN ANDREI BOLDEA, EDUARD BOȚ, SELINA COLCERU, ANTONIA DIN, GLORIA MELU, ANDREEA MERA, PAUL RADU

Casting & training: GEORGE COSTIN & ALEXANDRU PAVEL
Comunicare & logistică: SORIN MIRON
Consultant artistic: ADRIAN NICOLAE
Efecte sonore: ALIN FLOREA & SORIN MIRON
Decorul și costumele: ADRIANA GRAND
Direcția de scenă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.