Tonitza, Grigorescu, Aman şi Luchian – licitaţie de Sărbători
https://www.ziarulmetropolis.ro/tonitza-grigorescu-aman-si-luchian-licitatie-de-sarbatori/

Tablouri de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman şi Ştefan Luchian vor fi scoase la licitaţie pe 3 decembrie, la Casa Capşa din Bucureşti, într-o licitaţie dedicată sărbătorilor de iarnă şi organizată de casa AraArt.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2014

AraArt organizează pe 3 decembrie o licitaţie cu peste 140 de lucrări de artă plastică şi decorativă, în care va fi scoasă la vânzare o colecţie de tablouri semnate de Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Samuel Mutzner, Constantin Piliuţă şi Max Herman Maxy, notează Mediafax.

Evenimentul va avea loc la Casa Capşa (Sala de Marmură), de la ora 19.00, iar expoziţia care anticipează licitaţia va fi deschisă amatorilor de frumos în perioada 1 – 3 decembrie, între orele 11.00 şi 19.00.

La această licitaţie vor fi prezentate şi 19 tablouri care surprind atmosfera specifică iernii, semnate de Jean Cheller, Dumitru Ghiaţă, Marius Bunescu, Constantin Piliuţă, Cozmin Movilă, Petru Iorgulescu Yor, George Catargi, Vasile Popescu.

Licitaţia va pătrunde şi în universul copilăriei redat de Nicolae Tonitza, prin intermediul lucrărilor „Micuţa din mahala” (cu un preţ de pornire de 1.500 de euro) şi „Lipoveanca” (10.000 de euro).

Figuri de copii pot fi regăsite în licitaţie şi în lucrarea „În grădina cu flori”, semnată de Samuel Mutzner (2.200 de euro). Datorită influenţei directe a pictorului francez Claude Monet, în atelierul căruia a studiat, pictura lui Samuel Mutzner se înfăţişează ca o veşnică sărbătoare a soarelui, a aerului limpede şi a vegetaţiei luxuriante.

Întoarcerea de la târg (1903-1904), de Nicolae Grigorescu

Întoarcerea de la târg (1903-1904), de Nicolae Grigorescu

Din licitaţie va face parte şi o altă lucrare având în prim plan inocenţa copilăriei, studiul de nud de băieţel intitulat „Goliciunea”, datând din prima perioadă petrecută în Franţa (din 1861 până în 1869, cu mici întreruperi), definitorie pentru formaţia artistică a lui Nicolae Grigorescu, în sensul asimilării noilor tendinţe manifestate în pictura vremii. Preţul de pornire al acestei lucrări este 13.000 de euro.

Pe de altă parte, în acord cu sărbătorile religioase de la finalul anului şi în amintirea anilor în care Nicolae Grigorescu picta biserica mănăstirii Zamfira (1856) şi apoi pe cea de la Agapia, licitaţia aduce în prim-plan o lucrare cu bogată încărcătură spirituală – „Tabloul religios cu Maica Domnului” (6.500 euro).

Pe de altă parte, licitaţia se va îndrepta şi spre modernism şi avangardă, prin intermediul lui Max Herman Maxy, cu lucrarea „Arlechinul” (2.800 de euro), şi al lui Marcel Iancu (pictor, arhitect şi eseist), cu tabloul „Fata cu ziarul” (4.000 de euro).

Casa de licitaţii AraArt s-a deschis în septembrie 2010, având însă activitate de galerie încă din anul 2005.

Foto: Tonitza, Grigorescu – wikipedia

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).

25
/08
/21

Young Artists Connections se află la cea de-a doua ediție – un proiect dedicat scenei tinere, inițiat de SwitchLab, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC. Prima ediție a fost dedicată absolvenților universităților de artă, care au participat la o expoziție de grup la MNAC și la o expoziție personală la SwitchLab.

24
/08
/21

Art Safari urcă în autobuzele STB și călătorește prin tot Bucureștiul până la final de septembrie. De azi, ”Arta călătorește” în București grație ineditului parteneriat cultural dintre Art Safari și Societatea de Transport București.

19
/08
/21

„Relația dintre arte și cultură și mediul construit este simbiotică. Având experiența evenimentelor Therme Forum de mare succes din 2018, 2019 și 2020, vom discuta cu lideri din domeniul artistic, designeri, artiști și arhitecți de talie mondială despre schimbările din lume, respectiv despre relația dintre tendințele și presiunile care ne modelează mediul construit și interacțiunile și impactul artelor și al culturii asupra vieților noastre și asupra evoluției artelor.”