Tonitza – tablou evaluat la 80.000-130.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/tonitza-tablou-evaluat-la-80-000-130-000-de-euro/

Tablourile ,,Gladiole”, de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 – 130.000 de euro, şi ,,Hora”, de Camil Ressu, evaluat la 45.000 – 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere”, pe 10 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|30 noiembrie 2013

Tablourile „Gladiole”, de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 – 130.000 de euro, şi „Hora”, de Camil Ressu, evaluat la 45.000 – 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, „Întâlnire cu capodopere”, pe 10 decembrie.

Fondul Casei de Licitaţie Grimberg pentru evenimentul din 10 decembrie este estimat la 1,5 milioane de euro şi include multe nume cunoscute ale artei plastice româneşti, cu cotă solidă pe piaţa de artă, precum Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu, Gheorghe Petraşcu, Samuel Mützner şi Theodor Aman, cu diferite tematici şi din perioade de creaţie diverse.

În pregătirea licitaţiei din 10 decembrie, Galeria de artă Grimberg a organizat o expoziţie cu acelaşi titlu, care prezintă operele scoase la vânzare şi al cărei vernisaj a avut loc marţi, la sediul galeriei din Bucureşti.

„Loturile pregătite pentru această licitaţie includ atât lucrări ale unor artişti care nu mai au nevoie de nici o prezentare, cât şi ale unor pictori cu cotă mai redusă, dar ale căror creaţii îi situează la cele mai înalte standarde”, a declarat Ştefan Grimberg, fondatorul Casei de Licitaţie şi al Galeriei de Artă Grimberg.

„Propunem astfel investitorilor, colecţionarilor şi pasionaţilor de frumos operele unor artişti care şi-au lăsat amprenta asupra artei vizuale româneşti, oferindu-le în acelaşi timp garanţia Grimberg asupra autenticităţii şi valorii artistice”.

130.000 de euro pentru tabloul lui Tonitza

Licitaţia va fi organizată în data de 10 decembrie, de la 18.30, la sala ArCub din Bucureşti şi va include pictură şi sculptură de valoare, din arta plastică românească. Astfel, tablourile „Gladiole”, de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 – 130.000 de euro, „Hora”, de Camil Ressu, evaluat la 45.000 – 70.000 de euro, şi „Dalii cu caiet oranj”, de Theodor Pallady, estimat la 45.000 – 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare cu acest prilej, notează Mediafax.

De asemenea, vor fi scoase la vânzare tablourile „Femeie în grădină”, de Samuel Mutzner, estimat între 22.000 – 35.000 de euro, „Dansatoare orientală”, de Nicolae Vermont, cu o valoare situată între 22.000 – 35.000 de euro, „Peisaj la Balcic”, de Nicolae Darascu, estimat la 22.000 – 35.000 de euro, şi „Peisaj din laguna venţiană”, de Gheorghe Petraşcu, cu preţul situat între 18.000 şi 30.000 de euro.

Tonitza-Gladiole

Nicolae Tonitza – Gladiole

Expoziţia „Întâlnire cu capodopere”, care prezintă lucrările incluse în loturile licitaţiei Grimberg, poate fi vizitată până pe 6 decembrie la sediul Casei de Licitaţie şi Galeriei de Artă Grimberg, iar, în perioada 7 – 10 decembrie, în foaierul sălii ArCub.

Citiţi şi:Casa de licitaţii Artmark scoate pe piaţă opere semnate de cei mai valoroşi pictori români

Casa de Licitaţie şi Galeria de Artă Grimberg şi-au deschis porţile în toamna anului 2013, cu expoziţia „Capodopere ale picturii româneşti, între academism şi modernism”.

Aceasta a adus în prim-plan lucrări de artă românească excepţionale ale unor nume celebre precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Constantin Artachino, Nicolae Vermont, Samuel Mutzner, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrascu, Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Dărascu, Ion Ţuculescu, Rudolf Schweitzer-Cumpana, Leon Alexandru Biju, Tibor Erno, Jozsef Klein şi Corneliu Baba.

Foto credit: Wikipedia, Modernism.ro, Tonitza

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.