Trei spectacole de la Teatrul Metropolis, în selecția națională FNT 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-de-la-teatrul-metropolis-in-selectia-nationala-fnt-2019/

„Colivia cu nebune“, „Un tramvai numit dorinţă“ şi „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, producţii ale Teatrului Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, vor face parte din selecţia naţională a spectacolelor care vor fi prezente în cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|4 Iulie 2019

Selecția a fost anunțată ieri, în cadrul unei transmisii livestreaming de la sediul UNITER din București, de către Marina Constantinescu, directorul FNT.

Spectacolele selecționate sunt:

COLIVIA CU NEBUNE

de Jean Poiret, în românește de Adrian Solomon, dramaturgia Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ

de Tennessee Williams, traducerea Antoaneta Ralian, regia Claudiu Goga, decorul Ștefan Caragiu, costumele Lia Dogaru, Teatrul Metropolis București

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI

de Dale Wasserman, după un roman de Ken Kesey, în românește de Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

Înregistrarea întregului eveniment pot fi văzută în playerul de mai jos.

Lista celor 41 de spectacole participante în FNT 2019, provenind de la 32 de teatre și companii teatrale din România, a fost detaliată de directorul și selecționerul Festivalului, Marina Constantinescu, în fața unei audiențe care a reunit jurnaliști, critici de teatru sau simpli iubitori ai artelor scenei interesați să participe la prima manifestare publică a ediției FNT cu numărul 29. Spectacolele vizionate sunt produse în stagiunea 2018-2019.

Lista spectacolelor selecționate în FNT 2019 o puteți vedea aici.

Selecția a fost făcută pornind de la o stagiune complicată pentru teatrul românesc: unele premiere nu au mai avut loc, alte premiere au avut o întârziere mare față de programările inițiale – dar bine că au putut apărea, într-un final, pe scenă. Însă toate aceste probleme au făcut ca oamenii de teatru să se concentreze foarte atent pe munca lor. Sunt spectacole foarte variate, sunt trupe și artiști selecționați pentru prima oară care vor veni în FNT la București, sunt universuri umane și dramaturgice foarte diferite. Iar numărul spectacolelor cred că arată că această breaslă este foarte coerentă, foarte atentă la munca pe care o face, foarte concentrată, aș spune. Regizorii sunt într-o continuă căutare de texte noi, sau de accente noi pe texte foarte cunoscute. Am întâlnit foarte multă minuție, multă fantezie, creativitate și mai ales – bucuria de a ne face această meserie. Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendințe noi, evoluțiile unor regizori, contactul unor creatori cu anumite colectivități teatrale cu care fie au mai lucrat, fie se întorc și își dezvoltă colaborarea pe alte coordonate.

Am descoperit locuri minunate în țară și am fost foarte emoționată să văd că o Românie fără cultură nu este posibilă.” – a declarat la încheierea evenimentului directorul Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu

Cu această ocazie, Marina Constantinescu a făcut referiri și la noua identitate vizuală a Festivalului, precizând că aceasta a fost inspirată de o fotografie parte a unei expoziții de la Theàtre de la Ville din Paris. Fotografia este semnată de artistul Jean Louis Fernandez, care a încercat să surprindă momentele de transformare a chipului actorului în Mască. Noi amănunte despre această imagine vor fi relevate în momentul anunțării spectacolelor internaționale invitate în cea de-a 29-a ediție a FNT, care va avea loc între 18–27 octombrie 2019.

Foto: Lucian Muntean

21
/06
/19

Unele prietenii durează mai mult de o viaţă. Acesta este şi cazul filmului ,,Câinele, adevăratul meu prieten 2”, care din 21 iunie va avea premiera pe marile ecrane din România. Continuarea succesului internaţional care şi-a adjudecat inimile a milioane de spectatori, o nouă ecranizare în care îndrăgitul patruped Bailey vrea să îşi împlinească un nou destin şi alături de cei dragi ajunge în locuri surprizătoare.

21
/06
/19

22 iunie 1963. Ultima zi din viața unei artiste care a îndrăznit: să viseze, să se încăpățâneze, să râdă de convenții și prejudecăți, să dezvăluie cântecul popular într-un fel în care nimeni nu l-a mai dezvăluit, pe scurt, să facă artă autentică în vremuri măcinate de boli grele.

21
/06
/19

Actorul, regizorul și dramaturgul italian Pippo Delbono a vorbit în cadrul unui dialog cu George Banu, susținut în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, despre spectacolul său, „Bucuria“, prezentat în festival, și despre resorturile care îl împing să creeze.

20
/06
/19

Documentare despre mediu și oameni în premieră națională, întâlniri cu regizori străini, proiecții de film în aer liber, mult pește și aer blând de vară, ateliere creative, concerte, expoziții și o comunitate de oameni iubitori de film și de natură - un șir de experiențe care vor avea loc timp de 4 zile la Tulcea, pentru că de joi, 20 iunie, începe Pelicam, singurul festival de film din România dedicat mediului înconjurător.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

19
/06
/19

„Un om fidel”, regizat de starul francez Louis Garrel, și „Dați-mi libertate”, realizat de americanul de origine rusă Kirill Mikhanovsky, remarcat la Sundance și la Cannes, completează selecția celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film București (BIFF), care va avea loc între 24 și 30 iunie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și Grădina cu filme – Cinema & More.

Page 30 of 834« First...1020...2829303132...405060...Last »