Tristan Tzara. Omul care a inventat revoluția Dada
https://www.ziarulmetropolis.ro/tristan-tzara-omul-care-a-inventat-revolutia-dada/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, 1896-1963), născut la Moineşti şi mort la Paris, a avut o existenţă fabuloasă, parcă meteorică prin dâra de neaşteptat, fulgurantă, lăsată pe firmamentul Europei culturale.

Un articol de Georgeta Filitti|27 iulie 2017

Tristan Tzara începe să scrie versuri în 1912 în revista Simbolul, întemeiată împreună cu Ion Vinea și Marcel Iancu. Continuă la Chemarea (1915). Se expatriază în același an în Elveția, la Zurich. Acolo, în cabaretul Voltaire, pune în circulație termenul dada, care îi va aduce celebritatea. De unde? De la Sf. Dada (ziua sa de naștere, 28 aprilie), de la hărmălaia provocată de românii care frecventau cabaretul încuviințând mereu: Da! Da!?

Oricum, acolo se lansează primul manifest al dadaismului, iar în 1916 publică, în limba franceză, în 110 exemplare, cartea Prima aventură celestă a domnului Antipirin. Avea să fie pusă în scenă în 1920. În colaborare realizează poemul Amiralul caută o casă de închiriat, recitat cu acompaniament muzical. „Avea geniu ca impresar al scandalului”, comenta cineva. Între 1917 și 1920 scoate, la Zurich, revista Dada, beneficiind de o largă colaborare internațională (între care, Arthur Segal, pictor de origine română, W. Kandinsky, André Breton, Louis Aragon ș.a.) S-a avansat ideea că și Lenin s-ar fi aflat printre colaboratori. E motivul piesei Travestiții, jucată în 1974 de Royal Shakespeare Company din Londra.

În 1920 s-a stabilit la Paris unde a urmat cursuri de chimie la Facultatea de Științe. Devine membru al Asociației studenților români din Franța. Colaborează la revistele avangardiste „Littérature”, „Proverbe”, „391”, „Canibale”, „Dada augrandair” și îi frecventează pe Giacometti, Picasso și Brâncuși.

Un biograf a constatat că poezia i-a fost răspândită de pictori, iar pictura acestora „a căpătat elan din poeziile sale”. Adolf Looz, arhitect vienez, îi construiește o casă la Paris, ajunsă celebră, și în care poetul și dramaturgul și-a arhivat cu infinită grijă tot patrimoniul dada.

Idila cu parizienii se sfârșește în 1924 când apare Manifestul suprarealismului, redactat de André Breton. Acesta neagă vreo afinitate cu dadaismul, văzând în cele două curente doar „două valuri care, pe rând, se acoperă reciproc”. Și T.T. se delimitează de suprarealiști. În 1937, ca secretar al Comitetului pentru apărarea culturii spaniole, organizează al doilea congres internațional al scriitorilor. La începutul celui de al doilea război mondial e văzut în Franța ocupată de naziști ca „străin, evreu, agitator profesionist și comunist”.

A trăit toți anii războiului în clandestinitate, publicând la foile Rezistenței franceze. La Toulouse, în 1944-1945, a fost președintele Centrului intelectualilor și tot atunci a avut acolo o emisiune radiofonică a Rezistenței franceze. Revine la Paris și, în colaborare cu Eugen Ionescu și Elena Văcărescu, scoate revista „La Roumanie libre”.

Vizitează România, unde conferențiază despre dialectica poeziei și dă interviuri. I se publică, în traducere românească, poezia Une Route Seul Soleil (Singurul drum însorit), unde literele inițiale formează sigla URSS. În 1947 devine membru al PC Francez dar cu prilejul evenimentelor din Ungaria e în răspăr cu tovarășii săi. În 1961 a primit Marele Premiu pentru Poezie Etna Taormina.

Posteritatea lui Tristan Tzara înseamnă reeditarea operei în România, crearea societății cultural literare (în 1991) care îi poartă numele, un monument DADA (1996), refuzul Bibliotecii Naționale a Franței de a-i primi manuscrisele și colecțiile, dar și licitarea ori donarea acelorași valori, mai ales în Franța. Volumul Prima aventură…, din 1916, s-a vândut cu 6.500 de euro la Christieʹs.

Idila lui Tristan Tzara cu parizienii se sfârșește în 1924 când apare Manifestul suprarealismului, redactat de André Breton. Acesta neagă vreo afinitate cu dadaismul, văzând în cele două curente doar „două valuri care, pe rând, se acoperă reciproc”.

 

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.