ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, 1896-1963), născut la Moineşti şi mort la Paris, a avut o existenţă fabuloasă, parcă meteorică prin dâra de neaşteptat, fulgurantă, lăsată pe firmamentul Europei culturale.
Un articol de Georgeta Filitti|27 iulie 2017
Tristan Tzara începe să scrie versuri în 1912 în revista Simbolul, întemeiată împreună cu Ion Vinea și Marcel Iancu. Continuă la Chemarea (1915). Se expatriază în același an în Elveția, la Zurich. Acolo, în cabaretul Voltaire, pune în circulație termenul dada, care îi va aduce celebritatea. De unde? De la Sf. Dada (ziua sa de naștere, 28 aprilie), de la hărmălaia provocată de românii care frecventau cabaretul încuviințând mereu: Da! Da!?
Oricum, acolo se lansează primul manifest al dadaismului, iar în 1916 publică, în limba franceză, în 110 exemplare, cartea Prima aventură celestă a domnului Antipirin. Avea să fie pusă în scenă în 1920. În colaborare realizează poemul Amiralul caută o casă de închiriat, recitat cu acompaniament muzical. „Avea geniu ca impresar al scandalului”, comenta cineva. Între 1917 și 1920 scoate, la Zurich, revista Dada, beneficiind de o largă colaborare internațională (între care, Arthur Segal, pictor de origine română, W. Kandinsky, André Breton, Louis Aragon ș.a.) S-a avansat ideea că și Lenin s-ar fi aflat printre colaboratori. E motivul piesei Travestiții, jucată în 1974 de Royal Shakespeare Company din Londra.
În 1920 s-a stabilit la Paris unde a urmat cursuri de chimie la Facultatea de Științe. Devine membru al Asociației studenților români din Franța. Colaborează la revistele avangardiste „Littérature”, „Proverbe”, „391”, „Canibale”, „Dada augrandair” și îi frecventează pe Giacometti, Picasso și Brâncuși.
Un biograf a constatat că poezia i-a fost răspândită de pictori, iar pictura acestora „a căpătat elan din poeziile sale”. Adolf Looz, arhitect vienez, îi construiește o casă la Paris, ajunsă celebră, și în care poetul și dramaturgul și-a arhivat cu infinită grijă tot patrimoniul dada.
Idila cu parizienii se sfârșește în 1924 când apare Manifestul suprarealismului, redactat de André Breton. Acesta neagă vreo afinitate cu dadaismul, văzând în cele două curente doar „două valuri care, pe rând, se acoperă reciproc”. Și T.T. se delimitează de suprarealiști. În 1937, ca secretar al Comitetului pentru apărarea culturii spaniole, organizează al doilea congres internațional al scriitorilor. La începutul celui de al doilea război mondial e văzut în Franța ocupată de naziști ca „străin, evreu, agitator profesionist și comunist”.
A trăit toți anii războiului în clandestinitate, publicând la foile Rezistenței franceze. La Toulouse, în 1944-1945, a fost președintele Centrului intelectualilor și tot atunci a avut acolo o emisiune radiofonică a Rezistenței franceze. Revine la Paris și, în colaborare cu Eugen Ionescu și Elena Văcărescu, scoate revista „La Roumanie libre”.
Vizitează România, unde conferențiază despre dialectica poeziei și dă interviuri. I se publică, în traducere românească, poezia Une Route Seul Soleil (Singurul drum însorit), unde literele inițiale formează sigla URSS. În 1947 devine membru al PC Francez dar cu prilejul evenimentelor din Ungaria e în răspăr cu tovarășii săi. În 1961 a primit Marele Premiu pentru Poezie Etna Taormina.
Posteritatea lui Tristan Tzara înseamnă reeditarea operei în România, crearea societății cultural literare (în 1991) care îi poartă numele, un monument DADA (1996), refuzul Bibliotecii Naționale a Franței de a-i primi manuscrisele și colecțiile, dar și licitarea ori donarea acelorași valori, mai ales în Franța. Volumul Prima aventură…, din 1916, s-a vândut cu 6.500 de euro la Christieʹs.
Idila lui Tristan Tzara cu parizienii se sfârșește în 1924 când apare Manifestul suprarealismului, redactat de André Breton. Acesta neagă vreo afinitate cu dadaismul, văzând în cele două curente doar „două valuri care, pe rând, se acoperă reciproc”.
