Tristeţea cărţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/tristetea-cartilor/

Am văzut cărţi nefericite. Multe. Uitate, necitite, abandonate, batjocorite, cărţile trăiesc o dramă dacă ajung în mâna sau în apropierea cui nu trebuie.

Un articol de Nicolaie Dan (Dedes)|19 noiembrie 2014

Nu mă interesează statisticile despre piaţa de carte care răspund la întrebări presante (cum, cât, cine, ce, unde, când), pentru că mă pot duce pe căi greşite. Eu nu trăiesc de pe urma cărţilor, ci pentru cărţi.

Prefer să ştiu că am prieteni care îşi permit, din diverse motive, să cumpere doar 10 cărţi într-un an şi să le citească pe toate, decât să aflu că în medie un român cumpără X cărţi pe lună şi să constat pe propria-mi piele că fie nu citeşte niciuna, fie le citeşte pe toate, dar nu înţelege nimic din ele.

La uşă ne bate un târg de carte. Pentru mine e o bucurie, deşi simt o uşoară tristeţe când văd că la un astfel de trârg, care ţine câteva zile, pot să fiu strivit şi sufocat în aglomeraţia mişcătoare şi în restul anului risc să mor de singurătate prin librării sau biblioteci.

Gaudeamus 2014

Gaudeamus 2014

Dragostea pentru carte nu e o febră care ne cuprinde la sfârşitul toamnei, după care, tratându-ne cu tablete pe bază de blazare şi ignoranţă, să ne revenim la o stare firesc de nefirească în care să zăcem seri la rând, trântiţi pe canapea, pierzându-ne vremea privind la televizor lucruri de neprivit.

La un moment dat a existat o campanie pe facebook în care eram anunţaţi că de câte ori cineva ascultă o manea sau se uită la o emisiune cu şi despre lumea mondenă o carte se sinucide. Nu cred că este aşa, cărţile nu se sinucid, cărţile sunt ucise cu sânge rece.

Săptămâna aceasta am asistat la o nouă dramă, una din multe altele, produsă lângă un stâlp de electricitate, acolo unde locuitorul oraşului obişnuieşte să se lepede de lucrurile inutile după ce face curăţenie generală prin casă. Câteva cărţi zăceau condamnate la moarte prin descompunere alături de câteva cutii de bere şi sticle de suc.

Aş fi vrut să plâng, dar m-am temut că trecătorii îşi vor închipui că sunt doar proprietarul cutiilor goale, care plânge pe bază de alcool. Cine mai plânge pentru o carte? Nu e prima oară când văd, că în urma redecorării locuinţelor, oamenii găsesc de cuviinţă ca în capătul listei cu lucrurile inutile de care trebuie să scape pun cărţile.

Priviţi imaginea de mai sus, e cu şi despre noi.

Foto: Tristeţea cărţilor – Nicolaie Dan (Dedes)

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

25
/05
/18

Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat.

23
/05
/18

Am dorit totdeauna să am în curte cireşi şi m-am străduit ani în şir să-mi realizez visul. Cei mai mulţi s-au uscat. A rămas primul pe care l-am sădit. Fiind bolnav, anul acesta nu m-am putut bucura de florile sale. Nu le-am văzut.

22
/05
/18

Nu mai e cu noi Lucian Pintilie! Mă feresc să folosesc alt cuvânt, altă formulă. Zic doar „nu mai e cu noi Lucian Pintilie!”, pentru că nimic din exprimările comune n-ar fi compatibil cu cel care a fost reperul esențial, sine qua non, de la primul la cel mai recent „val” al cinematografiei românești.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

03
/05
/18

“Onorabili concetățeni, fraților, iertați-mă fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea m-a tulburat așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă spsune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne că mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei... (...)” – Cațavencu, O scrisoare pierdută.

03
/05
/18

Astăzi, 3 mai, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Pare și un bun prilej pentru a ne aminti câteva dintre bancurile, scenetele și „șopârlele” de altădată.

25
/04
/18

Întrucât azi a fost ziua de naștere a nefamilistului Andy Bell și, posibil, va fi ultima zi la postul public (dacă nu cumva a fost chiar aseară!) pentru simpaticului 4ru (Dragoș Pătraru, pentru generația care a cântat în Piață, în urmă cu 28 de ani, Imnul Golanilor), susțin cu tărie de caracter, dar fără argumente irefutabile, că mult așteptatul miting pentru susținerea familiei tradiționale ar merita un imn oficial cu titlul Oh L'Amour.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.