„Tu și Teatrul” deschide stagiunea la Bacău
https://www.ziarulmetropolis.ro/tu-si-teatrul-deschide-stagiunea-la-bacau/

Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează, în zilele de 18 şi 19 septembrie, evenimentul „Teme şi dileme în monodrama românească”, care deschide calendarul de acţiuni din programul „Tu şi Teatrul”, al stagiunii 2020-2021.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2020

Întrucât anul acesta contextul epidemiologic nu a mai permis, ediția a XXVI-a a Bacău Fest Monodrame nu s-a organizat. Însă, în cadrul evenimentului din 18 și 19 septembrie, va avea loc jurizarea textelor finaliste în Concursul de Dramaturgie „Valentin Nicolau”, ediția a VII-a.

Cu același prilej, va avea loc și prezentarea antologiei „Monodrame premiate” Bacău Fest Monodrame 2014-2019, un volum care cuprinde textele câștigătoare de la prima ediție, până la cea din 2019, apărut cu sprijinul Fundației „Camil Petrescu”.

Evenimentul va include și spectacole-lectură, în interpretarea actorilor Teatrului Municipal „Bacovia”, coordonați de regizorul artistic Gheorghe Balint. La manifestările programate în cele două zile va fi prezent și Juriul Bacău Fest Monodrame 2020,  format din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor-șef al revistei „Amfiteatru”, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019, și Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al teatrului.

Evenimentul va avea loc în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu”, fiind organizat în Grădina cu statui a instituției, în limita a 50 de locuri și cu respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Intrarea este liberă.

Programul este următorul:

Vineri, 18 septembrie 2020,  Grădina cu statui a Centrului de Cultură „George Apostu”

Ora 17.00 – Prezentarea antologiei „Monodrame premiate. Bacău Fest Monodrame, 2014 – 2019” – Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia”. Volum apărut cu sprijinul Fundației „Camil Petrescu”

Ora 17.30 – Spectacole – lectură Bacău Fest Monodrame 2020

„Casa de dincolo de ocean”, de Andrei C. Șerban. Interpretează actorul Dumitru Rusu

„Exerciții psihotice de reparare a copilului”, de Andreea Radu. Interpretează actrița Bianca Babașa

„Hai să ne jucăm de-a viața!” de Ana-Sorina Corneanu. Interpretează actrița Minodora Broscoi

Coordonator spectacole – lectură: regizorul Gheorghe Balint

Sâmbătă, 19 septembrie 2020, Grădina cu statui a Centrului de Cultură „George Apostu”

Ora 11.00 – Spectacole – lectură Bacău Fest Monodrame 2020

„Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui” de Edith Negulici. Interpretează actrițele Firuța Apetrei, Nela Zare, Simona Nica

„Sufletul pereche” de Petre Barbu. Interpretează actorii Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Eduard Burghelea.

„Omul de ceață”, de Emil Cătălin Neghină. Interpretează actorii Ștefan Huluba, Bogdan Buzdugan, Vlad Nicolici.

Coordonator spectacole – lectură: regizorul Gheorghe Balint

Ora 12.45 – Colocviu „Teme și dileme în monodrama românească”

Invitați: Juriul Bacău Fest Monodrame 2020 – Concursul de Dramaturgie: Monica Andronescu – critic de teatru, redactor-șef  revista         Amfiteatru”, Maria Manolescu Borșa, dramaturg, câștigătoarea Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019, Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”; Carmen Mihalache, critic de teatru, director al Revistei „Ateneu”; regizorii Sorin Militaru, Octavian Jighirgiu, Gheorghe Balint, Irina Crăiță-Mândră; actorii Teatrului Municipal „Bacovia”.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.