Tudor Gheorghe, „Lecţie” deschisă despre iubire pentru limba română
https://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-gheorghe-lectie-deschisa-despre-iubire-pentru-limba-romana/

Tudor Gheorghe invită publicul la o „Lecţie” deschisă despre iubirea pentru limba română, pe 7 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, într-un spectacol inedit.

Un articol de Petre Ivan|30 aprilie 2015

Un îndrăgostit declarat de vers, de rime, de cuvinte meşteşugite, un veşnic îndrăgostit de limba română, Tudor Gheorghe vine pe 7 mai pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, cu un spectacol inedit, un eveniment cultural de excepţie intitulat „Lecţia”.

În doar 100 de minute, publicul va fi plimbat printr-o serie de stări emoţionale: de la meditaţie, la umor, căci spectacolul acoperă texte excepţionale, bijuterii cunoscute sau ascunse în lada de zestre a culturii româneşti, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, menite să aducă în centrul atenţiei frumuseţea şi farmecul limbii române.

Departe de a cădea în didacticism, spectacolul meu «Lecţia» are de la pledoaria pentru păstrarea curăţeniei limbii române, la redescoperirea primelor manifestări literare prezentate cu umor, unele sub formula «ştiaţi că?», de la candoarea exprimării poetice a iubirii, romantice sau erotice, până la cea mai frumoasă poezie de dragoste şi până la cum ne-am pierdut vocalele din cuvinte sau despre ce n-ar trebui să uităm: să iubim. Iată câteva din temele pe care le vom dezbate în spectacolul «Lecţia» – Tudor Gheorghe.

„Dacă nu-ţi păstrezi frumuseţea limbii tale, nu poţi să vorbeşti de dragoste” este premisa de la care Tudor Gheorghe a pornit atunci când a creat acest spectacol.

Biletele au preţuri de 200 de lei (categoria VIP), 150 de lei (categoria I), 120 de lei (categoria II), 100 de lei (categoria III) şi 70 de lei (categoria IV).

Foto: Tudor Gheorghe – facebook

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.

24
/06
/20

Săptămânal, miercurea, începând din 1 iulie, seria de concerte open air cu artiști locali din zona alternative – Backyard Acoustic Season – se reinstalează pe terasa de la Expirat, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns de aproximativ 100 de persoane per reprezentație.

24
/06
/20

După trei luni în care Qreator – Home Together Edition a fost platforma de exprimare online pentru cei mai importanți artiști din România, seria de evenimente ajunge la final. Ultima reprezentație va fi una memorabilă, un recital cu Angela Gheorghiu. Joi, 25 iunie, de la ora 18:30, marea soprană va susține un recital live transmis online pe pagina de Facebook a Qreator.

23
/06
/20

Proiectul Poveştile instrumentelor a fost conceput într-un fel şi se naşte în alt fel, în Noaptea de Sânziene a anului 2020, în vremuri în care a vrea să faci artă, oriunde în lume, a devenit neînchipuit de dificil, în vremuri în care artiştii cu şi modul lor de expresie sunt reduşi, aproape, la tăcere, în vremuri în care artiştii par, celor mulţi, neesenţiali.

22
/06
/20

Pe 21 iunie 1982, Parisul cânta și dansa pentru prima oară marcând Sărbătoarea Muzicii în ziua solstițiului de vară. Inițiativă a ministrului culturii francez de la acea dată – Jack Lang – și a compozitorului și muzicologului Maurice Fleuret, Fête de la Musique a devenit treptat o sărbătoare internațională a muzicii, marcată în peste 120 de țări din lume în fiecare an, pe 21 iunie, prin evenimente dedicate muzicii, derulate cel mai adesea în aer liber.