TVR celebrează împlinirea a 250 de ani de la naşterea lui Ludwig van Beethoven prin programe speciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/tvr-celebreaza-implinirea-a-250-de-ani-de-la-nasterea-lui-ludwig-van-beethoven-prin-programe-speciale/

În 17 decembrie 2020, se împlinesc 250 de la naşterea marelui compozitor Ludwig van Beethoven, eveniment sărbătorit cu fast în întreaga lume de-a lungul întregului an, declarat Anul Beethoven.

Un articol de Liliana Matei|15 decembrie 2020

Şi Televiziunea Română se alătură acestor manifestări aniversare şi aduce în 17, 19 şi 31 decembrie, trei evenimente internaţionale de cea mai înaltă ţinută.

Astfel, pentru aniversarea din 17 decembrie, TVR 3 a obținut drepturile exclusive de redifuzare, începând cu ora 20.00, a unui grandios concert special susţinut în cadrul Festivalului Internațional George Enescu ediţia 2017. Este vorba de concertul celor mai valoroși tineri muzicieni ai României: Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului armeano-venezuelean, Domingo Hindoyan. Este un regal muzical ce cuprinde Concertul nr.1 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, precum și grandioasa sa Simfonie a IX-a

Două zile mai târziu, în 19 decembrie, TVR 2 intră de la ora 20.05 în clubul select al primelor posturi de televiziune care difuzează, în premieră internaţională, filmul Louis van Beethoven, cea mai mare producţie germană de film realizată în 2020, special pentru Anul Beethoven şi împlinirea a 250 de ani de la naşterea lui. Filmul a avut premiera online în octombrie, la Festivalul de Film de la Biberach, iar TVR 2 se numără printre cele foarte puţine televiziuni care îl difuzează în premieră, chiar şi înaintea televiziunilor producătoare din Germania şi Austria (şi care l-au programat de Crăciun). Filmul este o producţie-eveniment, cu un buget impresionant şi o distribuţie pe măsură.

Anul Beethoven se încheie la Televiziunea Română, simbolic, în 31 decembrie – când, de la ora 12.00 la TVR1, este programat un alt eveniment internaţional dedicat compozitorului. Este vorba despre „Concertul aniversar Beethoven 250”, organizat la Bonn, orașul său natal, exact în 17 decembrie, ziua sa de naștere. Evenimentul desfăşurat în prezența președintelui german Frank-Walter Steinmeier este prezentat de violonistul Daniel Hope şi prilejuiește întâlnirea iubitorilor muzicii clasice cu celebrul dirijor Daniel Barenboim și renumita West-Eastern Divan Orchestra.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.