Ultimul Crăciun la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-craciun-la-paris/

E încă o primăvară incertă la Bucureşti. Abia începuse luna mai, anul curent, când s-a întâmplat, la Teatrul de pe Lipscani, premiera spectacolului “Ultimul Crăciun la Paris”. Aşa a fost să fie.

Un articol de Andrei Crăciun|10 mai 2015

Se anunța un regal. În definitiv aveau să urce scena mari actori: Magda Catone, Mihai Călin, Valentin Teodosiu, Lucian Iancu, Antoaneta Zaharia și George Ivașcu. Alexandru Lustig semnează regia. Nu puține erau, deci, argumentele care îi făceau pe oameni să țină drept pe Lipscani, fără să se lase abătuți de multitudinea de cârciumi și saloane de masaj erotic și cluburi de noapte și alte forme foarte mondene de pierzanie.

Piesa “Ultimul Crăciun la Paris” are mai mulți autori și asta se vede. Nu e până la capăt închegată, sunt acte mai bune, cum sunt și acte mai slabe și asta e bine. Toate aceste imperfecțiuni îi dau vulnerabilitatea care ți-o apropie întocmai ca pe un om. Nu am agreat niciodată textele perfecte.

“Ultimul Crăciun la Paris” își propune ceva cu desăvârșire curajos: o comedie în marginea deznădejdei, un hohot de râs în preajma ultimului glonț de pe țeavă. Căci, iată, se poate întâmpla să întâlnești oameni fără speranță chiar și la Paris, chiar și în noaptea de Crăciun, când cerul ninge și peste Sena bate un crivăț dinspre Est.

Carnavalul nebunilor

Premisele sunt acestea: sediul asociației “Amicii disperaților” și disperații care sună la telefon pentru a găsi alinare. Nu vă speriați! Nu e ceea ce pare! Moartea e tratată foarte parizian, a la legere, se râde îndelung în fața oricărei drame, cum și trebuie făcut pentru ca viața să fie suportată.

“Ultimul Crăciun la Paris” e în definitiv un carnaval al nebunilor. Magda Catone dă viață unei femei trecute prin existență, frivolă și, până la urmă, foarte singură. Mihai Călin întruchipează un ipocrit cu principii, ca toți ipocriții. Valentin Teodosiu joacă în travesti, ceea ce e sublim, căci Valentin Teodosiu știe să fie enorm, el joacă un bărbat-femeie de toată frumusețea, Lucian Iancu e un cetățean venit dintr-o altă lume, de dincoace de Cortina de Fier, care se tot întoarce “cu altă ocazie”.

Antoaneta Zaharia este o franțuzoaică foarte gravidă și liberă, iar George Ivașcu – ei bine, George Ivașcu este un soț scelerat cu o bâtă în mână, bâtă care la un moment dat se transformă într-un pistol, pistol cu care – așa cum știm de la Cehov încoace – cineva tot va trage până la sfârșit. În plus, George Ivașcu intră și în hainele lui Moș Crăciun. Îi lipsesc burta și barba, nu spune nici măcar o singură dată “ho-ho-ho”, în schimb traversează, fără să moară, câteva tentative de suicid.

E în formă Ivașcu, e ca un actor care și-a recăptat cheful de joacă, după o oarecare absență, iar publicul simte asta și îl aplaudă când intră în genunchi în scenă, îl aplaudă și când spune aceste cuvinte care rezumă perfect cinismul cu care sunt privite lacrimile la om în piesa aceasta: “Ce faci? Plângi? Excelent! Înseamnă că o să te piși mai puțin!”.

Sunt multe situații comice din care decurg situații și mai comice în “Ultimul Crăciun la Paris”. Cine a zis că de singurătate și disperare și suicid nu se poate râde? Ba uite că se poate! Piesa (textul!) are – cum conform am precizat deja – și scăderi, există coborâri înspre comedia bulevardieră, înspre un exagerat teatru de revistă, dar nicio clipă – nici măcar una singură – nu se pierde din vedere că “Ultimul Crăciun la Paris” spune totuși ceva important despre om, acest animal disperat și dramatic și muritor și arareori sublim.

Foto: Facebook Teatrul de pe Lipscani

 

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.