Ultimul Crăciun la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-craciun-la-paris/

E încă o primăvară incertă la Bucureşti. Abia începuse luna mai, anul curent, când s-a întâmplat, la Teatrul de pe Lipscani, premiera spectacolului “Ultimul Crăciun la Paris”. Aşa a fost să fie.

Un articol de Andrei Crăciun|10 mai 2015

Se anunța un regal. În definitiv aveau să urce scena mari actori: Magda Catone, Mihai Călin, Valentin Teodosiu, Lucian Iancu, Antoaneta Zaharia și George Ivașcu. Alexandru Lustig semnează regia. Nu puține erau, deci, argumentele care îi făceau pe oameni să țină drept pe Lipscani, fără să se lase abătuți de multitudinea de cârciumi și saloane de masaj erotic și cluburi de noapte și alte forme foarte mondene de pierzanie.

Piesa “Ultimul Crăciun la Paris” are mai mulți autori și asta se vede. Nu e până la capăt închegată, sunt acte mai bune, cum sunt și acte mai slabe și asta e bine. Toate aceste imperfecțiuni îi dau vulnerabilitatea care ți-o apropie întocmai ca pe un om. Nu am agreat niciodată textele perfecte.

“Ultimul Crăciun la Paris” își propune ceva cu desăvârșire curajos: o comedie în marginea deznădejdei, un hohot de râs în preajma ultimului glonț de pe țeavă. Căci, iată, se poate întâmpla să întâlnești oameni fără speranță chiar și la Paris, chiar și în noaptea de Crăciun, când cerul ninge și peste Sena bate un crivăț dinspre Est.

Carnavalul nebunilor

Premisele sunt acestea: sediul asociației “Amicii disperaților” și disperații care sună la telefon pentru a găsi alinare. Nu vă speriați! Nu e ceea ce pare! Moartea e tratată foarte parizian, a la legere, se râde îndelung în fața oricărei drame, cum și trebuie făcut pentru ca viața să fie suportată.

“Ultimul Crăciun la Paris” e în definitiv un carnaval al nebunilor. Magda Catone dă viață unei femei trecute prin existență, frivolă și, până la urmă, foarte singură. Mihai Călin întruchipează un ipocrit cu principii, ca toți ipocriții. Valentin Teodosiu joacă în travesti, ceea ce e sublim, căci Valentin Teodosiu știe să fie enorm, el joacă un bărbat-femeie de toată frumusețea, Lucian Iancu e un cetățean venit dintr-o altă lume, de dincoace de Cortina de Fier, care se tot întoarce “cu altă ocazie”.

Antoaneta Zaharia este o franțuzoaică foarte gravidă și liberă, iar George Ivașcu – ei bine, George Ivașcu este un soț scelerat cu o bâtă în mână, bâtă care la un moment dat se transformă într-un pistol, pistol cu care – așa cum știm de la Cehov încoace – cineva tot va trage până la sfârșit. În plus, George Ivașcu intră și în hainele lui Moș Crăciun. Îi lipsesc burta și barba, nu spune nici măcar o singură dată “ho-ho-ho”, în schimb traversează, fără să moară, câteva tentative de suicid.

E în formă Ivașcu, e ca un actor care și-a recăptat cheful de joacă, după o oarecare absență, iar publicul simte asta și îl aplaudă când intră în genunchi în scenă, îl aplaudă și când spune aceste cuvinte care rezumă perfect cinismul cu care sunt privite lacrimile la om în piesa aceasta: “Ce faci? Plângi? Excelent! Înseamnă că o să te piși mai puțin!”.

Sunt multe situații comice din care decurg situații și mai comice în “Ultimul Crăciun la Paris”. Cine a zis că de singurătate și disperare și suicid nu se poate râde? Ba uite că se poate! Piesa (textul!) are – cum conform am precizat deja – și scăderi, există coborâri înspre comedia bulevardieră, înspre un exagerat teatru de revistă, dar nicio clipă – nici măcar una singură – nu se pierde din vedere că “Ultimul Crăciun la Paris” spune totuși ceva important despre om, acest animal disperat și dramatic și muritor și arareori sublim.

Foto: Facebook Teatrul de pe Lipscani

 

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.