„Umăr la umăr”. Cămașa cu altiță, expusă la Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/umar-la-umar-camasa-cu-altita-expusa-la-paris/

Cămaşa cu altiţă iese din spaţiul convenţional de expunere şi ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziţie intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunităţii şi a artei ţesutului bluzelor tradiţionale din România şi Republica Moldova”. 

Un articol de Ziarul Metropolis|4 iulie 2023

Evenimentul include și o componentă de new media, deschisă începând cu 6 iulie, timp de o săptămână.

Expoziția marchează aniversarea a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției pentru salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și celebrează înscrierea, la 1 Decembrie 2022, a Dosarului „Arta cămășii cu altiță – un element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Nu întâmplător expoziția care se va deschide pe 6 iulie la Paris poartă numele Umăr la umăr – spune Simona Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotentiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO: „Așa cum am muncit umăr la umăr pentru promovarea și înscrierea cămășii cu altiță în Patrimoniul mondial imaterial, avem bucuria ca, între 6 și 13 iulie, împreună cu colegii din Republica Moldova, să prezentăm, în superba vitrină globală care este UNESCO, această expoziție care are atât o dimensiune tangibilă – cămășile cu altiță expuse – cât și una virtuală, universul în care intră vizitatorii prin intermediul ochelarilor VR”.

Simona Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotentiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO

Experiența în realitatea augmentată prezentă în această expoziție este incitantă și constituie o premieră atât pentru România cât și pentru UNESCO, datortă efortului conjugat al specialiștilor de la Universitatea Politehnică și al celor de la Universitatea Națională de Cinematografie și Film „I.L. Caragiale” din București. Vizitatorii vor avea ocazia să înțeleagă mai bine specificul acestui element de patrimoniu imaterial, prin intermediul realității virtuale, care îi va transpune în mijlocul unor comunități care țes, al unor festivaluri și nunți tradiționale, într-o lume în care cămașa cu altiță are rolul principal și își devoalează toate secretele.

„Eu aș sugera fiecărui român să se documenteze puțin ca să vadă cât de bogată este această simbolistică a cămășii cu altiță. Am fost absolut fascinată de diversitatea și complexitatea sa. Din respect pentru propria identitate culturală, merită să sondăm puțin și să intrăm mai adânc în universul cămășii cu altiță. Ar trebui, totodată, să o prețuim, să o promovăm și să o protejăm mult mai mult”. (Simona Miculescu)

Detalii pe www.unesco.org.

Parteneri: Ministerul Culturii al României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe al României, Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene al Republicii Moldova, Muzeul Țăranului Român din București, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Universitatea Politehnică București, Universitatea Națională de Cinematografie și Film “I.L. Caragiale” din București.



07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.