„Un copil spune o poveste pe fond albastru”, de Radu Afrim, deschide stagiunea la Teatrul Tamási Áron
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-copil-spune-o-poveste-pe-fond-albastru-de-radu-afrim-deschide-stagiunea-la-teatrul-tamasi-aron/

Un copil spune o poveste pe fond albastru, un spectacol pe care Radu Afrim l-a construit inspirat de  Pantoful de sticlă de Molnár Ferenc, deschide stagiunea la Teatrul Tamási Áron. Spectacolul are premiera duminică, 9 septembrie, de la ora 20.00.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2018

Radu Afrim a lucrat pentru prima dată cu Trupa Tamási Áron în 2013, când a pus în scenă Akárki /Oricine – o piesă suprarealistă de Kárpáti Péter, unul dintre cei mai valoroşi dramaturgi maghiari contemporani, cu care regizorul român s-a întâlnit pe terenul unei obsesii comune: să poarte spectatorii dincolo de teatru, mai precis, dincolo de canoanele lumii teatrale.

Iar pentru Radu Afrim, dincolo de teatru şi dogmele lui se află o lume vie, plină de fantezie,  poezie şi melancolie, aşa cum se întâmplă şi în spectacolul Un copil spune o poveste pe fond albastru.

Viaţa cotidiană a unui orăşel imaginar. De la postul de radio Sf. Feromon se aude în surdină Jávor Pál.

În curtea unei pensiuni, apa de ploaie se adună într-un bazin. Într-un bordel,  prostituatele discută despre filmele lui Lars von Trier şi stârnesc dezbateri culturale.

Primarii nu mai sunt votaţi, când nu le mai oferă oamenilor motive de înveselire. Pisicile au nouă vieţi, oamenii, nu se ştie câte, cum nu se ştie nici când înţelepciunile lor vor fi înghiţite de praful  cosmic.

Până atunci ne vedem de viaţă şi râdem, căci „râsul e unealtă a luminii”, crede Radu Afrim, cel care ne cheamă să pătrundem într-o ciudată poveste pe fond albastru, spusă de un copil din flori.

Râdem de noi înşine, de mediocritatea noastră, de secretele şi păcatele noastre, care inevitabil ies la lumină. Copilul din flori visează.

Foto: Un copil spune o poveste pe fond albastru – facebook

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.