Un erudit pătimaș: Eugen Lozovan
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-erudit-patimas-eugen-lozovan/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Erudiţia e definită în enciclopedii drept „cunoaştere aprofundată într-un domeniu oarecare”. Ea se aplică cu asupra de măsură unui emigrant român în Occident în anii ʹ50 şi totodată ridică o întrebare: erudiţia te face mai înţelegător, mai tolerant, mai înţelept ori te înverşunează, te crispează, te înrăieşte – tot peste măsură?

Un articol de Georgeta Filitti|6 februarie 2018

Eugen Lozovan (1929-1997), lingvist, poet, traducător și jurnalist, folosește în 1950 oportunitatea unei călătorii la Viena și rămâne acolo. Are un parcurs de instruire exemplar: studii de lingvistică și italiană la Sorbona și Strasbourg, când acumulează un bagaj impresionant despre dialectele meridionale, cu referire specială la cel sard, comparate cu limba română; apoi de arheologie, etruscologie, epigrafie latină, slavistică, dialectologie, onomastică.

A recunoscut public ce mult datora profesorilor români aflați în Europa apuseană, N. I. Herescu, Basil Munteanu, Sever Pop și Dumitru Găzdaru („adevărată succesiune apostolică a universității românești”). A intrat rapid în rândul lor ca profesor la Universitatea din Copenhaga. Conferințele ținute în instituții prestigioase (din La Plata, Bahia Blanca, Rosario, Buenos Aires, Harvard, Cambridge, Massachusets) îi sporesc notorietatea. La fel studiile publicate în reviste de specialitate.

Tema obsesivă rămâne limba română. Iată câteva titluri: Atlas lingvistic al limbii române „moldovenești” (1954), Expatriere și bilingvism (1955), Lexicologie românească (1959), Limbă și ambianță. Probleme stilistice ale limbii române în afara frontierelor, O ficțiune a lingvisticii sovietice: limba moldovenească, Toponimie română în hărțile și portulanele italiene, Dacia alexandrină, Numele etnic al dacilor. Unele din aceste studii s-au publicat în 1998, la București, sub titlul Dacia sacra.

Să adăugăm studiile consacrate lui Ovidiu (Ovidiu și bilingvismul, Realități pontice și necesități literare la Ovidiu ș.a.) ca și cele privind raporturile slavo române (Marginalia romano slavica, Contacte slavo române în secolele X-XII. Apoi Vikingii și valahii în Evul Mediu; Relații culturale româno-scandinave în secolul XIX; Doina și saga. Paralele epice româno-scandinave; Un doctor danez în Moldova: Hans Andersen Skovgaard, 1600-1656. Roma, Dacia și Scandinavia la Eminescu, adunate apoi toate sub titlul generic Scando-romanica).

Prețioase rămân și analizele legate de opera lui B.P. Hajdeu (Ereditatea lui B.P. Hajdeu, Hajdeu, gânditorul politic. B.P. Hajdeu și zeii nordici) și D. Cantemir (D. Cantemir, panegirist al lui Petru cel Mare, Un faliment diplomatic, alianța lui D. Cantemir cu Petru cel Mare, 1711, D. Cantemir înaintea iluminismului, D. Cantemir francmason?). În fine, cercetări de genealogie: Strămoșii Romanovi ai regelui Mihai, Regina Elisabeta a României, strănepoata lui Dimitrie Cantemir, Boieri și voievozi moldoveni în aristocrația europeană etc.

Preocupărilor atât de rafinate le adaugă E.L. și articole de polemică înfierbântată, găzduite de foaia Stindardul (München). I. L. Caragiale este „pata unsuroasă de halva, duhnetul de mastică și tejghea, sudalma suburbană, orizontul nedepășit al grataragiilor și pațachinelor, vulgaritatea papugiilor și semidocților… felul în care a înțeles Caragiale să facă satiră este nu numai o ofensă adusă simț ci însăși tradiției românești”. Vintilă Horia, „complexul rusnacoid”. Mircea Eliade, „salariul dezertării”, „enciclopeliadism”, „lichelism și desinformare”. Emil Cioran, „Pe culmile descreierării”, Eugen Ionescu, „agitator peremist”. Și exemplele pot continua.

Cu aceiași exaltare și-a mărturisit crezul legionar, regretând doar faptul că, prea tânăr fiind, n-a putu participa efectiv la „acest seism spiritual prin care a trecut neamul românesc în secolul XX”.

Există o măsură în toate cele. Când o ignori, riști ca lumea, grăbită, să nu te mai ia în seamă de fel.

Foto: Exilul.blogspot.ro



20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.