“Un om la locul lui”, de Hadrian Marcu, are premiera mondială la San Sebastian
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-la-locul-lui-de-hadrian-marcu-are-premiera-mondiala-la-san-sebastian/

“Un om la locului lui”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internaţional de la Film San Sebastian, care se desfăşoară în perioada 21 – 29 septembrie. Filmul, din distribuţia căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeş, Mădalina Constantinşi Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2018

“Un om la locului lui” a fost inclus în competiția “New Directors” a celei de-a 66-a ediții a festivalului din Spania, unde va fi prezentat vineri, 28 septembrie.

În această secțiune competitivă sunt prezentate debuturile inedite în lungmetraj (primul sau al doilea film), realizate în ultimul an. Filmul a fost selectat cu an în urmă, la cea de-a 65-a ediția a festivalului, în secțiunea „Glocal in Progress”, care își propune să prezinte specialiștilor filme aflate în faza de post-producție.

San Sebastian a fost unul dintre festivalurile pe care le-am avut în vedere pentru premiera filmului încă din etapa de producție. Am înscris proiectul la Glocal in Progress cu gândul de a-l aduce în atenția programatorilor de la San Sebastian cât mai devreme, și asta fără a-i periclita în vreun fel șansele de selecție arătându-l în stadiu de lucru.” – Ana-Maria Antoci, unul dintre producătorii filmului.Un om la locul lui

“Un om la locului lui” spune povestea lui Petru, inginer de foraj într-o companie multinațională, care e pe cale să devină soț și tată atunci când Sonia, amanta lui, e implicată într-un accident grav de mașină. Pe măsură ce opțiunile sale se restrâng tot mai mult, Petru caută calea onorabilă de ieșire dintr-un triunghi amoros care se zgâlțâie din toate laturile. Filmul este o adaptare a romanului “Firesc”, de Petre Cimpoeșu.

Producția românească “Un om la locului lui” concurează pentru premiul secțiunii “New Directors”, în valoare de 50.000 de euro, alături de 14 filme din țări ca Argentina, Danemarca, Spania, Japonia, Kosovo, Mexic, Rusia, Elveţia şi Vietnam.

Hadrian Marcu

Hadrian Marcu a lucrat ca regizor secund pentru lungmetrajul “Hârtia va fi albastră”, în regia lui Radu Muntean. Din filmografia sa mai fac parte scurtmetrajele “27”, “Domnul David”, “Unchiul Victor” și “Joi”, acesta din urmă fiind selecționat în competițiile oficiale la Namur, Thessaloniki, Hamburg.

 

“Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu, iar imaginea este semnată de Adrian Silișteanu

Din distribuția filmului fac parte: Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.

Foto: “Un om la locul lui” – facebook

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.