Un tablou de Picasso s-a vândut la licitaţie cu 28,6 milioane de lire sterline
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-tablou-de-picasso-s-a-vandut-la-licitatie-cu-286-milioane-de-lire-sterline/

Un portret al muzei lui Picasso, Marie-Therese Walter, pictat în 1932 şi intitulat ‘Femeie aşezată lângă fereastră’, s-a vândut la licitaţie cu 28,6 milioane de lire sterline (45 milioane de de dolari, 33,2 milioane de euro), marţi seară la Londra, a anunţat casa Sotheby’s, citată de AFP. Uleiul pe pânză de 146 cm x 114 […]

Un articol de Andrada Văsii|6 februarie 2013

Un portret al muzei lui Picasso, Marie-Therese Walter, pictat în 1932 şi intitulat ‘Femeie aşezată lângă fereastră’, s-a vândut la licitaţie cu 28,6 milioane de lire sterline (45 milioane de de dolari, 33,2 milioane de euro), marţi seară la Londra, a anunţat casa Sotheby’s, citată de AFP.

Uleiul pe pânză de 146 cm x 114 cm, cea mai valoroasă piesă a unei licitaţii de artă impresionistă şi modernă, era estimat între 25 şi 35 milioane de lire. Tabloul, care îi aparţinea unui colecţionar european, a fost achiziţionat prin telefon de un cumpărător anonim.

Pictura a făcut parte dintr-o serie de portrete prezentate la Paris, în 1932, care au dezvăluit relaţia lui Picasso cu Marie-Therese pe când era căsătorit cu balerina Olga Khokhlova. Artistul a întâlnit-o în 1927 pe tânăra de 17 ani, care i-a devenit amantă şi cu care a avut o fiică în 1935, pe Maya. 


Tabloul, vândut în 1985 de nepoata pictorului, Marina, a fost vândut din nou la licitaţie, la New York, în 1997, cu 7,4 milioane de dolari. Preţul cu care a fost achiziţionată pictura marţi seară este departe de cel obţinut pentru un alt portret al Mariei-Therese, tot din 1932, ‘Nud pe platforma sculptorului’, cumpărat cu 106,48 milioane de dolari în mai 2010 la Christie’s din New York.

Sursa: Agerpres

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.