În acest an, la a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iaşi s-au lansat biografiile romanţate a unsprezece scriitori clasici, scrise de unsprezece autori contemporani*.
Un articol de Andrei Crăciun|22 octombrie 2018
Pentru a ilustra seria am ales unsprezece fragmente din viața lui Mihai Eminescu, imaginate de Florina Ilis, autoare consacrată cu romanul Cruciada copiilor (2005).
1. În care Eminescu e la spitalul de nebuni
În sfârșit, singur. Deschide caietul. E un caiet gros de două degete, cam de 25 cm lungime, legat în marochin și prevăzut cu închizători de metal. Cheița o ține în buzunarul paltonului. E un miracol că încă n-o pierduse, atât de mică se prezenta în palma lui mare. Îl răsfoiește. Între filele nescrise, complet goale, poetul presărase, din loc, în loc, frunze. Marea majoritate erau late, cu nervuri vizibile, ce păreau caligrafiate de o mână iscusită. Nu se știe de unde ar fi putut să-și procure, pe timp de iarnă, frunzele.
2. În care Eminescu vorbește cu o nălucă
De Veronica ce mai știi?, întrebă brusc, adresându-se unei năluci închegate din mintea sa pe bancă, lângă el. I-am scris poezia De ce nu-mi vii pe când eram la Mânăstirea Neamțului și n-a venit.
3. În care un copil îl privește curios pe Eminescu
E băiatul unui servitor al stabilimentului. Obișnuiește să se joace prin curte. Despre domnul care stă acum pe bancă, tatăl lui îi spusese că a fost poet. Ce e aia poet?, întrebase copilul. Un om mare!, îi răspunsese tatăl, care abia dacă știa să scrie și să citească. Că era poet o aflase de la servitoarea pavilionului de femei. Și că era om mare o dedusese el însuși observându-i pe cei ce se interesau de amărâtul poet.
4. În care domnul Eminescu o conduce la ea acasă pe doamna Micle
În această admirabilă și romantică seară de iarnă, Eminescu o conduce acasă pe doamna Veronica Micle. Nu e târziu, dar afară e deja întuneric. E o seară frumoasă, cu lună, fără pic de vânt. Un ger aspru pare să fi încremenit totul ca într-un vechi și neasemuit tablou. Cuprins de extaz, Eminescu îi vorbește doamnei Micle despre poema Strigoii.
5. În care domnul Eminescu și doamna Micle sunt absorbiți de liniștea înghețată și aspră a nopții
Cum înaintează încet, unul lângă celălalt, liniștea înghețată și aspră a nopții îi absoarbe cu totul, făcându-i să se simtă asemeni celor din urmă locuitori ai unei lumi nepământene, lipsite de dureri. Ca un ecou vag, zăpada subțire, scârțâind sub încălțările lor, întrerupe în ritmul lent al pașilor tăcerea adormită a nopții, apoi, departe, la câteva străzi distanță, zgomotele abia auzite ale unui vehicol întârziat, o sanie trasă de cai, răzbat o vreme, îndepărtat, până la ei.
6. În care domnul Eminescu și doamna Micle ajung în fața porții casei doamnei, iar poetul vorbește despre univers
Poetul, îmbătat de amor, o urmează. Sufletul îi e cuprins de atâta deznădejde, încât uită și de planuri și de strategii și de tot. Se opresc în fața porții. Nu se grăbește niciunul să-și spună la revedere. El își ridică ochii spre cer. Vede stelele și se lansează într-o teorie abstractă asupra minunatei ordini a poziției lor, descriind cu vorbe și, mai ales, cu gesturi largi, indicând spre cer, cutare și cutare stea, pleiadele și noianul de constelații în cădere, poetul, apucându-se să vorbească atât de inspirat despre cosmos, nu era neapărat interesat de alcătuirea cerească când, sub pavăza nopții și a pustietății de pe stradă, ar fi putut profita de ocazie și s-o sărute.
Veronica Micle
7. În care domnul Eminescu o sărută prima dată pe doamna Micle
Apoi, printr-o minune mare, se găsiră unul în fața celuilalt. Poetul uită tot ce-i spusese în stradă, teoria despre minunata și muzicala ordine a mișcării stelelor pe boltă. O îmbrățișă. Tot dorul și flacăra dragostei lui se găseau în acea îmbrățișare. Luna îi privea rece, luminând părul ei blond-cenușiu cu reflexe de aur topit. Obrajii înghețați de ger se înfierbântaseră.
8. În care doamna Micle trece pe la domnul Eminescu pe acasă și constată în ce dezordine trăiește poetul
Domnește o dezordine îngrozitoare. Peste tot erau împrăștiate cărți și hârtii. Prin unghere, aeriene arhitecturi de păienjeniș tremurau ușor, în fragil echilibru. Câte un șoarece speriat alerga prin vrafurile de cărți clădite la întâmplare. După cum îi era obiceiul, Eminescu citea din mai multe cărți deodată. Își făcea apoi însemnări. Îl preocupau mitologiile nordice, dar și învățăturile budiste. În același timp, interesul său se îndrepta și înspre literatura populară românească.
9. În care doamna Micle poartă haine superbe odată cu venirea primăverii, iar domnul Eminescu o admiră
În acea zi Veronica era frumoasă și strălucitoare. Primăvara de afară o inspirase în alegerea veșmintelor: purta o rochie viorie din tafta subțire, tivită în partea de jos în arcuri largi de volane diafane, iar peste bluza cu guler înalt, din linon alb și subțire îmbrăcase un bolero de mătase fină, violet închis, (…) care, încheiat cu nasturi până sus, îi punea în evidență liniile unduioase ale taliei. Pe cap purta o pălărie ușoară, împodobită cu maci și spice, evocând și sărbătorind astfel venirea primăverii. Întreaga înfățișare a doamnei Micle și toată grația din mișcări nu erau altceva decât reflexul direct al unei naturi care, în acel început de mai, explodase în miresme și culori înnebunitoare.
10. În care Eminescu înnebunește de dorință, dar zadarnic
Bărbatul, îndrăzneț, o cuprinse pe la spate în brațe. Ea încercă slab să se sustragă îmbrățișărilor sale. Asta îi dădu curaj poetului care-și apropie buzele de umărul ei. Gulerul înalt al rochiei nu-i permise să ajungă prea departe. O cuprinse peste mijloc încercând s-o întoarcă cu fața spre el. Ea se lăsă moale în voia brațelor lui.
11. În care răposatul Eminescu este dus la groapă într-o procesiune emoționantă
Când ajunseră în cimitirul Șerban Vodă, cortegiul, de care se lipiră și câțiva gură-cască, copii din mahala și cerșetori, se opri. Patru elevi ai Școlii Normale de institutori îndepărtară coroanele agățate de baldachin, ziarele și revistele la care a colaborat poetul, precum și crengile de tei. Îndepliniră totul după cuviință, vizibil emoționați și dornici să nu greșească. Se înțeleseseră dintr-o privire scurtă și, printr-o singură mișcare, ridicară sicriul pe umeri, apoi îl purtară câțiva pași până la mormântul proaspăt săpat.
*Cele unsprezece cărți sunt: Povestea Otiliei Cazimir – Simona Antonescu; Povestea lui Vasile Pogor – Mihai Buzea; Povestea lui Nicolae Gane – Iulian Ciocan; Povestea lui Mihai Codreanu – Dan Coman; Povestea lui Ion Creangă – Andrei Crăciun; Povestea lui Dosoftei – Cristian Fulaș; Povestea lui Mihail Sadoveanu – Tudor Ganea; Povestea lui Vasile Alecsandri – Adela Greceanu; Povestea lui Mihai Eminescu – Florina Ilis; Povestea lui Costache Negruzzi – Bogdan Răileanu; Povestea lui George Topârceanu – Alex Tocilescu). Cei unsprezece clasici au muzee în Iași, oraș care le-a marcat existența. Cărțile au apărut sub egida Editurii Muzeelor Literare (Iași) în colecția Scriitori de poveste și pot fi comandate online, la adresa [email protected].
De Veronica ce mai știi?, întrebă brusc, adresându-se unei năluci închegate din mintea sa pe bancă, lângă el. I-am scris poezia De ce nu-mi vii pe când eram la Mânăstirea Neamțului și n-a venit.
