Unu, doi, hai ONLINE cu noi! Ateliere, jocuri și povești cu Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/unu-doi-hai-online-cu-noi-ateliere-jocuri-si-povesti-cu-teatrul-ion-creanga/

Când sala de spectacol se închide, personajele şi poveştile găsesc o nouă modalitate de a ajunge la noi! Începând din această săptămână, Teatrul Ion Creangă se joacă ONLINE. Ateliere, jocuri şi poveşti cu tâlc aşteaptă să fie descoperite pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga, spaţiul virtual unde prind viaţă surprizele puse la cale de eroii năzdrăvani, dar şi de spiriduşii care li se alătură, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2020

Ateliere de bricolaj cu idei năstrușnice, alături de personaje îndrăgite din spectacole, dar și ateliere de decorațiuni și ornamente pentru Crăciun pot fi urmărite în seria Unu, doi, construiește cu noi! Atelierele sunt recomandate copiilor cu vârsta peste 4 ani, iar lista de activități este actualizată cu noi ateliere lansate în fiecare săptămână. Primele 3 ateliere, realizate cu ajutorul simpaticei Rița-Veverița (interpretată de Andra Mirescu) sunt deja disponibile online, pentru a pune la încercare dexteritatea și creativitatea copiilor. 

 

Antrenarea inventivității celor mici este de asemenea importantă! Cea de-a doua serie online, intitulată Unu, doi, joacă-te cu noi!, aduce propuneri de jocuri și exerciții care activează imaginația și garantează distracția. Explicate și demonstrate de actorii Teatrului Ion Creangă, activitățile se pot realiza atât în grupuri mici (și foarte mici), cât și cu participarea întregii familii, pentru copiii care vor să-și invite la joacă părinții, frații și bunicii. Primul joc, „Hai-hui cu Statui prin orașul emoțiilor”, va putea fi urmărit începând de duminică, 6 decembrie. 

 

Pentru cei cărora li se face dor de povești la ora la care Moș Ene se apropie de gene, programul online al Teatrului Ion Creangă propune o audiție sau vizionare mai puțin obișnuită. Seria Povești cu tâlc, eroi și zmei aduce laolaltă un povestitor talentat și un ilustrator inspirat care transpun în cuvinte și desene o poveste clasică. Primul basm ilustrat din serie – „Stan Bolovan”, după Ioan Slavici, în lectura lui Cosmin Seleși și cu ilustrații de Mihai Verbițchi − sosește în ghetuțele electronice vineri, 4 decembrie, pentru a fi descoperit în tihnă în ajun de Moș Nicolae. 

 

PROGRAM 04 – 11 decembrie
@ FB.com/TeatrulIonCreanga

 

Vineri, 04 decembrie
Povești cu tâlc, eroi și zmei > Stan Bolovan, după Ioan Slavici
Cu: Cosmin Seleși și Mihai Verbițchi


Duminică, 06 decembrie
Unu, doi, joacă-te cu noi! > Hai-hui cu Statui prin orașul emoțiilor
Cu: Andra Mirescu

 

Luni, 07 decembrie 

Unu, doi, construiește cu noi! > Brăduțul de Crăciun
Atelier de decorațiuni din hârtie, cu: Carmen Palcu

 

Miercuri, 09 decembrie
Unu, doi, construiește cu noi! > Minifigurine-festive: Moș Crăciun (Partea I)

Atelier de decorațiuni din hârtie, cu: Carmen Palcu


Vineri, 11 decembrie
Unu, doi, construiește cu noi! > Minifigurine festive: Îngerași (Partea a II-a)

Atelier de decorațiuni din hârtie, cu: Carmen Palcu


Toate activitățile pot fi urmărite ONLINE, pe FB.com/TeatrulIonCreanga, în secțiunea VIDEOS, și pe canalul de Youtube al Teatrului Ion Creangă, programul fiind actualizat constant pe parcursul lunii decembrie cu noi activități pentru fiecare serie.

12
/12
/22

Viața Prințului Harry ni se dezvăluie nu numai în seria documentară „Harry & Meghan”, recent intrată pe Netflix, ci și prin intermediul autobiografiei sale, „Rezervă”, care va fi disponibilă și în limba română, la Editura Nemira, din 10 ianuarie 2023.

09
/12
/22

Sunt ultimele zile de Art Safari, ediția a 10-a. Doar până duminică vă mai puteți bucura de artă de prestigiu fără să aveți nevoie de bilet de avion.

09
/12
/22

Teatrul Nottara a lansat în această toamnă proiectul „Dialoguri fără mască”, o serie de întâlniri cu personalități ale vieții culturale din România, artiști, medici, scriitori, oameni care în domeniul lor au schimbat lumea.

08
/12
/22

În data de 4 decembrie la Stary Teatr din Cracovia au avut loc alegerile președintelui Uniunii Teatrelor din Europa și a consiliului director. Reprezentanții teatrelor care fac parte din Uniune l-au reales în unanimitate pe Gábor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, în funcția de președinte, cu un nou mandat de doi ani.