Uși Deschise la UNATC
https://www.ziarulmetropolis.ro/usi-deschise-la-unatc/

Trei spectacole de succes: Câinele Grădinarului, de Lope de Vega, Amintiri, de Alexei Arbuzov şi Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare se vor putea viziona, între 6 şi 8 aprilie, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, în cadrul programului Uşi Deschise – ediţia a XIX-a

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2015

Cei interesați să urmeze o carieră artistică în teatru și media sau să descopere cum se formează artiștii de mâine, sunt invitați la ateliere de actorie, exerciții de regie, cursuri interactive de dans și scrimă, demonstrații de tehnică în mânuirea marionetei, cursuri deschise de teatrologie – management cultural, jurnalism teatral.

Participanții vor primi informații utile despre metodologia admiterii, vor putea intra în dialog cu actualii studenți, cu profesori reputați și se vor simți, cel puțin pentru o zi, parte din acest univers captivant al teatrului.

Ușile se vor deschide luni, 6 aprilie, ora 10:30, la Sala Atelier, în prezența Rectorului prof.univ.dr. Adrian Titieni și a Decanului conf.univ.dr. Paul Chiribuță.

Organizatorii evenimentului, studenții anilor I și II Teatrologie  –  Management Cultural, Jurnalism Teatral, coordonați de prof.asoc.drd. Olivia Pareșcura, îi aşteaptă pe doritori la sediul UNATC „I.L.Caragiale” din strada Matei Voievod  nr. 75-77.

Intrarea este liberă!

Programul complet se găsește pe pagina de facebook  a instittuţiei și pe unatc.ro.

Foto: UNATC – unatc.ro

20
/03
/23

Teatrul Coquette vă invită, sâmbătă 25 martie de la ora 11.00 la ultima întâlnire cu „Legenda lui Martie” și de la ora 19.00 la „Valsul Hazardului”. Duminică 26 martie, de la ora 11.00 cei mici sunt așteptați să ia parte la aventurile personajelor din „Vulpea și Corbul”, iar de la ora 19.00 ne întâlnim cu „Îngerul pantofilor”.

17
/03
/23

În premieră la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, vineri, 24 martie, de la ora 19.30, „Călătoria”, un spectacol de Dan Puric, cu scenografia inconfundabilă a Doinei Levintza.

17
/03
/23

În spiritul unei reale Capitale Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie 2023, de la ora 20:00, în Sala Mare, cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci, coorganizator al evenimentului fiind Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.