„Val și Cetatea Sufletelor” poate fi văzut online în acest weekend
https://www.ziarulmetropolis.ro/val-si-cetatea-sufletelor-poate-fi-vazut-online-in-acest-weekend/

Spectacolul „Val şi Cetatea Sufletelor”, o producţie CNDB 2019, va fi prezentat online în acest weekend.

Un articol de Liliana Matei|17 aprilie 2020

Spectacolul este o producție CNDB 2019 și se bucură de o distribuție excepțională: șapte elevi ai Școlii Performative pentru Copii de la CNDB, alături de dansatori profesioniști. Coregrafa Vava Ștefănescu (concept și coregrafie) a colaborat cu Vlaicu Golcea (muzica originală), Cristina Milea (costume, scenografie, instalație), Mihai Păcurar (video), Ana Alfianu (desene) și cu Catrinel Catană (asistent coregrafie).

„Suntem conștienți că nimic nu va putea înlocui contactul nemediat și relația directă dintre cursanți și coregrafi, dintre public și artiști. Ne este dor să reluăm ritualul întâlnirilor noastre săptămânale, să fim gazda acestor întâlniri. Până când acest lucru va fi posibil din nou, ne bucurăm să putem aduce în spațiul online noi cursuri de dans, filme și spectacole”, se arată într-un comunicat de presă.

„Val și Cetatea Sufletelor”, spectacolul prezentat online în acest weekend, este un montaj din filmările reprezentațiilor din decembrie 2019 și ianuarie 2020. Filmul realizat s-a concentrat să aducă publicului online exact ce lipsește mai mult în acest moment – apropierea, și a încercat să mențină spiritul și emoția spectacolului pentru a ne invita la spectacolul live de îndată ce acest lucru va fi posibil.

Spectacolul va fi disponibil live-streamed pe pagina de Facebook și pe canalul de Vimeo al CNDB:

sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 17:00

duminică, 19 aprilie, de la ora 11:00

luni, 20 aprilie, de la ora 17:00

Pentru o mai bună vizionare a spectacolului este recomandată vizionarea filmului cu căști.

În cazul în care există persoane care nu au cont de facebook, spectacolul va fi disponibil publicului larg, în aceleași intervale orare, pe canalul de Vimeo al CNDB: www.vimeo.com/cndb

Fără a avea artiști angajați, Centrul Național al Dansului București lansează programul CNDB ONLINE pentru susținerea artiștilor independenți din cursurile, spectacolele și filmele prezentate.

Maia Axinte – Val

Maia are 10 ani, participă la cursurile Școlii performative de la 4 ani și a fost parte din spectacolul „Dansuri mici” în anul 2018:

„Vreau să dansez așa cum simt, nu după reguli stricte, și de aceea cred că mi-am găsit liniștea în dansul contemporan. Mi se pare că dansul este cel mai confortabil mod de exprimare. Aici mi-am găsit un spațiu sigur.”

Chira Munteanu – Pietricica albastră

„M-a atras mai mult pentru că este mai plin de viață și nu trebuie doar să înveți niște pași pe de rost. Mă face să mă simt mai liberă. La Școala Performativă mi-am găsit pasiunea! Când sunt în acest spațiu, timpul nu mai există… Aici am cunoscut copii talentați și oameni cu multă pasiune. Tot aici m-am regăsit pe mine altfel. Întreg spectacolul „Val și Cetatea Sufletelor” este echivalent cu întreaga noastră viață, toate întâmplările prin care trec personajele regăsindu-se în viața noastră de zi cu zi.”

Cosmin Vasile – Malila

„Ce o să se vadă la final este rezultatul a multe ore de laborator, care s-a bazat pe aportul tuturor, al copiilor, al nostru, al dansatorilor mari, al coregrafului, al scenografului, al celui care a compus muzica. Chiar am reușit să formăm o echipă care a lucrat împreună, cu același gând, același suflet și aceeași poveste.”

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.