Vești de la Paris despre consecințele nefaste ale consumului de tutun
https://www.ziarulmetropolis.ro/vesti-de-la-paris-despre-consecintele-nefaste-ale-consumului-de-tutun/

Am văzut la FEST-FDR 2014 “Les mefaits du tabac”. Exclam, deci, ca-n Caragiale, dar fără ironie: “Ce spectacol! Ce spectacol!”

Un articol de Andrei Crăciun|11 iunie 2014

Timișoara este, așa cum le place bănățenilor să tot remarce, la o distanță de nici o mie de kilometri de nu mai puțin de treisprezece capitale europene (e adevărat că infrastructura nu ajută întotdeauna accesul către ele – eu, de pildă, în absența unei mașini personale, mă tot chinui să găsesc o cale decentă spre Belgrad)!

Dar efectele, încântătoare, ale acestei întâmplări se văd la tot pasul. Iată de pildă clădirea în care urmează să intru – o știți, apare în toate vederile care arată Timișoara (alături de catedrală), duce, cu ea, o istorie (și nu doar recentă, nu doar despre Revoluția din 1989 e vorba aici).

A fost înălțată începând cu 1871. Până în 1920, două incendii devastatoare au ars originalul. S-a reconstruit, într-un alt stil – specialiștii îl numesc neobizantin, nefiind specialist, nu știu cum să îl numesc, dar pot să îi confer această scurtă evaluare estetică: e frumoasă.

Pe fațada Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara stă, la o palmă depărtare, următoarea inscripție: “Celor care,/ Mulți sau puțini, /Cândva, veți trece,/ Neliniștiți,/ Peste urmele noastre, /Ale celor care am fost/ Generația lui/ Decembrie `89/Un singur gând: România”.

Întind palma aceea pentru a șterge depărtarea, deși găsesc inscripția depășită deja de secolul nebunei noastre globalizări. De altfel, chiar în clădirea aceasta își au sediul patru instituții: Opera Română, Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar “Csiky Gergely”. Această armonie instituțională este un caz unic în lume.

Intru, așadar, pentru prima dată în Teatrul Național “Mihai Eminescu” (un înger, bine stilizat, care ar putea fi poetul-nepereche însuși, îl veghează simbolic). Interiorul este copleșitor. E cald la Timișoara, e caniculă.

Port, indolent cum sunt, faimoșii mei teniși verzi, ba mai mult, nesăbuit, într-un exces cromatic, un tricou galben pe care, falnic, se lăfăie un cerb. Îmi spun că, altădată, aici n-aș fi intrat, în ciuda vremii tropicale, fără frac. Acum, în aceste vremuri de democratizare vestimentară, iată-mă și așa.

Urmează să vizionez “Les mefaits du tabac”, descris drept “concert într-un act”. Trebuie să explic: festivalul la care mă aflu (a se studia, pentru mai multe detalii, prima corespondență de la Timișoara) își propune să aducă în același spațiu mai multe arte – se dă, astfel, prioritate teatrului care nu se ferește de muzică.

Festivalul, fiind european, găzduiește iată acest spectacol venit tocmai de la Théâtre des Bouffes du Nord Paris. Este, de altfel, primul spectacol pe care îl aud jucat într-o altă limbă decât româna – știți, desigur, că în astfel de cazuri se asigură și traducerea, spectaculos proiectată deasupra scenei. Îmi verific totodată vechea mea franceză și o găsesc acceptabilă.

Acel trio de grații

Dar de ce este acest spectacol, în care cunoscătorii vor fi recunoscut desigur textul lui Cehov despre consecințele nefaste ale tutunului, caracterizat drept “concert într-un act”?

Povestea este așa: într-o școală de muzică, un trio cântă Bach. Printre cele trei grații (căci trio-ul este feminin) se strecoară un om trecut de prima tinerețe, gârbovit, un om care a pierdut, se vede bine, și el partida. Acesta este Niuhin din textul (de o tandră deznădejde) lui Cehov.

Niuhin este, în această seară fierbinte, interpretat de Michel Robin (societar al Comediei Franceze!), un actor de care te îndrăgostești încă dinainte să-l auzi vorbind. E ceva în felul care se mișcă, are o intimitate cu textul cehovian care te lasă, cum ar remarca francezii, bouche bée.

Piesa erupe, se combină, cum adesori la noi în mileniu, teatrul lui Cehov cu muzica lui Bach, ba chiar cu a lui Ceaikovski sau Luciano Berio. Costumele sunt fabuloase (creații Christian Lacroix).

Știu despre Théâtre des Bouffes du Nord Paris că a fost închis în anii `50 și că recent a fost redescoperit și refăcut de Peter Brook, accentul mergând chiar către spectacolele complexe de teatru-muzică-dans. Nu dansează nimeni pe scenă în seara aceasta. Michel Robin joacă devastator. Mi-l imaginez recitând din Topârceanu în franceză sau în rusă, nu contează, căci trebuie să știți că Topârceanu este cel mai cehovian dintre poeții noștri.

Istoria lui Niuhin (care, în loc să ne țină conferința promisă despre consecințele nefaste ale tabacului, ne spune viața sa terorizată de o soție autoritară, de care vrea, zadarnic, să fugă, să fugă departe!) se termină.

Oamenii aplaudă și, parcă respectând ce scrie pe zidul exterior, aici aplauzele nu au nimic din sunetul acela de congres comunist, altfel des întâlnit în teatrele din provincie. Nu. Oamenii aceștia aplaudă minunat, liber.

Aplaud cu ei și sfârșesc prin a-i aplauda, apoi ies în torida noapte bănățeană, târându-mă până la prima terasă unde comand o halbă de bere “Timișoreana”, gulerul îl vărs spre pământ, să fie de sufletul lui Cehov, mort și el, tot într-o vară călduroasă, acum 110 ani.

Foto: Delalande Raymond

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

03
/04
/17

După luni de incertitudine și controverse, Bob Dylan a primit în cele din urmă, la Stockholm, premiul Nobel pentru Literatură, în timpul unei întâlniri cu ușile închise cu academicieni suedezi. Dylan este primul cântăreț care se alătură panteonului de personalități glorificate de Academia suedeză din 1901.

03
/04
/17

Filmul coreean "489 Years", de Hayoun Kwon, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film Experimental București - BIEFF, desfășurat la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.

03
/04
/17

În 8 aprilie 2017, se va implini 1 an de la dispariţia marelui actor Mircea Albulescu. După o viaţă dăruită artei spectacolului, Mircea Albulescu lasă în urmă o operă artistică de neuitat. Portretul, difuzat în această seară, de la ora 20.10, la TVR 2, aduce la lumină fragmente din teatru şi film în care îndrăgitul actor a fost protagonist. Momentul “In memoriam Mircea Albulescu” va fi urmat de spectacolul “Patima de sub ulmi”, de Eugen O’Neill, cu Mircea Albulescu în distribuţie.

03
/04
/17

"Cinemaul e un teritoriu ideal pentru minciună. E foarte uşor să minţi, e foarte uşor să-i păcăleşti pe „fraierii” care sunt în sala de cinema. Şi foarte mulţi fac asta. Pentru mine ăla nu e cinema şi nu mă interesează." – Cristi Puiu. Renumitul cineast împlinește astăzi 50 de ani! Tot într-o zi de 3 aprilie se nășteau actorii Marlon Brando, Alec Baldwin și Eddie Murphy și se stingea din viață compozitorul Johannes Brahms

01
/04
/17

Autismul e tratat de statul român la fel ca orice altă problemă reală – cu superficialitate. Nu sunt bani pentru multe, dar mai ales pentru așa ceva. Și nu sunt nici oameni, profesori, pedagogi, terapeuți, specialiști pregătiți să ajute copiii care se nasc cu autism sau care dezvoltă acest sindrom mai târziu să se integreze în societate și chiar să le fie mai bine.

31
/03
/17

În acest weekend, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF invită publicul bucureștean la un adevărat roller-coaster cinematografic, prezentând în premieră în România câteva dintre cele mai explozive titluri din selecția sa de anul acesta.

31
/03
/17

Ce îi poate aduce în același loc pe Rembrandt, Kim Kardashian și Andy Warhol? "Potențialul creativ al unui selfie", a răspuns directorul Saatchi Gallery în preziua deschiderii, vineri, a unei expoziții dedicate autoportretului sub toate formele sale.

31
/03
/17

Cea de-a VI-a ediţie a singurului târg de carte SF&Fantasy din ţară, Final Frontier, are loc ]n acest weekend, pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din capitală, între orele 11-19. Evenimentul reuneste edituri de literatură science-fiction şi fantasy, cititorii putându-se bucura de reduceri speciale de pret şi titluri noi.

31
/03
/17

ELEFANTUL DIN CAMERĂ (sau The Vibrator Play), de Sarah Ruhl (USA), este o comedie neagră despre intimitate și electricitate, ultima înțeleasă ca adjuvant al... intimității de cuplu. Pe la 1880, în zorii erei electricității, apăreau bizare fapte istorice conform cărora medicii foloseau vibratoare pentru a trata femeile „isterice” (și chiar pe unii dintre bărbați). Spectacolul îi are în centrul „electricității” pe Doctorul Givings și pe soția acestuia și modul în care noua lui terapie le afectează întreaga viață domestică.

31
/03
/17

Rămân un spectator de teatru consecvent. Merg, pe cât posibil, de câteva ori pe săptămână, întotdeauna în căutarea marii frumuseți. Fac, fără să vreau neapărat, ierarhii. Sunt subiective, ca atare nu țin să le impun nimănui.

31
/03
/17

În urmă cu 84 de ani, pe data de 31 martie 1933, venea pe lume, la Ploieşti, poetul, scriitorul şi eseistul român Nichita Stănescu, ales post-mortem membru al Academiei Române. A fost unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, limbă pe care el însuşi o denumea: Dumnezeiesc de frumoasă. Tot într-o zi de 31 martie se nășteau filosoful René Descartes, compozitor Franz Joseph Haydn și scriitorii Nikolai Vasilievici Gogol si John Fowles.

31
/03
/17

Duminică, 9 aprilie 2017, de la ora 18:00, Sala Mare a Ateneului Român găzduiește Concertul Extraordinar de Paști, susținut de Corul Național de Cameră Madrigal — Marin Constantin. Dirijat de Anna Ungureanu, evenimentul este una dintre tradițiile prețioase ale Corului, desfășurându-se, fără întrerupere, de mai bine de jumătate de secol.

30
/03
/17

CRONICĂ DE FILM Proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), „Poesia sin fin” (2016), noua peliculă autobiografică a maestrului chilian Alejandro Jodorowsky, este o rememorare suprarealistă a unei tinereţi excentrice.

30
/03
/17

“Aș spune fără ezitare, că, dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman. Nu avea niciun fel de studiu, dar ce studiu îi mai trebuia? Ea pe scenă trăia, nu spunea nimic altceva. Era o bijuterie, cum să vă spun? Eu n-am ce sa vă povestesc despre Vasilica, ea însăși este o poveste. O mare minune pe care am întâlnit-o în viața mea". - Radu Beligan. Într-o zi de 30 martie ne părăseau actrița Vasilica Tastaman şi Părintele Nicolae Steinhardt.