Viața la 17 ani. Exerciții de dezumanizare
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-la-17-ani-exercitii-de-dezumanizare/

Despre o nuvelă-avertisment a lui Kenzaburo Oe, din care se află, din nou, că tinerii sunt în stare de orice.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2014

Mă aflu, într-o conjunctură, în aceeași încăpere cu tineri de douăzeci-și, cu oarecare stare materială, din țara noastră – România. Încerc să-i ignor, îmi văd de-ale mele. Fragmente de dialog totuși îmi penetrează baricadele.

Aflu că se pregătesc de concediul de odihnă. Nu știu ce vor alege: să fie Asia de Est, să fie Caraibe? City-break-ul în Europa e așa de last-year! În defintiv, ei au bani, pot orice. Ați văzut că și mogulii, acum defuncți, elogiau fluxurile de capital de pe alte continente.

17 coperta

Mai anunță tinerii îmbogățiți prematur ce filme și documentare au văzut. Rețin o idee despre viața sexuală a japonezilor cei instabili emoțional – sunt blocați, psihic, în anii liceului, ultimii ani lipsiți de griji din viețile lor de oameni obligați la succes. Păi, de-aia, mă, și apar în filmele lor porno toate fetele îmbrăcate ca niște puștoaice de liceu! Nu mă bag. Nu mă pricep chiar atât de bine la pornografia japoneză. Tac. Așa o fi.

Se întâmplă apoi să citesc o carte în care sexualitate tinerilor japonezi e tratată pe larg, e importantă. Mă mai dumiresc. Iată: Kenzaburo Oe a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în urmă cu douăzeci de ani. În 1961, pe când avea doar 26 de ani a scris o nuvelă căreia i-a dat titlul “17”.

La fel ca alte cărți, mult mai mari, ale unor autori chiar dacă nenobelizați, “17” pleacă de la un fapt real relatat în ceea ce obișnuia să fie presa. În realitate, Yamaguchi Otoya, un adolescent, l-a asasinat în anul 1960 pe liderul Partidului Socialist Japonez. Apoi, în închisoare, după nici o lună de zile, s-a sinucis.

“17” este o proză scurtă care prezintă un adolescent din ziua în care împlinește șaptesprezece ani până când se regăsește sub cupola unui “partid de dreapta”, în fapt o adunătură de fanatici, de radicali fără discernământ, gata să ucidă pentru un scop în viață.

E utilă cartea lui Oe, arată, fidel, mecanismele prin care un onanist desăvârșit, un adolescent a cărui unică preocupare este, ca în cazul unor tipuri de maimuță, masturbarea în formă continuată, un adolescent pe care nimeni nu face eforturi să-l înțeleagă, umilit de cei din jur, precum și de el însuși, fuge din realitate într-o utopie politică violentă.

Citiți „17“!

Oe vine din generația care a cunoscut ororile Războiului, precum și forța devastatoare a bombelor atomice, tinerii timpului său deveneau soldați credincioși într-o extremă sau în cealaltă. Calea de mijloc era, și atunci, asediată.

Oe vede toate acestea și le înțelege. Își expune, destul de stângaci pentru un viitor nobelizat, viziunile politice, arată Japonia la o cumpănă a istoriei sale, dar toate acestea țin strict de context. Le găsesc secundare.

Ce rămâne din nuvela lui Oe este acest avertisment, crud, că omul la șaptesprezece ani poate, cu adevărat, să o apuce pe orice drum. Noi, maturii, am uitat, pesemne, adolescența, e o boală inevitabilă, de ea au suferit și cei dinaintea noastră, am uitat acea perioadă din viața unui om când ochii celorlalți se lipesc permanent de tine precum tentaculele unei caracatițe.

Citiți “17”, chiar dacă nu mai e la modă să citiți cărți și puteți lua avionul spre oricare din visele voastre. Citiți această nuvelă: vă vor cutremura, dacă le veți înțelege, logica colectivului, sensul apartanenței la o haită și toate celelalte exerciții de dezumanizare.

“17” a fost publicată recent la Polirom, în colecția “Top 10 +”. Traducerea din japoneză a fost făcută de Roman Pașca.



02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.