Victor Rebengiuc, 85
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-rebengiuc-85/

Aflat de mai bine de şase decenii în lumina reflectoarelor, unul dintre cei mai iscusiţi maeştri ai scenei şi ecranului românesc din toate timpurile a împlinit, zilele trecute,  85 de ani de viaţă. Victor Rebengiuc a ales să-şi serbeze aniversarea pe scena Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti, în spectacolul cu piesa “Regele moare” de Eugen Ionescu. După reprezentaţie, spectatorii i-au cântat marelui actor „La mulţi ani” si l-au aplaudat îndelung.

Un articol de Petre Ivan|12 februarie 2018

„Acest domn, acest coleg, artist de prim rang, profesor pentru toate generațiile de artiști pe care le-am cunoscut împreună, un adevărat exemplu, a împlinit 85 de ani”, a spus Caramitru, declanșând aplauzele spectatorilor.

Am vrut să joc în seara asta. E un cadou pe care mi l-am făcut mie însumi. Am vrut să fiu alături de colegii mei pe care îi iubesc foarte tare. Îmi place rolul acesta, am vrut să il joc de ziua mea. Îmi place piesa, îmi plac regizorii care au pus piesa în scenă. Îmi placeți dumneavoastră și am vrut să sărbătoresc împreună cu dumneavoastră această cantitate de ani nesperată din punctul meu de vedere. Nu m-am gândit niciodată ca o să ajung până aici, dar dacă am ajuns, am zis hai să joc. Victor Rebengiuc

Cunoscut mai ales pentru rolurile din filmele Moromeţii, Pădurea Spânzuraţilor, Profetul, Aurul şi Ardelenii sau O Scrisoare Pierdută, Victor Rebengiuc a absolvit UNATC “I. L. Caragiale” Bucureşti în 1956, clasa prof. Aura Buzescu şi Beate Fredanov.

Destinul a vrut să ajung actor. Eu mă pregăteam, la sugestia bunicilor şi a mamei, să fac o şcoală, Electrotehnica. Făceam teatru ca hobby. Nici nu mă gândeam că va fi o profesie, jucam la Ateneul Popular din cartierul Vitan. Şi instructorul mi-a zis: „Dumneata ar trebui să dai examen la teatru!“. Şi am încercat. Am intrat printre ultimii, am fost repartizat la clasa doamnei Aura Buzescu. – Victor Rebengiuc

Este membru al trupei Teatrului Bulandra Bucureşti din 1957, însă concomitent joacă şi în spectacolele altor teatre din întreaga ţară.victor rebengiuc

Între 1990 şi 1996 a fost rector al UNATC “I. L. Caragiale” Bucureşti, iar apoi director al Teatrului Bulandra (1996-1998). Performanţele sale artistice sunt legate şi de importante roluri în teatrul de televiziune şi în Teatrul Radiofonic Naţional.

N-am fost la teatru decât de două ori înainte de a intra în Institut. Am văzut doar două spectacole, şi asta nu pentru că m-a dus cineva din familie. Aveam un vecin care mergea la teatru şi m-a luat cu el. Nu a existat în familia mea o educaţie teatrală, un cult pentru teatru. Ai mei nu mergeau la teatru, mă trag dintr-o familie de oameni foarte modeşti, care nu-şi permiteau să cumpere bilete la spectacole. Victor Rebengiuc.

Cititi si: Victor Rebengiuc: O să mor tot în comunism! Credeam că nu

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână. Îi invita, astfel, pe anumiţi politicieni – ce jucaseră un rol activ în regimul comunist – să se şteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație.

Întotdeauna am furat meserie, încă din Institut am avut mari actori pe care i-am urmărit – mamă, ce pleiadă de actori erau când eram eu student! Doamna Buzescu, Costache Antoniu, Ion Manolescu, Storin, Vraca, Mimi Botta, Marieta Deculescu, Sonia Cruceru, Beligan, Birlic – o nebunie, aveai ce să furi de la ei! – Victor Rebengiuc

În anul 2004, la cea de‑a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. În acelaşi an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, de Lucian Pintilie.

Citiţi şi Victor Rebengiuc, fizionomia firescului

Cu timpul am descoperit cum te poţi apropia de un rol, cum îl citeşti foarte bine de mai multe ori, vezi cine este el în economia piesei, pe cine iubeşte din piesă dintre partenerii lui, pe cine urăşte, cui arată că-l iubeşte, cui nu-i arată că-l iubeşte dar îl iubeşte totuşi, mă rog, sunt o mulţime de lucruri care construiesc un personaj şi trebuie să te ocupi de ele. – Victor Rebengiuc

În 2008, la împlinirea vârstei de 75 de ani, editura Humanitas a lansat cartea „Victor Rebengiuc – Omul şi actorul”, semnată de Mihaela Michailov şi Simona Chiţan. Cartea cuprinde interviuri cu actorul, cu soţia sa, Mariana Mihuţ, şi cu fiul, Tudor Rebengiuc.

În prezent, Victor Rebengiuc este actor angajat al Teatrului National „I. L. Caragiale” din Bucuresti și joacă si alături de actrița Mariana Mihuț, alături de care formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din cinematografia romanească.

Foto: Victor Rebengiuc – Florin Ghioca, facebook

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.