VIDEO „Amanţii pasageri“ – un film obraznic şi relaxat
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-amantii-pasageri-un-film-obraznic-si-relaxat/

CRONICĂ DE FILM Autor a circa 20 de lungmetraje şi premiat la Oscar, Cannes, Berlin sau Veneţia, Pedro Almodóvar nu mai este nevoit să demonstreze nimic. „Amanţii pasageri“ este exerciţiul comic – destins şi obraznic – al unui regizor versat şi nonconformist.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 iunie 2013

CRONICĂ DE FILM Autor a circa 20 de lungmetraje şi premiat la Oscar, Cannes, Berlin sau Veneţia, Pedro Almodóvar nu mai este nevoit să demonstreze nimic. Exersat în diverse genuri, de la melodramă la thriller, pe care le-a convertit la stilul său colorat, excentric şi provocator, uşor de recunoscut, cineastul spaniol pare să fi dobândit un nivel superior de relaxare şi să fi scăpat de teama de eşec.

Prin urmare, îşi permite o libertate mai mare de a se juca. Şi de a nu se lua prea mult în serios, deşi a fost mereu imposibil să-l acuzi de sobrietate (răutăcioşii i-ar putea spune profunzime).

„Amanţii pasageri“ este exerciţiul comic – destins şi obraznic – al unui regizor versat şi nonconformist. Almodóvar ia genuri cinematografice şi tipuri pe personaje cât mai diverse, pe care, cu dexteritate, le parodiază şi le ambalează frumos, expediindu-le fanilor în căutare de prospături postmoderne.

Prinşi într-un avion obligat să stea mai mult timp în aer din cauza unor probleme, cei câţiva pasageri de la clasa business şi membrii echipajului îşi dezvăluie treptat caracterul, trecutul şi înclinaţiile de orice fel, sub ameninţarea morţii şi sub influenţa unui amestec exploziv de alcool şi droguri.

De aici şi până la dezlănţuirea dorinţelor sexuale nu mai e decât un pas, pe care Almodóvar îl face cu eleganţă, evitând orice tentaţie spre grobianism (de gustibus…).

O nedumerire

Fiecare din numeroasele personaje primeşte doar una-două trăsături, pentru a fi uşor de identificat şi de ţinut minte. În ciuda acestei simplificări, inevitabilă genului comic, Almodóvar nu îşi ridiculizează protagoniştii. Ştie să îi facă simpatici, să îi aşeze în situaţii surprinzătoare, să-i pună pe rând sau simultan în lumina reflectoarelor şi să testeze disponibilitatea spectatorilor de a lua filmul aşa cum e – o simplă ploaie caldă de vară.

Maestru al deriziunii, spaniolul ia peste picior, printre altele, filmul-apocalipsă, melodrama, musical-ul, romance-ul sau, de ce nu, filmul erotic, unindu-le într-un fel de Kammerspielfilm ce îşi asumă lipsa de pretenţii. Unii spectatori se vor simţi ofensaţi de provocările lui Almodóvar, alţii le vor gusta mai puţin, însă vor exista unii, probabil mai numeroşi, dispuşi să lase garda jos şi să accepte umorul, cu entuziasm sau cu reţinere.

Însă, indiferent de tipul de reacţie, există mari şanse ca, imediat după vizionare, să planeze o unică nedumerire, decisivă şi cu iz retoric: cui şi la ce foloseşte acest nou film al spaniolului?

Citiţi şi: VIDEO După decolarea de la TIFF Cluj, „Los amantes pasajeros“ aterizează în toată ţara

INFO
„Los amantes pasajeros“ („Amanţii pasageri“, Spania, 2013)
Regia: Pedro Almodóvar
Cu: Antonio de la Torre, Antonio Banderas, Penélope Cruz, Paz Vega

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.