VIDEO „Bani din cer“, cu Bendeac şi Virginia Mirea, la Antena 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-bani-din-cer-cu-bendeac-si-virginia-mirea-la-antena-1/

„Bani din cer“ în regia lui Horaţiu Mălăele este al treilea spectacol din proiectul Teatru TV care va fi difuzat în seara aceasta, de la ora 20.30, pe Antena 1.

Un articol de Judy Florescu|27 martie 2013

„Bani din cer“ în regia lui Horaţiu Mălăele este al treilea spectacol din proiectul Teatru TV care va fi difuzat în seara aceasta, de la ora 20.30, pe Antena 1.

Viaţa obişnuită şi nefericită a lui Henry Perkins, jucat de George Mihăiţă, ia o întorsătură bruscă atunci când, accidental, acesta ridică o servietă asemătoare cu a lui, dar plină cu bani. Întreaga întâmplare coincide cu ziua lui de naştere, pentru care familia îi organizează o petrecere la care apar neinvitaţi doi detectivi şi un taximetrist, iar de aici răsturnările de situaţie se ţin lanţ.

Piesa „Bani din cer“ a fost scrisă de dramaturgul britanic Ray Cooney în 1994, an în care a avut şi premiera la Londra, iar autorul a fost deopotrivă regizor şi personajul principal al spectacolului. În 2006, scenariul a fost adaptat pentru marele ecran.

„Cred că, uneori, oamenii de televiziune au datoria de a da examene în faţa telespectatorilor. Dupa şapte ani de tv, mă prezint în faţa dumneavoastră, miercuri seara, cu «Bani din cer». Fiind în regia perfectă a lui Horaţiu Mălăele şi avându-l ca partener pe George Mihăiţă, s-ar spune că e o dovadă de curaj. Acum nu pot avea scuze. Rezist sau nu rezist pe scenă în asemenea context?“, a declarat actorul Mihai Bendeac. „Statutul de jurat România Dansează pe probleme de prezenţă scenică mă cam obligă să şi demonstrez că eu însumi sunt în măsură să vorbesc despre asta. Şi dacă, acasă, în faţa televizorului, această farsă poliţistă genială va avea măcar jumătate din reacţia pe care publicul a avut-o în sală, la înregistrare, cred că pot trece examenul“ a spus Mihai Bendeac.

Din distributia spectacolului „Bani din cer“ fac parte: Mihai Bendeac, George Mihăiţă, Virginia Mirea, Mihaela Teleoacă, Şerban Georgevici, Eugen Racoţi şi Gheorghe Dănilă.

Iată ce au declarat vedetele, pentru Ziarul Metropolis, după spectacolul înregistrat la Antena 1, miercurea trecută, la Teatrul de Comedie:

Cornel Ilie: E a treia oară când văd spectacolul. L-am văzut în 2004 de două ori, era cu Dan Tudor atunci. Ideea de teatru tv mi se pare senzaţională. Am crescut uitându-mă la teatru tv, adică eu am fost generaţia care se uita la teatru tv luni seara şi marţi dimineaţa îl vedeam în reluare.“

Ştefana Samfira: Spectacolul a fost superb. Ideea de teatru tv mi se pare foarte bună şi poate mai reaminteşte majorităţii oamenilor să mai meargă şi la teatru. E cel mai bine pentru cei care sunt în afara Bucureştiului, care rar au şansa la câte un turneu, e o ocazie pentru ei să vadă spectacolul.“

Citiţi şi: VIDEO „Doctori de femei“, de la Teatrul Metropolis, la Antena 1

Chef Joseph Hadad: „A fost bine. Am fost la primul spectacol «Doctori de femei», la «Pijamale» nu am fost fiindcă am fost plect din ţară. E prima dată când am venit la un teatru din România, eu fiind din Israel. Îmi place foarte mult spectacolul, a fost organizat cum trebuie. Aştept piesa următoare. Eu mă uit şi aici şi la televizor.“

Anca Pandrea: „Spectacolul s-a păstrat ca la premieră, pentru că eu şi Iurie Darie, iubirea vieţii mele, am fost la premiera acestui spectacol. Spectacolul s-a păstrat: nu s-au introdus glume proaste, gen şuşe. Spectacolul a rămas pur. Ideea de teatru tv mi se pare foarte bună, fiindcă publicul poate fi educat printr-un spectacol de teatru.“

Citiţi şi: VIDEO Antena 1 difuzează astăzi „Pijamale“, spectacolul de la Teatrul Metropolis

02
/05
/17

“Pe lacul auriu” – cu Virgil Ogășanu și Valeria Ogășanu în distribuție - noul spectacol al Teatrului Bulandra, va avea premiera în 20 și 21 mai. Avanpremiera spectacolului pus în scenă de Dinu Cernescu se joacă pe 4, 5 și 7 mai, la Sala Toma Caragiu, Icoanei, de la ora 19.00.

02
/05
/17

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT vine cu o noutate absolută: NexT schimbă anotimpul, anul acesta festivalul având loc între 22 și 26 iunie.

02
/05
/17

Într-o zi de 2 mai (1519) deceda pictorul, sculptorul, arhitecul, muzicianul, inventatorul, anatomistul, geologul, cartograful, botanistul și scriitorul Leonardo da Vinci, considerat cel mai mare inginer al tuturor timpurilor şi cel mai important geniu din istoria omenirii.

01
/05
/17

Luna mai este „Luna Comediei” la Teatrul Naţional de Televiziune. În această seară, de la ora 21.00, pe TVR 2, iubitorii teatrului pot vedea „Părinţii teribili”, de Jean Cocteau, un spectacol în colaborare cu Teatrul Naţional Bucureşti.

01
/05
/17

"Există o inteligenţă a spectatorului, în general, la care, dacă facem apel, ne vom găsi întotdeauna un public fidel." - Maia Morgenstern. Una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe din România, împlineşte astăzi 55 de ani!

30
/04
/17

Dincolo de începutul de sezon estival, dincolo așadar de valuri, plajă și nopți albe, orașul de la Marea Neagră ni se arată în această perioadă și de pe o scenă de teatru, odată cu „Jurnal de România. Constanța”, spectacol de teatru multimedia, semnat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, la Teatrul de Stat Constanța.

30
/04
/17

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) are loc în perioada 15-21 mai. Timp de o săptămână, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

30
/04
/17

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecția Babel a editurii Nemira și va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărturești.

28
/04
/17

Vineri, 5 mai, și sâmbătă, 6 mai, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului de Comedie vor avea loc primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Don Juan”, adaptare după Molière, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu. Scenografia îi aparține lui Vladimir Turturica.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

28
/04
/17

După o absență de mai bine de o lună, Andreea Bibiri revine cu one woman show-ul "O femeie singură" de Dario Fo și Franca Rame, noua avanpremieră, "Să-i îmbrăcăm pe cei goi", realizată în coproducție cu Teatrul Nottara, vă așteaptă către finalul lunii, dar până atunci, în chiar prima săptămână din mai, "A Night At The Opera" – concertul sopranei Rodica Vica alături de maestrul Maxim Belciug va fi premiera absolută de pe scena Teatrului de Artă București.