VIDEO Descoperire arheologică importantă la Sarmizegetusa Regia
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-descoperire-arheologica-importanta-la-sarmizegetusa-regia/

O matriţă din bronz folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase a fost descoperită, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei.

Un articol de Andrada Văsii|1 iulie 2013

O matriţă din bronz folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase a fost descoperită, în urma unei furtuni care a dezrădăcinat un copac, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, fiind predată muzeului din Deva.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, care administrează situl arheologic Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, în urma unei furtuni violente a fost descoperită o piesă deosebit de importantă, sub un fag dezrădăcinat, notează Mediafax.

Este vorba despre o matriţă din bronz folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase, fiind singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii. 

reprezentanții CJ Hunedoara

„Obiectul găsit arată calitatea artistică ieşită din comun a meşteşugarului care l-a realizat şi implicit a produselor obţinute”, precizează reprezentanţii CJ Hunedoara.

Piesa a fost recuperată imediat de către reprezentantul Administraţiei Sitului Sarmizegetusa Regia şi predată la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva. Conform acestora, după ce va fi studiată de către colectivul stiinţific al Şantierului Arheologic „Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”, această piesă va intra în circuitul muzeal, fiind înregistrată în inventarul MCDR Deva.

Foto credit: Ionut Vaida, Wikipedia

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).