VIDEO Sibiu găzduieşte primul festival internaţional „fringe“ din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-sibiu-gazduieste-primul-festival-international-fringe-din-romania/

Primul festival internaţional „fringe“ din România aduce pe scena Sibiului trupe din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, peste 150 de participanţi urmând să susţină 42 de reprezentaţii în opt spaţii de joc, între 1 şi 14 iulie.

Un articol de Andrada Văsii|27 iunie 2013

Primul festival internaţional „fringe“ din România aduce pe scena Sibiului trupe din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare, peste 150 de participanţi urmând să susţină 42 de reprezentaţii în opt spaţii de joc, între 1 şi 14 iulie.

În mai puţin de o săptămână, Sibiul se va transforma în scena teatrului independent, unde artiştii invitaţi vor susţine reprezentaţii în spaţii neconvenţionale. Manifestările sunt şi ele diverse, de la piese de teatru la concerte şi expoziţii, notează Mediafax.

Unul dintre cele mai importante spectacole care vor avea loc anul acesta la Sibiu International Fringe Festival este concertul susţinut de Krem. Artistul, cunoscut datorită show-ului „Românii au talent“, va susţine o reprezentaţie pe 6 iulie, la Vintage Pub.

El se află în plin turneu de promovare a celui mai nou album al său, realizat în colaborare cu Smokey, album care poartă denumirea „Aici sau la pachet?“. De asemenea, Crina Zvoboda, o altă concurentă de la „Românii au talent“, va fi prezentă la Sibiu Fringe cu două spectacole de ventrilocie, unul pentru copii, iar celălalt pentru adulţi.

Teatru în franceză

Alte reprezentaţii importante vor fi susţinute de trupa Gachette Sensible din Barcelona. Aceşti artişti vor prezenta publicului sibian două spectacole în limba franceză, „Un parfum de montgolfiere“ şi „Cravate Club“.

O reprezentaţie de marcă ce va avea loc pe scena Teatrului Gong, în data de 2 iulie, este cea a companiei UnTeatru din Bucureşti, care aduce în atenţia publicului sibian spectacolul „Ce zile frumoase!“. Pentru rolul din acest spectacol, actriţa Sabrina Iaşchevici a câştigat premiul Galei Tânărului Actor HOP – Mangalia 2012. De asemenea, Mirela Zeţa şi Andreea Grămoşteanu de la „Mondenii“ vor juca în spectacolul „Un cuplu ciudat“, ce va avea loc în data de 5 iulie, de la ora 19.00, la „Adore“.

Pass Partout prin Sibiu

Compania Pass Partout Dan Puric prezintă la Sibiu spectacolul „Two of Us“, recompensat cu numeroase premii internaţionale. O altă premieră în festival este prezenţa celor de la Godot Theatre din Bucureşti, care vor pune în scenă spectacolul „Bullets over Lipscani“ în data de 8 iulie, de la ora 19.00, la Teatrul Gong. Artemotion din Oradea vor asigura buna dispoziţie a sibienilor prezentând cinci comedii în ultimele şase zile ale festivalului.

Conceptul „fringe“ reuneşte o serie de manifestări – spectacole de teatru, muzică etc. – susţinute de trupe de artişti independente.

Info :

Preţul biletelor variază între 10 lei şi 20 de lei, copiii, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 5 lei. Biletele au fost puse în vânzare în locurile de desfăşurare ale reprezentaţiilor.

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul www.sbfringe.ro.

Foto credit: Maria Ștefănescu, FITS, spectacolul „Totul e bine“

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.