Vineri și sâmbătă e Marele Picnic ShortsUP
https://www.ziarulmetropolis.ro/vineri-si-sambata-e-marele-picnic-shortsup/

Weekendul acesta toate drumurile duc spre Grădina Botanică, cea mai accesibilă destinaţie urbană de vacanţă. Marele Picnic ShortsUP prinde viaţă la a 2-a ediţie cu două seri de film, muzică şi relaxare pe insula de evadare preferată a cinefililor. Startul se dă la ora 18.00 iar filmele încep de la 21.30, respectiv 22.00 în seara de sâmbătă. 

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2015

Opt scurtmetraje premiate concureză pentru titlul de cel mai bun film în competiția ShortsUP Audience Award. Spectatorii le vor vedea tolăniți pe pături, la răcoarea grădinii.

Programul de vineri vine cu Mythopolis (Polonia, 2013), o comedie animată în care personaje legendare din mitologia greacă sunt nevoite să-și rezolve problemele în lumea prea complicată de azi. Sâmbătă, cantitatea de comedie crește semnificativ cu Pistolar (SUA, 2014), western modern despre pericolul onestității absolute povestit de vocea unui narator cu (prea multă) personalitate.

Tot sâmbătă, proiecția de film e precedată de intervenția muzicală a lui K-lu, DJ cunoscut pentru performance-uri de turntablism, seturi muzicale presărate cu scratch­uri și momente speciale decupate din filme clasice. De la 20 la 22.00, înainte de începerea filmelor, grădina răsună cu funk, hip-hop și breaks, un mix cu invitație la visat și dansat.
Cei care vor să exploreze Grădina Botanică o pot face începând de la ora 18.00, printr-un tur ghidat organizat în parteneriat cu asociaţia Team Work.

Comunitatea Bucharest Ultimate pune spectatorii în mișcare cu antrenamente de frisbee pe pajiștea denumită ”Grădina Italiană” iar Incubator întreține atmosfera cu ateliere de jonglerie și treasure-hunt. Imaginația e pusă la încercare de PlayTimes și Creative Board Gaming, partenerii oficiali în materie de jocuri de societate.

INFO

Mai multe detalii despre programul complet pe www.shortsup.ro.

Pentru a ocupa un loc confortabil pe iarbă, cinefilii sunt sfătuiți să vina înarmați cu pături, cu mențiunea că acestea vor putea fi cumpărate și de la eveniment. Biletele la Marele Picnic ShortsUP pot fi achiziționate în avans prin MyTicket și Eventim la prețul de 20 de lei/ seară sau 35 lei/abonament dar și la fața locului la prețul de 25 de lei/ seară sau 40 lei/abonament, în limita locurilor disponibile.

În cazul în care vremea nu permite vizionarea filmelor sub cerul liber, evenimentul va fi reprogramat pentru weekendul imediat următor, vineri 31 iulie, sâmbătă 1 august. Marele Picnic încheie șirul de proiecții de vară ShortsUP, urmând ca scurtmetrajele să revină sub acoperiș în formulă de toamnă. 2500 de oameni au pariticipat la prima ediție de picnic și peste 4000 de oameni au vizionat filmele pe iarba grădinii, la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte 2014.

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.