„Visul unei nopţi de vară”, una dintre cele mai cunoscute şi mai jucate comedii ale marelui William Shakespeare, şi-a găsit lăcaş în această stagiune, la Teatrul de Stat din Constanţa.
Un articol de Georgiana Ene|27 mai 2015
În cel mai nou spectacol marca Teatrului de Stat Constanța, regizorul Marcel Top transpune într-un mod rebel și liber – trăsături care îi caracterizează discursul regizoral de la debut pană în prezent – acțiunea chiar pe malul mării, într-un spațiu pe atât de concret, pe atât de imaginar, undeva între psyhedelicul Woodstock și nu mai puțin psyhedelica Vamă, pe care o știm cu toții, mai ales din vremurile ei bune.
După ce a montat piese din dramaturgia contemporană, locală și universală atât în teatre de stat dar și în spații neconvenționale, cameleonicul regizor provoacă din nou.
Nu e prima oară când acesta se folosește de spațiul propriu zis în care lucrează – Marcel Țop a făcut același lucru atât la Teatrul Municipal Baia Mare, “Butoiul cu pulbere”cât și la Teatrul de Nord Satu Mare unde a montat “Woyzeck Transilvania”, obținând un spectacol care a zdruncinat teatral dar și politic nordul îndepărtat al țării, ducând până la interzicerea violentă a acestuia.
În viziunea și în concepția regizorală a spectacolului „Visul unei nopți de vară”, se simte strigătul unei întregi generații care a început de câțiva ani să se trezească. „Luați orice, dar nu ne luați, cerul, marea, păd
urea și pe noi unul, altuia”. Pentru că acest Vis este un vis al revoltei și are ceva din frumusețea cailor sălbatici care gonesc liberi pe malul apelor. Acesta este un Vis care pledează pentru natură, pentru frumusețea ei și pentru frumusețea celor care vor să o apere, pentru ca oamenii să se simtă liberi în mijlocul ei.
Un rege care se lasă manipulat de lingușitorii săi
Spectacolul începe cu o scenă puternică și bizară, în care descoperim un Tezeu (interpretat de Dan Cojocaru) decrepit, aproape senil, umbra a ceea ce a fost cândva. Un rege care se lasă manipulat de lingușitorii săi. Mai mult stpân de sclavi decât conducător, acesta face uz de bici dacă e nevoie, aducând aminte de Ubu Roi, secondat de un Egeu (Ionuț Alexandru) care pare desprins din “Scaunele” lui Eugen Ionesco. „Adversarii” acestora sunt Lysander (Remus Archip), în viziunea regizorului un activist hippie, care protestează, singur din păcate, împotriva legilor absurde ale stăpânirii, purtând o pancartă cu „Love” și „Je suis Hermia”! și Hyppolita (Ana Ștefan), regina amazoană prizonieră, care vrea și ea același lucru: libertatea. Regizorul și actrița construiesc în Hyppolita un personaj exotic care vorbește într-o limbă stranie, extrem de flexibil, nedomesticit, plin de viață, precum un cal salbatic, exact inversul decrepitului de la început, Tezeu. Acesta este cadrul de pornire al acțiunii care se petrece în fața scenei cu cortina trasă, asemenea unui zid de care, aparent, nu se poate trece.
Lysander, activist și hippiot, aduce cu el scânteia revoltei, propunându-le Hermiei (Georgiana Baran) și Helenei (Luiza Martinescu) să fugă din orașul asupririi și cenzurii absurde pe o plajă sălbatică unde vor putea fi liberi. Cele două acceptă fuga și astfel revolta devine molipsitoare. Acesta estemomentul în care se deschide cortina (se sparge „zidul”- moment care aduce aminte de „Hey, teacher leave the kids alone” – și intrăm cu toții în „Visul unei nopți de vară”, pe acordurile lui Scott McKenzie – San Francisco, imnul unei generații.
Îndrăgostiții invadează plaja sălbatică, pură, sugerată frumos și rafinat de scenografia Ancăi Cernea, semnatară de asemenea a costumelor pline de culoare, ludic și mister.
Pe plaja salbatică ne întâlnim pe acorduri de The Doors, Rolling Stones, Lou Reed, cu Puck și Oberon, Titania și zânele și meșterii hippie. Aici, surprizele mizanscenei se țin lanț.
Puck (Adrian Dumitrescu) este total atipic. În locul unui Puck mic și plăpând, regizorul ne face c
unoștință cu un Puck gurmand, chefliu, masiv, rocker care se deda la party-uri underground cu „hobbiții” pe sub scenă. Se râde în sală când la întrebarea lui Oberon „Puck unde ești?” acesta răspunde: „Sunt aici sub pământ la o petrecere cu hobbiții…!”. Oberon (Cozmin Mihale) în această viziune, este un mignon, extrem de sensibil, efeminat, îndrăgostit de prințul indian (Jamal) pe care Titania (Dana Dumitrescu) nu vrea să i-l dea cu nici un chip.Titania coborâtă parcă, și prin costum și prin prestația actoriceasca, din „Flautul fermecat” este o regină anopții care are la degetul mic toate forțele naturii dar care renunță la toate avantajele ”nemuririi” pentru a fugi cu Fundulea. La final de spectacol este dezvăluită pasiunea lui Oberon, acesta având cu totul alte preferințe erotice, revarsată asupra prințului indian bărbos și pletos, pe care regizorul îl aduce în scenă spre hazul audienței.
Montare impresionantă
Celelalte personaje, meșterii hippioți, care sunt un amestec de inocență, neștiință în ale teatrului, dăruire și pasiune, impresionează în această montare, pariul lor cu arta devenind extrem de puternic datorită faptului că Tezeu-tiranul îl amenință pe Gutuie (Nicodim Ungureanu), gurul trupei de actori hippie, „daca nu-mi place teatrul vostru, vă tai capetele”. Nu mai e vorba de o glumă, ca de obicei, cei cinci actori amatori și simpatici, îndrăgostiți lulea de teatru, vor să renunțe când aud directivele puterii. Și aici rezolvarea e neașteptată: se întorc chiar dacă frica pune stăpânire pe ei, iar la auzul textului shakeaspearian vor să își ducă Visul la bun sfârșit – acela de a juca teatru. Miza lor e pe viață și pe moarte, căpătând alte conotații decat cele știute, și în mod paradoxal, devin eroi.
Actorii care joacă în scenele meșterilor reușesc să impresioneze publicul de la prima apariție: Iulian Enache face un rol de zile mari în Fundulea trecând de la fanfaronadă la sensibilitate, de la declamatoriu la firesc, cu o ușurință care are ca origini experiența și întelegerea gândului regizoral. Nicodim Ungureanu, Gutuie, un maestru comic, care aproape emoționează – în asta se vede în măiestria actorului – văzându-l câte sacrificii este în stare pentru artă: aduce în scenă chiar și un leu de la zoo, leșină, trece prin toate crizele facerii unui spectacol numai să fie bine, să își vadă visul și teatrul împlinit, stârnind valuri de simpatie.
Ceilalți meșteri-actori: Thysbeea bărboasă și sensibilă – în
a cărei piele intră fulgerător și nu o mai părpsește „magia teatrului” (Ramon Florescu), Leul adus la viață cu inocență și ludicitate pură de Cristina Oprean, Luna lui Andrei Cantargiu, Zidul lui Ionut Alexandru sunt un amestec de poezie, haz maxim și sensibilitate. Cuplurile tinerilor revoltați nu sunt mai prejos: Luiza Martinescu Toma în Helena, aduce cu dăruire maximă în scenă un mixaj poetic de feminitate, eleganță și forță, maturitate și vulnerabilitate, o femeie puternică care se lasă îngenunchiată de Demetrius, mai slab de înger, dar bombastic, pentru ca uneori a ceda, înseamnă a câștiga. Convingator este și partenerul Helenei, Sandu Axente, în Demetrius, dar puțin cam greoi și formal pentru un rol de îndrăgostit, în raport cu ceilalti colegi ai săi, spectacolul fiind unul extrem de solicitant atat fizic cât și interior pentru actori. Remus Archip construiește un Lysander sensibil, aiurit, poet, hippie, dar îndeajuns de bărbat să-și ia iubita în brațe și să fugă cu ea, publicul admirându-i astfel expresivitatea, mobilitatea fizică și interioară.
O revelație actoricească
O revelație actoricească, din punctul de vedere al acestei montări, este tânăra debutantă Georgiana Baran, care în rolul Hermiei este fără cusur, prin asumarea rolului și a conceptului spectacular. Actrița plonjează, șarjeaza în rol cu o credință totală, cu o dăruire și o abnegație rar întalnită, care ar face cinste oricărei scene, nu numai scenei constănțene. Deși personajul Hermia, este „persiflat” de Shakespeare ca fiind „mică”, Georgiana Baran construiește un rol mare prin trecerile de la frică și nesiguranță, la forță și chiar violență, transformându-se sub ochii spectaorilor dintr-o antilopă fragilă și speriată într-o leoaică înverșunată.
În Tezeu, Dan Cojocaru are misiunea grea de a fi personajul negativ în aceasta feerie, secondat de Egeu, Ionut Alexandru, însă cei doi își duc misiunea cu strălucire la bun sfârșit.
La bun sfârșit și la propriu și la figurat, pentru că regizorul construiește un deznodamânt în care toți își găsesc mântuirea în iubire, prin parfumul teatrului și a florii lui Puck. Ca prin minune, dar perfect motivat, Titania renunță la putere și 
lux și pleacă cu „artistul” Fundulea, Puck o întâlnește pe Hyppolita eliberată de Tezeu iar Oberon pleacă cu prințul indian. Până și crudului Tezeu i se înmoaie inima după piesa de teatru a meșterilor hippie, pleacând cu tizul lui, la fel de batranul Egeu, atinși de iubire și de teatru.
Regizorul Marcel Țop a reușit să construiască alături de trupa constănțeană, un adevărat eveniment pe malul marii, o adevărată sărbătoare, la care publicul este invitat să participe. Acesta va pleca de-acolo cu inima plină de bucurie și poftă de viață, ca mai apoi să simtă frumusețea și sălbăticia mării ca pe o binecuvântare.
Visul unei nopți de vară – INFO
Teatrul de Stat Constanța
Regie și ilustrașie muzicală: Marcel Țop
Scenografie: Anca Cernea
Coregrafie: Iurie Braiș – Maestru emerit al sportului
Distribuție:
Dan Cojocaru, Ionuţ Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Ştefan, Georgiana Baran, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere
