„Visul unei nopți de vară”, la TNB online
https://www.ziarulmetropolis.ro/visul-unei-nopti-de-vara-la-tnb-online/

După Sărbătoarea dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, Teatrul Naţional din Bucureşti reia din 2 iunie difuzarea conferinţelor. Trei prelegeri susţinute de personalităţi marcante ale vieţii socio-culturale şi ştiinţifice româneşti vor putea fi vizionate în această săptămână, de marţi până joi, pe canalul de Youtube al TNB, precum şi un spectacol, în week-end – Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare în regia lui Petrică Ionescu.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2020

Un vis populat de zei și muritori, de duhuri, spiriduși și zâne, în interpretarea unor actori consacrați ai Teatrului Național, cărora li se alătură tineri artiști ai scenei bucureștene.

  • Programul conferințelor în săptămâna 1- 7 iunie

Marți, 2 iunie – Aurora Liiceanu – Inconfortul psihologilor: incertitudini și ezitări (conferința a fost susținută la data de 1 aprilie 2018)

Miercuri, 3 iunie –  Prof. Dr. Dinu Antonescu – Impactul comunismului asupra medicinii românești (din 19 ianuarie 2020)

Joi, 4 iunie – Mihai Răzvan Ungureanu – Morala și simțul public la români acum 200 de ani (din 18 martie 2007).

5, 6, 7 iunie – vineri (ora 16.00), sâmbătă și duminică (ora 18.00) – piesa cea mai erotică a marelui Will : VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

Un vis fantastic din magica noapte de Sânziene, țesut de imaginația unui artist de o covârșitoare originalitate, Visul unei nopți de vară de la TNB reunește elemente de autentică poezie shakespeariană, umor, bulversante construcții vizuale, balet și un excepțional fond muzical.

Vă veți întâlni nu doar cu una din cele două piese shakespeariene cele mai jucate în România ultimelor șase decenii, potrivit unui studiu autohton, dar și cu… „cea mai erotică piesă a marelui Will – după cum apreciază Jan Kott în binecunoscuta sa carte Shakespeare, contemporanul nostru. În nicio altă comedie sau tragedie a lui, cu excepția, poate, a lui Troilus și Cresida, erotismul nu este înfățișat mai brutal. Multă vreme, relatează reputatul critic, teatrele s-au mulțumit să reprezinte Visul ca o povestire de frații Grimm, eliminând cu desăvârșire causticitatea dialogului și brutalitatea situațiilor”.

Viziunea regizorului de origine română Petrică Ionescu, renumit pentru montările sale pe scene importante de operă din lumea întreagă, ne va dezvălui un altfel de Vis… și o altfel de pădure, care nu mai seamănă deloc cu o Arcadie a îndrăgostiților, ci mai degrabă cu „un codru bântuit de diavoli și de iele, în care vrăjitoarele și duhurile rele pot ușor găsi orice este prielnic vrăjilor lor”. Exact ca-n Shakespere, ar spune Kott, căruia îi aparține și  descrierea de mai sus.

„Coborând obligatoriu prin experiențele și pulsațiile noastre în grotele, în beciurile cele mai joase și adânci ale conștiinței noastre, ne inițiem, revenind la suprafață mai evoluați. Iubirea este, în viziunea foarte pesimistă a lui Shakespeare, numai o iluzie, ca și teatrul și viața însăși. Am descoperit deriziunea absolută și cruzimea fără scăpare a experienței amoroase. Iluziile fără sfârșit. Aceste adevăruri multiple am încercat să le transmit cu cruzime, păstrând sarcasmul și umorul prezent în fiecare inflexiune a textului shakespearian”, declara Petrică Ionescu. Mai departe vă lăsăm să descoperiți singuri drumul prin hățișurile simțurilor dezlănțuite…

Visul unei nopți de vară

de William Shakespeare

Traducerea:Nina Cassian

Regia, adaptarea:Petrică Ionescu

Decorul :Helmut Stürmer

Costumele: Corina Grămoşteanu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Lighting design:   Chris Jaeger

Video:Andu Dumitrescu

Muzică de scenă: Jean Schwarz

Muzică live: Petre Ancuța

În distribuția spectacolului pe care-l veți putea vedea on-line, rolurile sunt interpretate de actorii:

Tezeu / Oberon:  Marius Bodochi, Hipolita: Raluca Petra, Titania: Maia Morgenstern,  Egeu:  Costel Constantin, Hermia: Ana Covalciuc,      Demetrius:        Silviu Mircescu, Lisandru: Alex Călin,  Helena: Ilinca Hărnuț,  Chitră: Dorin Andone, Fundulea:      Mihai Constantin, Cuibărică: Costi Apostol, Suflete:      Istvan Teglas,  Flămânzilă:  Daniel Badale, Botgros: Ștefan Ruxanda, Puck: Claudiu Bleonţ  , Zânele: Eliza Păuna, Ilona Brezoianu, Alexandra Stroe, Filostrat:    Vitalie Bichir, Efeb:    Rareș Fota

Zâne: Alexandra Apetrei, Sigrid Bălțătescu, Beatrice Rubică, Paula Rotar, Elisabeta Râmboi, Adela Mihai, Ada Dumitru, Dana Porlogea, Oana Marcu, Romina Boldașu, Bianca Bor, 

Elfi:   Vladimir Albu, Nicolae Dumitru, Denis Hanganu, Eugeniu Cozma, Andrei Atabay, Victor Apetrei, Adrian Pop, Alexandru Sinca, Eftimie Ghighi.

Durata spectacolului: 3 ore.

Premiera spectacolului a avut loc la data de: 23.12.2015

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani.

Foto credit: Florin Ghioca, Chris Jaeger.

Resurse:

http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti

Vă așteptăm on-line și în această săptămână, iar în curând și în Amfiteatrul în aer liber situat deasupra Sălii Mari a Teatrului Național.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.