Zilele Culturale Maghiare din Cluj, între 17 și 24 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-culturale-maghiare-din-cluj-intre-17-si-24-august/

Între 17 şi 24 august, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, clădirea fostului Hotel Continental va fi populată din nou de artişti plastici. Luni, 17 august, la ora 17.00 la etajul întâi a clădirii va avea loc vernisajul expoziţiei cu lucrările creatorilor care au reacţionat la tematica Ringli.Spíl.

Un articol de Liliana Matei|17 august 2015

Invitaţii speciali ai acestei ediţii ale festivalului sunt: Marjai Judit (fotografie), Wahorn András (pictură), Szurcsik József (pictură), Kopasz Tamás (pictură), Orosz László (pictură), Chris Allan (grafică), Ulrich Gábor (artă vizuală).

Expoziţia va fi deschisă de Ágota Zakariás (istoric de artă), Attila Kispál, Ágnes-Evelin Kispál (artişti vizuali, curatorii Spaţiului de Artă Contemporană „Magma”). În aceeaşi zi, la ora 17.30, etajul 2 al clădirii va găzdui vernisajul expoziţiei intitulate Second Floor, alcătuită din lucrările tinerilor artişti clujeni şi ai celor legaţi de Cluj.

Cuvântul cheie al acestei ediţii a Festivalul Mimezis este ringlispíl, ceea ce în limba română înseamnă carusel: o instalaţie distractivă, prevăzută cu căluţi din lemn sau scaune, care se roteşte în jurul unei axe verticale. Titlul evocă ideea cercului, a jocului şi jucăriei. În viziunea organizatorilor aceste concepte au fost menite să evoce următoarea problematică:

a. Individul, sau la un nivel superior, comunitatea, parcurge cercuri în cadrul societăţii. Cercul tradiţiilor, al comemorărilor, al conservării, al identităţii ar fi doar câteva exemple în acest sens. Fiecare dintre acestea reprezintă câte un carusel, care – după ce individul sau comunitatea şi-a ocupat locul – începe să se învârtă, iar cei aflaţi în acea mişcare ciclică îşi pierd abilitatea de a reflecta.

b. În multitudinea şi complexitatea condiţiilor şi a relaţiilor istorice, sociale, economice şi interpersonale, individul sau comunitatea intră în joc fără voia sa. Astfel, jocul altminteri pozitiv se transformă într-o povară care are conotaţii negative. Ne avântăm în acest joc doar pentru că, aparent, în afara caruselului nu există alt spaţiu de joc. Motoul festivalului oferă artiştilor o paletă largă de răspunsuri. Care sunt modalităţile prin care individul şi, prin integrarea lui, comunitatea, ar putea „dejuca” jocurile ciclice ale caruselului, cum ar putea cuceri tărâmuri noi, unde jocul nu este afectat de cercuri şi jocuri?

17:00 Bazinul Carpatic în viziune fotografică maghiară. Imagini din arhiva Agenţiei Naţionale de ştiri a Ungariei (MTI). Cu ocazia vernisajului, Gazsó L. Ferenc, directorul Agenţiei Naţionale de ştiri a Ungariei (MTI) şi Tonk Márton, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Arte din cadrul Universităţii Sapientia vor rosti cuvinte de deschidere.

18:00 Deschiderea Zilelor Filmului Maghiar. Ateliere cinematografice clujene: Asociaţia Audiovizuală ARGO / ARGO Audióvizuális Egyesület aniversează 10 ani de la înfiinţare, selecţie, partea I. În timpul şi după proiecţiile de film, Lakatos Róbert şi prietenii săi vor interpreta muzică populară caracteristică ceangăilor din microregiunea Gyimes/Ghimeş (valea Trotuşului) şi din Moldova.
Huncut filmek (Filme poznaşe) (filme artistice de scurt metraj şi filme de animaţie) – cu subtitrare în limba română
Loc: Casa Tranzit

19:00 – Deschiderea festivă a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj cu spectacolul “Transcarpatia evocată – dincoace și dincolo de trecători”, la Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca.

20:00 Muzică de film, gulaş unguresc la ceaun

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.