Ziua Copilului, un real succes la Cineplexx
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-copilului-un-real-succes-la-cineplexx/

Bucuria revenirii la cinema s-a simţit din plin de 1 iunie, când un număr impresionant de părinţi şi copii au ales să îşi petreacă ziua liberă în faţa marilor ecrane de la Cineplexx, unde au fost ocupate aproape toate scaunele disponibile la majoritatea filmelor din program, în condiţiile restricţiilor în vigoare.

Un articol de Petre Ivan|3 iunie 2021

Avanpremierele speciale pentru Ziua Copilului, „Tom și Jerry” și „Peter Iepurașul: Fugit de Acasă”, plus noua animație Pixar „Suflet” au înregistrat în rețeaua Cineplexx peste 45 spectacole sold out, adică au atins capacitatea maximă de 70% permisă într-o sală de cinema începând cu 1 iunie. Programul a fost actualizat în timp real și au fost suplimentate spectacolele la noile animații, pentru a putea acomoda cererile publicului.

În același timp, cele cinci locații Cineplexx din țară au găzduit un număr uimitor de spectatori într-o singură zi, cifre comparabile cu aceeași perioadă din anii precedenți pandemiei. Mai mult decât atât, cele mai noi locații ale lanțului – multiplexurile din Sibiu și Târgu-Mureș – au înregistrat ieri un număr record de spectatori într-o zi, de la inaugurare.

La doar cinci zile de la redeschidere, rezultatele tot mai bune demonstrează că experiența de vizionare la cinema rămâne una dintre activitățile preferate de români, care aleg să se relaxeze cu un film la cea mai bună calitate. Oamenii s-au reîntors la cinema!

Noile premiere de filme, activitățile cu animatori dedicate celor mici și campaniile de preț au contribuit, fără îndoială, atât la readucerea cinefililor în sălile de cinema, cât și la conturarea acelei stări de bună dispoziție specifică ieșirilor la cinema.

Săptămână cinematografică la Cineplexx continuă cu alte premiere mult așteptate, precum horrorul „Trăind printre demoni: E mâna diavolului” din seria „The Conjuring”, acțiunea „Boss Level” cu Mel Gibson sau „Cruella” de la Disney.

 

25
/10
/21

New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România, s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie, 2021. Dedicată regizorilor și scenariștilor din toată țara, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe (literatură, teatru, arte vizuale, etc.), cu proiecte în faza de început, prima ediție New Draft a dezvoltat 12 proiecte de lung-metraj, totul finalizând cu o sesiune de pitch online în fața unei audiențe formate din producători și regizori români.

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

22
/10
/21

Documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă”, care prezintă povestea vieții suveranului în exil, de la expulzarea sa forțată până la înmormântare, dar include și un interviu cu Prințul Philip despre prietenia sa din copilărie cu regele Mihai, va fi lansat duminică, pe 24 octombrie, pe HISTORY Channel.

18
/10
/21

Easter Eggs, producția belgiană semnată de Nicolas Keppens, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată într-o formulă hibrid, atât în cinematografele din capitală cât și online, disponibilă în toată țara.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.