Ana Maria Bercu: Ți se creează iluzia că atunci când termini facultatea ai șanse
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-bercu-ti-se-creeaza-iluzia-ca-atunci-cand-termini-facultatea-ai-sanse/

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

Un articol de Monica Andronescu|20 martie 2017

Ce așteptări ai de la acest spectacol?

În primul rând, mă bucur că fac parte din distribuția lui. Lia a reușit să scrie ceva minunat și cred că fiecare dintre noi este pus frumos în valoare. Chiar sunt nerăbdătoare să văd reacțiile celor care vor veni să ne vadă.

Cum crezi că îți va influența această selecție cariera?

Eu cred că în bine. Până la urmă, orice proiect ne oferă o doză de experiență din care ajungem să ne cunoaștem mai bine. Și eu spre asta tind. Vreau să știu cine sunt din toate punctele de vedere.

Te așteptai să fii dintre cei aleși? De ce?

Nu pot să spun că nu m-am așteptat. Însă nu ești niciodată sigur. La castinguri mergi cu inima deschisă, dai ce ai tu mai bun din tine și la final închizi prăvălia, ca să zic asa. Mai departe nu depinde de tine și nu mai are rost să speri și să aștepți telefoane.

Cum ți se pare faptul că ai fost preferat de actorul care te-a ales?

Mă onorează profund. Am fost surprinsă când Medeea Marinescu m-a ales pe mine și aș vrea să-i mulțumesc din tot sufletul și aici pentru că până acum nu am avut ocazia să-i spun direct. Din păcate nu a fost prezentă la Gală.

Cum decurg repetițiile?

Cu spor, talent și dăruire. Și nu glumesc. Am lângă mine o echipă de oameni talentați și frumoși, de la care am ce învăța. Sunt cu toții speciali și mă bucur că am avut șansa să-i cunosc.

Cum vezi această inițiativă a Teatrului Metropolis, odată început lucrul?

Este admirabilă inițiativa domnului Ivașcu de a promova în acest fel tinerii actori. Toată seara de Gală am avut senzația că este vorba doar despre noi, actorii, iar sărbătoarea în sine – doar un pretext. Cu toate astea, mi-aș dori ca astfel de inițiative să se întâmple mai des, să devină o normalitate. Suntem prea mulți actori cu prea puține șanse de afirmare.

Cum ți s-a schimbat programul și ce îți place cel mai mult?

Nu pot să spun că mi s-a schimbat programul în vreun fel… Sunt un actor ocupat, indiferent de numărul de castinguri luate. Încerc să lucrez tot timpul cu mine, indiferent dacă sunt într-o sală de repetiții sau acasă.

DESPRE ANA MARIA BERCU

ID: Nume, data și locul nașterii, studii.

Ana-Maria Bercu, născuta în Chișinău, Republica Moldova, pe 19 decembrie 1988. Liceul de muzică „George Enescu” – pian și canto, UNATC „I.L.Caragiale” – Actorie – Licență (clasa prof. dr. Florin Zamfirescu) și Master (clasa prof. dr. Gelu Colceag). Fifica – „Hagi Tudose” – Metropolis (regie Dan Tudor); „Urma Pașilor Tăi” – ArCuB (regie Eliza Bercu Bodeanu);

Teatru. De ce ai ales teatrul?

După terminarea liceului de muzică, la pian, am avut simptomul ieșitului din amorțeală, ca să zic așa. Adică m-am trezit cu șansa de a-mi decide singură viitorul. Cu toate astea, nu pot să spun că am ales teatrul în special. Eram mai mult disperată să scap de ceva. Iubeam muzica și pianul, însă contextul în sine nu-mi dădea libertatea necesară de exprimare. Sincer, nu m-am visat actriță și nu m-am imaginat jucând cu vreun mare actor. Nu am avut niciun plan în sensul ăsta. Viața mea însemna studiu, regulă și ordine pe o cu totul altă direcție. Însă faptul că azi funcționez într-un mediu teatral, fără să-mi doresc să fiu în altă parte, mă asigură că, până la urmă, lucrurile își capătă un echilibru, fără să fim, poate, conștienți inițial de asta.

Cum e să fii un actor tânăr în România zilelor noastre? De ce e bine, de ce e rău?

Într-adevăr e o provocare. Asta doar dacă îți dorești cu adevărat să ajungi la un anumit nivel. Cred că drumul psihologic parcurs de un actor la început de drum, în România, e la fel de intens ca drumul abrupt pe un montagne russe. Trebuie să ai o doză de nebunie ca să pornești pe așa ceva și în același timp să-ți placă.

Schimbare. Ce îți dorești tu să schimbi în teatru, ce ți-ai dori să schimbe sistemul?

Cred că problema începe din facultate, pentru că nu ți se dă ocazia să înțelegi cu adevărat în ce sistem lucrezi. Ți se creează iluzia că atunci când termini facultatea ai șanse. Sigur că până la urmă dai cu nasul și îți pică fisa. Dar cred că problema ar trebui luată altfel. Dacă nu putem schimba sistemul, atunci să încercăm să ne adaptam noi lui. Poate să existe un curs special în care să învățăm cum să fim propriul producător, PR etc. Să știm de atunci că nu vom avea prea multe șanse în funcție de talent, ci de cât de bine știm să ne vindem. Că, dacă am avut ocazia să fim angajați într-un teatru, a fost cu siguranță din noroc. Că nu sunt la modă concursurile publice de angajare în teatre. Să realizăm că sunt și alte sute de adormiți ca și noi, ieșiți la vânătoare fără pușcă.

Puncte forte. Care consideri că sunt punctele tale forte în viața de actor?

Ca pe vremea studiului la pian, au rămas aceleași: studiu, regulă și ordine.

Mi-aduc aminte de primul meu motto din anul întâi de facultate: „Cât ești tânăr fă-ți un nume. Iar la maturitate folosește-l spre binele altora”.

Cotidian. Cum trăiești în viața de zi cu zi?

Mă lupt cu gândurile mele și încerc să rămân pozitivă. Încerc să învăț în fiecare zi ceva nou. Să țin o legătură constantă cu familia și prietenii mei. Cânt la pian. Mă ambiționez să citesc mai mult. Încerc să nu-mi pierd timpul cu lucruri inutile. Îmi place să mă plimb. Chiar zilele astea mi-am cumpărat un ghid turistic al Bucureștiului și vreau să-l cutreier și să-l cunosc mai bine. Mi s-a părut amuzant.

Recomandări culturale. Scriitori (sau dramaturgi) care îți plac, cărțile pe care le citești acum, regizori care îți plac / filme recomandate de tine, muzica pe care o asculți de obicei.

Acum citesc „Women who run with the wolves” de Clarissa Pinkola Estes – a devenit una din cărțile mele preferate.

Îmi plac mult Nicolae Steinhardt, Gaetan Soucy ­(Fetița care iubea prea mult chibriturile, Atonement), Horace McCoy (Și caii se împușcă, nu-i așa?), Juan Ramon Jimenez (Platero și eu), Daniel Pennac (Domnilor copii) etc.

Regizorii și toate filmele lor: Andrei Tarkovsky, Alejandro Inarritu, Bela Tarr, David Lynch, Jean-Luc Godard, Michael Haneke, Mihalkov etc.

Depinde de starea pe care o am în ziua respectivă, ascult muzica de pe nicecream.fm, eclectic.fm, sau jazzradio.fr; îmi plac The Slow Show (White water) și Bat for Lashes aș asculta încontinuu.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.