Nicoleta Hâncu: „Să ne des-ființăm ca oameni, pentru a ne re-înființa ca artiști”
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicoleta-hancu-sa-ne-des-fiintam-ca-oameni-pentru-a-ne-re-infiinta-ca-artisti/

INTERVIU Nicoleta Hâncu a câştigat anul acesta Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar cu Elmire din „Tartuffe”, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Spectacolul se joacă la Teatrul Metropolis duminică, 25 mai, de la ora 19.00.

Un articol de Adina Scorţescu|19 mai 2014

Adina Scorţescu: Într-un interviu apărut în Yorick, spuneați că e important să vă păstrați și să vă controlați naivitatea. Ce prespune asta, mai concret?

Nicoleta Hâncu: Mă refeream la aspectul pozitiv al termenului, la sinceritate și curățenie morală, lipsa de prefăcătorie și artificii etc., atât în plan personal, cât și profesional. În general, există riscul ca o asemenea atitudine să fie înțeleasă greșit; mi s-a întâmplat să-mi fie criticat comportamentul, dar am rămas fidelă “credinței” mele. Sigur, e mai ușor să te preschimbi în funcție de context și persoane, este, probabil, mai sănătos, dar nu mă reprezintă.

Edward Gordon Craig spunea că supermarioneta este actorul cu ceva mai mult foc și ceva mai puțin egoism, că înalta inteligență și natura generoasă trebuie să fuzioneze pentru a concepe și reprezenta simboluri perfecte a tot ceea ce există în natură.

Și, pentru a face asta, trebuie să ne autoanalizăm și să ne autodescoperim la nesfârșit – un proces de acumulare prin care să ne des-ființăm ca oameni, pentru a ne re-înființa ca artiști.

Care este una dintre cele mai fericite clipe pe care le-ați trăit pe scenă?

Lucrez într-un mediu relaxat, astfel că există o sumedenie de momente fericite. Unul pe care mi-l amintesc însă foarte bine a avut loc la Sibiu, jucam „Scene din viaţa insectelor”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Știam că la spectacolul respectiv va veni o parte din familie, dar nu știam exact cine. La aplauze, am văzut aproape toată familia în sală. Ei erau emoționați, eu la fel. Fiecare încerca să ascundă ce simte ca să nu devină penibil.

Da… o senzație greu de expus. De altfel, mi se pare că genul acesta de experiențe, odată povestite, pierd din frumusețe.

IMG_7380-Copy-1024x682

,,Scene din viața insectelor”. Foto: Adriana Grand

Cum resimțiți feedback-ul de la public, în comparație cu cel de la specialiști?

Ma bucură orice fel de feedback, bun sau rău, specializat sau nu, pentru că mă ajută să-mi conștientizez și să-mi evaluez munca. Uneori, din păcate pentru mine, sunt mai atentă la cel negativ, pentru că mă obligă, mă motivează să evoluez.

La nivel pragmatic, cum se traduce un premiu UNITER?

Nu mi-am pus niciodată această problemă și nici nu cred că e benefic. Îmi fac meseria, o făceam și înainte și o voi face și de-acum încolo cât pot de bine. Singurul scop pe care îl am este să joc.

Șansa mea o constituie faptul că îmi fac meseria.

Care este cea mai mare șansă de care ați avut parte în meserie?

Eu cred foarte mult în muncă. Cred că talentul nu este suficient, el trebuie hrănit în permanență. Șansa este, în fond, rezultatul muncii. Singurul impediment ar fi că ea apare atunci când te aștepți mai puțin.

Dar cred că, dacă îți focalizezi atenția în direcția bună, dacă accepți că nu poți deține controlul întotdeauna, dacă dai voie lucrurilor să se întâmple firesc, vei atrage astfel de “șanse”.

Spuneați la un moment dat că e important să aveți un rol care să vă provoace. În ce a constat provocarea la Elmire din „Tartuffe”?

Da, îmi plac rolurile care nu-mi sunt “propice”, pentru că astfel nu risc să recurg la soluții uzuale. Având în vedere că sunt o persoană destul de retrasă și timidă, cred că e evident care a fost provocarea. (râde)

tartuffe

Scenă din Tartuffe, spectacolul care i-a adus Premiul UNITER

Anii trecuți, ați fost trainer pentru elevii de liceu care au participat la Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Ce le spuneți copiilor care vin la dumneavoastră și vă cer un sfat, o sugestie despre meseria de actor?

Cel mai important mesaj pe care încerc să-l transmit elevilor cu care lucrez în festival este să se bucure de ceea ce fac. Consider că orice meserie ai avea, dacă o faci cu bucurie și credință, nu are cum să nu-ți iasă, nu ai cum să greșești. Și, chiar dacă greșești, bucuria va devansa greșeala.

Care ar fi cel mai important lucru pe care l-ați învățat despre teatru, în facultate?

E legat de ce am zis mai devreme. Îmi amintesc cum domnul Adrian Pintea ne aduna înainte de fiecare examen și ne spunea că urmează o “sărbătoare” și că, implicit, trebuie să ne bucurăm, nu să ne fie frică. Brusc, totul căpăta alt sens. Nu intram în examen panicați, ci deschiși pentru a ne bucura.

Sunt unii actori care spun că, până la urmă, talentul răzbate. Alții – că poți să fii culmea talentului, dar, dacă nu ai șansă… tot degeaba. Apoi mai e și PR-ul. În cazul dumneavoastră, cum credeți că s-a ,,împărțit” cariera?

Nu știu ce să răspund, mai am multe de învățat la rândul meu… dar, cel mai probabil, ține de munca pe care o depui în acest sens, de lipsa de tensiune, de atitudinea față de tine și de ceilalți, de modestie și de o stare de continuă asimilare.

Poate că teoria conform căreia toți primim ceea ce merităm, oricât de urât ar suna, e adevărată. Fiecare este aici pentru a învăța și evolua, fiecare are un drum de parcurs.

Până la urmă, ce e talentul unui actor? Cum arată prototipul de actor talentat?

Nu mai știu exact unde am citit, dar îl citez pe Al Pacino, care definea foarte succint actorul ideal – actorul cameleon. Actorul trebuie să surprindă ceea ce se află în spatele fenomenelor vieții, dimensiunea invizibilă pe care el reînvață să o audă, să o simtă și să o vadă, devenind două lucruri deodată, el și altcineva.

Tot ceea ce trăiește, gândește, toate sentimentele care îl definesc ca individ rămân în subconștient, devin, într-o oarecare măsură, sentimente în sine. Pentru ca ele să capete valoare în contextul teatral, au nevoie de o altă formă, compactă și recongnoscibilă.

Așa cum un cameleon are proprietatea de a-și schimba culoarea în funcție de mediul înconjurător sau de dispoziție, la fel și actorul trebuie să-și schimbe forma în funcție de fiecare personaj în parte. Un asemenea actor ar fi Meryl Streep.

Foto cu Nicoleta Hâncu: Adriana Grand; Maria Ştefănescu

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

13
/08
/16

Vara aceasta le-a adus constănțenilor și turiștilor șapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Teatrul de Stat Constanța și Piața Ovidiu au devenit spațiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar și al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediție.

10
/08
/16

Lari este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti. Anul acesta împlineşte treizeci de ani. Am făcut un interviu-bilanţ. Ce nebunii a făcut tânărul Lari până acum? La ce a lucrat? Ce lecţii a învăţat pe drum? Ia să vedem.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

07
/07
/16

Liviu Cheloiu este absolvent al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Arte, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, Virgil Flonda (2001) și directorul artistic al Festivalului Artelor Spectacolului „BABEL F.A.S.T.” care are loc la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște în fiecare an. În București, îl puteți vedea jucând la Teatrul de Artă.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

27
/06
/16

Un star american, la București, pentru o singură seară. Chris Noth, cunoscut pentru rolurile din serialele „Lege și ordine”, „Sex and the City" , „The Good Wife" a venit ieri la Teatrul Metropolis ca să vadă spectacolul „Paganini”, regizat de prietenul său, Mick Davis.