Ştefan Bănică: „În două ore, pe scenă, se poate derula o viaţă“
http://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-banica-in-doua-ore-pe-scena-se-poate-derula-o-viata/

EXCLUSIV Într-un interviu în care teatrul este personajul principal, Ştefan Bănică vorbeşte despre descoperirile din cariera sa, despre oamenii pe care i-a întâlnit pe scenă şi despre premiera noului său spectacol, „Pescăruşul“, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti

Un articol de Judy Florescu|15 Aprilie 2013

EXCLUSIV Într-un interviu în care teatrul este personajul principal, Ştefan Bănică vorbeşte despre descoperirile din cariera sa, despre oamenii pe care i-a întâlnit pe scenă şi despre premiera noului său spectacol, „Pescăruşul“, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Avanpremiera spectacolului „Pescăruşul“, în regia lui Claudiu Goga, cu Ştefan Bănică şi Emilia Popescu în rolurile principale, va avea loc pe 20 şi 21 aprilie. Din distribuţie mai fac parte, printre alţii, Vladimir Găitan, Mirela Oprişor, Carmen Tănase, Dragoş Huluba.

Judy Florescu: Prima piesă de teatru pe care am văzut-o pe o scenă a fost în ianuarie 1997 şi se numea „Desculţ în parc“ în regia lui Dinu Manolache la Teatrul George Ciprian din Buzău. Piesa se juca şi la Teatrul Mic din Bucureşti. Cum vă apare acea perioadă în minte acum?

A fost o perioadă de acumulări. După „Desculţ în parc“ am jucat imediat în „Domnişoara Nastasia“, la Teatrul Odeon, în regia lui Horea Popescu, apoi „Black & White“, în regia lui Florian Pittiş, la Bulandra. Au fost roluri diferite, dar toate axându-se pe latura comică.

Citiţi şi: GALERIE FOTO Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, în „Pescăruşul“, la Comedie

Apoi, în 2009, aţi reluat piesa cu aceleaşi roluri principale, dar altă distribuţie în rolurile secundare, aţi realizat regia piesei şi a urmat o perioadă de turneu naţional. Ce a însemnat proiectul de teatru „Desculţ în parc“ pentru dumneavoastră?

O perioadă foarte frumoasă din viaţa mea, alături de colegii mei de distribuţie Oana Ioachim, Ileana Cernat, Mitică Popescu, apoi George Mihăiţă. Şi un examen de debut, pentru mine, ca regizor în teatru. A fost un proiect independent, de data aceasta, care s-a bucurat de succes în mai multe oraşe din ţară. „Desculţ în parc“ este o piesă excelent scrisă de Neil Simon, e o comedie care rezistă probei timpului. Îmi doresc să continui experienţa regizorală şi pe viitor.

Cum a fost postura de regizor în interacţionarea cu actorii? Aţi avut asistent de regie care să ţină un caiet de regie? Dar fişe de personaje?

Paradoxul este că m-am preocupat foarte mult de structura piesei, de celelalte personaje, de lumini, scenografie, uitând de faptul că în piesa asta mai joc şi eu. Şi de abia cu câteva zile înainte de premieră m-am gândit şi la mine. Sigur, structura rolului există de atâţia ani, dar trebuia readaptată în contextul actual al punerii în scenă. Colegii mei m-au ajutat şi am încercat să pun în practică toată experienţa acumulată pe scenă de-a lungul anilor.

Chicago – rol Billy Flynn, TNB, 2005

Aţi fost Billy Flynn în musicalul „Chicago“ în regia lui Ricard Reguant Molinos din stagiunea 2005-2006 de la Teatrul Naţional Bucureşti. Rolul lui Billy Flynn vă punea în lumină toate cele trei laturi artistice – actoria, muzica şi dansul. Cât de importantă este complexitatea expresiei artistice a unui rol în teatru pentru dumneavoastră?

Un musical nu e deloc uşor de făcut sau de jucat, dar toate calităţile pe care le ai din naştere, în acest caz, trebuie dezvoltate prin repetiţie, prin antrenament. Există o tehnică actoricească pe care trebuie s-o stăpâneşti într-un musical, unde joci cu lavaliere (microfoane), unde e nevoie de o anumită expresivitate şi mobilitate a feţei, o coordonare a mişcărilor, o expresie vocală diferită de concertele pe care le am, dar, în acelaşi timp, o mare provocare.

Am văzut spectacolul „Chicago“ şi la New York, şi la Londra şi pot să spun că jocul actorilor români din distribuţia de la Teatrul Naţional n-a fost cu nimic mai prejos faţă de jocul celor de afară. Cu atât mai meritoriu cu cât în România nu există o şcoală reală pentru acest gen de teatru.

Ştefan Bănică
actor

Spectacolul „Revizorul“ în regia lui Horaţiu Mălăele se joacă din 2006 la Teatrul de Comedie şi este unul dintre cele mai longevive spectacole din cariera dumneavoastră. Care este primul gând referitor la această piesă?

În „Revizorul“ joc şi astăzi cu aceeaşi plăcere ca la debut. E un spectacol bine structurat de Mălăele, care mi-a adus mari satisfacţii. Am făcut turnee în străinătate la unele din cele mai mari festivaluri de teatru din lume, cum ar fi cel de la Edinburgh, unde am jucat 12 spectacole consecutiv.

Desculţ în parc – rol Paul Bratter – 2009, regia Ştefan Bănică

În mai, anul acesta, va avea loc o altă punere în scenă a piesei „Revizorul“ de către Felix Alexa cu Marius Manole în rolul lui Ivan Alexandrovici Hlestacov. Veţi merge să o vedeţi?

Cu siguranţă, mă interesează cum gândesc şi cum joacă alţi colegi. Întotdeauna e ceva de învăţat.

Despre rolul lui George din „Cui i-e frică de Virginia Woolf“ în regia lui Gelu Colceag spuneaţi că e cea mai mare provocare actoricească de până acum şi m-ar interesa să ştiu ce v-a inspirat în construirea acestui personaj, fiindcă George e într-adevăr un Jimmy Porter resemnat, care are acelaşi joc acid de cuvinte şi un cinism personal distributiv.

George este un personaj fabulos, complex. E un rol cu care m-am întâlnit, zic eu, la momentul potrivit. Am căutat să văd toate spectacolele importante înregistrate cu „Virginia Woolf“, de la celebrul film cu Elizabeth Taylor şi Richard Burton, până la punerea în scenă a studenţilor de la Institutul de Teatru din Bucureşti. Jimmy Porter a fost personajul favorit al adolescenţei mele, ca student. Din păcate, nu a fost să fie, aşa că m-am bucurat când am avut ocazia să-l joc pe George, care este, într-adevar, un Jimmy Porter resemnat, un personaj neadaptat la lumea în care trăieşte.

Cui i-e frică de Virginia Woolf – rol George, 2010, regia Gelu Colceag

Este binecunoscută situaţia financiară a actorilor de teatru, de aceea majoritatea joacă şi trei piese de teatru pe zi. Ce părere aveţi despre acest ritm de muncă?

Consider că atunci când alegi să te faci actor nu faci lucrul ăsta pentru bani, dar sigur că remuneraţia actorilor angajaţi în teatre lasă mult de dorit. Mai ales actorii din provincie, care nu au posibilitatea altor colaborări în alte teatre, filme sau reclame, au o situaţie financiară aproape disperată. Această situaţie reflectă, din păcate, trista realitate a societăţii româneşti actuale.

Faptul că joci trei spectacole pe zi sau 10 pe săptămână nu este atât de grav, ci faptul că acei actori care joacă mai mult decât ceilalţi nu sunt retribuiţi pe măsura efortului lor, în cazul în care sunt angajaţi. În cazul colaboratorilor sau al proiectelor particulare, acest lucru poate fi un avantaj.

Ştefan Bănică
actor

Ce părere aveţi de faptul că anul acesta s-au deschis două noi săli ale UNATC-ului la Palatul Copiilor?

Este un lucru bun, e bine să existe cât mai multe spaţii unde să se poată juca teatru.

Demult, la TVR, am văzut „Invitaţie la Castel“ în regia lui Cornel Todea unde jucaţi dublu rol. Acum s-a reluat formatul de teatru TV. Cum vi se pare această iniţiativă?

Iniţiativa e bună, apoi depinde de conţinut, ce oferi telespectatorilor. Asta e discutabil.

În ultimii ani s-a încurajat foarte mult teatrul de bar, de cafenea, de sufragerie, care fac parte din teatrul independent. Ce părere aveţi despre această nouă formă de teatru?

Mă bucur că există. Cu cât mai multe forme de expresie ale teatrului, cu atât mai bine.

Admiterea de la UNATC a fost unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. I-am avut în comisie pe Olga Tudorache şi pe regretaţii Octavian Cotescu şi Ion Cojar, ultimul devenindu-mi ulterior profesor şi mentor în această meserie.

Ştefan Bănică
actor

Ce sfat le-aţi da tinerilor care vor să dea la teatru?

Să facă meseria asta din pasiune, nu pentru un alt motiv.

Desculţ în parc, 1996, Teatrul Mic, regia – Dinu Manolache – rol Paul Bratter

În spectacolul „Pescăruşul“, în regia lui Claudiu Goga, o aveţi parteneră de scenă pe Emilia Popescu, actriţa alături de care aţi jucat cele mai multe roluri atât în teatru, cât şi la televizor. Pe ce se bazează o relaţie profesională îndelungată?

Pe încredere, pe respect reciproc şi, de ce nu, pe o prietenie care te face să îl cunoşti pe celălalt ca om şi să-l iubeşti.

Ca spectator, mă hrănesc exclusiv cu emoţiile actorilor exprimate pe scenă. Revăd spectacole la care actorii au aceeaşi intensitate a emoţiilor, care ştiu că nu se programează, dar aş vrea să ştiu cum fac ei să exprime atât de mult într-un timp atât de scurt în faţa atâtor oameni.

Marele Liviu Ciulei spunea că teatrul este viaţa ridicată la o putere. Oamenii vin să vadă întâmplări, poveşti, situaţii-limită, pe care-şi doresc să le vadă la alţii, nu la ei, chiar dacă viaţa ne obligă pe toti să trecem prin situaţii-limită. În două ore, pe scenă, se poate derula viaţa concentrată sau crâmpeie de viaţă ale personajelor în faţa ochilor tăi. Dar am mai spus, pentru mine teatrul fără emoţie nu există. Emoţia este felul principal pe care îl servim spectatorilor.

Cu Emilia Popescu, în „Pescăruşul“, Teatrul de Comedie Foto: Mihaela Marin

Într-un interviu acordat unui post de radio aţi spus: „Dacă nu joc, sunt un om mort“. Ce v-a oferit, dar şi ce v-a luat teatrul din viaţa dumneavoastră?“

Prefer să spun că mi-a dat, că m-a îmbogăţit, m-a făcut să evoluez ca om. Nu pot să spun că mi-a luat ceva, pentru că eu am ales să fac această profesie, nu m-a obligat nimeni. Aşa că o fac cu tot sufletul, şi când faci ceva din suflet, dăruieşti şi primeşti.

Unul dintre actorii dumneavoastră preferaţi, Charlie Chaplin, spunea într-un interviu acordat lui George Wallach în 1947: „Odată cu înaintarea în vârstă, lucrurile nu mai au acelaşi ritm. Trebuie să ne entuziasmăm de ceva ca să ne mobilizăm să facem altceva“. Cât de valabil este acest citat în ceea ce vă priveşte?

Entuziasmul şi plăcerea de a face sunt vitale pentru mine. Nu mă implic în proiecte în care nu cred sau care nu-mi fac plăcere. Nu vreau să am „obligaţii de serviciu“, cu toate riscurile pe care mi le asum. Trecerea anilor te face să fii mai selectiv şi, dacă ai norocul să faci ce-ţi place, trebuie să aprinzi o lumânare în fiecare zi şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru asta.

A 12-a noapte – rol Bufon, 2003, regia Gelu Colceag

În primii 12 ani ai carierei de actor, aţi lucrat la Teatrul Bulandra. Cum se conturează acele capitole din viaţa dumneavoastră profesională acum? Spuneaţi într-un interviu al Eugeniei Vodă că eraţi tot timpul în teatru pentru că simţeaţi că vă îmbogăţiţi de la oamenii din jurul dumneavoastră.

La Teatrul Bulandra am întâlnit şi am jucat cu mari actori, sub bagheta unor mari regizori. Dacă ar fi să enumăr numai trei spectacole create de Liviu Ciulei – „Deşteptarea Primăverii“, „Visul unei nopţi de vară“ şi „Hamlet“ – ar fi de ajuns. Am jucat alături de Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Luminiţa Gheorghiu, Ion Besoiu, Valeria Seciu, ca să nu mai vorbesc de colegii mei de generaţie. Pentru mine a fost o mare onoare.

Aţi declarat la Premiile Radio România că Dumitru Rucăreanu a fost unul dintre îndrumătorii dumneavoastră în carieră. Îmi puteţi spune care este cel mai de preţ sfat primit de la dumnealui?

Paradoxal, sfatul pe care-l ţin minte de la Titi Rucăreanu a fost că dincolo de succesul oricărei cariere, capitolul cel mai important din viaţa unui om sunt copiii lui. Şi îi dau dreptate. Mai ales că acest sfat a venit de la un om care nu a avut copii.

Fotografii: arhiva personală Ştefan Bănică

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

Page 1 of 3123