„Răzbunarea iertării“ de Eric-Emmanuel Schmitt, lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/%e2%80%9er%c4%83zbunarea-iert%c4%83rii%e2%80%9c-de-eric-emmanuel-schmitt-lansare-de-carte-la-libr%c4%83ria-humanitas-ci%c8%99migiu/

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 20 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului de nuvele „Răzbunarea iertării“ de Eric-Emmanuel Schmitt, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, în traducerea lui Laurenţiu Malomfălean.

Un articol de Petre Ivan|17 februarie 2019

Maestru al nuvelei – gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010 – Eric-Emmanuel Schmitt le oferă cititorilor săi, cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații dintre vinovăție și iertare. Vor prezenta cartea Chris Simion – Mercurian, regizoare și Cristina Stănciulescu șiHoria Ghibuțiu, jurnaliști. În partea a doua a evenimentului, actrița Marcela Motoc va citi câteva fragmente din volum. Moderatorul întâlnirii va fi Raluca Popescu, redactor-șef Humanitas Fiction.

„Poate fi definit un om printr-o singură faptă? Și este iertarea mereu posibilă? Acestea sunt întrebările care răsună neîncetat în fundalul poveștilor cu deznodământ implacabil ale lui Schmitt. Iar autorul le răspunde cu virtuozitatea care e o constantă a scrisului său.“  – Lire

Două gemene adorabile văd lumina zilei într-un sat idilic, dar viața lor nu se va dovedi atât de feerică pe cât o prevestea povestea nașterii lor: la început nedespărțite, vor ajunge rivale, dacă nu chiar dușmance de moarte. Un bancher versat și cinic, mereu răsfățat de soartă, învață, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării. Un criminal în serie închis pe viața este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică a ucis-o cu bestialitate. Ce urmărește îndurerata Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea să-i alunge liniștea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vânătoare reconvertit în grădinar pasionat, se îmbogățesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetița din vecini, alături de care bătrânul taciturn va descoperi calea spre inocența.

Cele patru nuvele, Surorile BarbinDomnișoara Butterfly, Răzbunarea iertării – care dă și titlul acestei ediției–  și Desenează-mi un avion, aduc în prim-plan patru destine ieșite din comun imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a explora sentimentele intense, aproape niciodată mărturisite, care pot determina gesturile extreme. Scriitorul francez folosește aici aceeași tehnică despre care a mai vorbit în precedentele sale volume de povestiri:
„În ciuda a ceea ce se crede, o carte de povestiri este o carte adevărată, cu o temă şi o formă. Povestirile au o autonomie care le permite să fie citite separat, dar fac parte dintr-un proiect global, cu un început, un mijloc şi un final. Ideea cărţii precedă nuvelele, ea convoacă şi creează nuvelele în imaginaţia mea (…) Nu alcătuiesc un buchet din flori de ici-colo, caut florile în funcţie de buchet“ – Concert în memoria unui înger

„Patru nuvele excelente, pline de surprize și răsturnări de situație.“ – La Libre Belgique

În seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction, au apărut: MilarepaDomnul Ibrahim și florile din CoranOscar și Tanti RozCopilul lui NoeViața mea cu MozartSecta EgoiștilorEvanghelia după PilatCea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri, Visătoarea din Ostende, Pe când eram o operă de artăConcert în memoria unui îngerCei doi domni din BruxellesElixirul dragosteiOtrava iubiriiFemeia în fața oglinziiNoaptea de focAdolf H. Două vieți, Omul care vedea dincolo de chipuri și Răzbunarea iertării.

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmaticeLibertinul etc. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.

Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări prin rețeaua eventbook.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.