100 de obiecte de design românesc – o expoziție și un e-muzeu fără precedent 
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-obiecte-de-design-romanesc-o-expozitie-si-un-e-muzeu-fara-precedent/

Prima arhivă istorică a designului românesc se lansează la MATER, pe 24 octombrie. Pentru prima dată în România, asociaţia Nod Makerspace construieşte un proiect pe cât de curajos, pe atât de util: istoria designului românesc de la 1918 încoace. 

Un articol de |17 octombrie 2018

100 de obiecte de design românesc este numele expoziției și e-muzeului ce vor fi lansate în București pe 24 octombrie, la MATER.

După luni de cercetare și arhivare, echipa multidisciplinară a pus cap la cap traseul ultimilor 100 de ani de design românesc – un domeniu special, autentic, crescut într-un context social și politic intens și uneori bizar.

Schiurile Reghin, pantofii Guban, pălăriile Dădârlat, covoarele Cisnădie, calculatoarele Cobra, automobilul Aurel Perșu – primul automobil aerodinamic – sunt doar câteva dintre obiectele inedite și evocatoare de amintiri, care au marcat descoperiri tehnologice și etape importante ale istoriei românești din ultimul secol. Pasionații de design vor descoperi exemplarele și poveștile din arhiva digitală – o invitație la explorare și o resursă pentru profesioniști.

”Expoziția își propune să creeze un mic scurtcircuit între vechi și nou, numai pentru a restabili apoi o legătură mai puternică între imaginarul colectiv și noile inițiative locale. Cu cât înțelegem mai multe despre cum s-a transformat designul și cum i-a fost modelată evoluția, cu atât avem un set mai mare de cunoștințe pentru a răspunde nevoilor actuale”, descrie Andra Giuglea, arhitect coordonator al echipei de cercetare.

 Expoziția aduce o parte din obiectele prezente în arhiva digitală și va fi deschisă publicului între 24 octombrie și 4 noiembrie la MATER – biblioteca de materiale. Din noiembrie, colecția va călători în Europa, cu o primă oprire în Serbia, la Novi Sad.

”100 de obiecte de design românesc” nu este o colecție închisă – este doar un început. Proiectul își propunere să aducă la zi circuitul designului românesc și cursul firesc al creativității locale. Vino să explorezi și să contribui la prima arhivă de design românesc!

 Adresa: MATER – Biblioteca de Materiale, Splaiul Unirii nr 160, parter

24 octombrie – 4 noiembrie

 Program de vizitare: luni – duminică, între 10.00 – 19.00

Intrare liberă

Proiectul 100 de obiecte de design românesc este o inițiativă a asociației Nod Makerspace – grup de creativi multidisciplinari care a creat primul makerspace din România și prima bibliotecă de materiale din Europa de Sud-Est.

Foto: Prima arhivă istorică, 100 de obiecte de design românesc  – Cristian Vasile

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

23
/08
/20

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.