12 lucruri pe care nu le știați despre Mozart
https://www.ziarulmetropolis.ro/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mozart/

I-aţi ascultat operele, simfoniile, concertele. Dar ştiaţi că Mozart era mare amator de biliard, i-ar fi plăcut să fie dansator şi cânta cu plăcere la vioară, deşi avea mâinile prea scurte?

Un articol de Liliana Matei|7 aprilie 2015

Volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson, apărut la Editura Humanitas, conține multe informații despre viața și opera compozitorului, într-un limbaj accesibil. Mai jos sunt câteva fragmente:

Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea târziu.

Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey, muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani.

La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul propriu fiecăruia.

Interpretarea lui Mozart (n. red. – la pian) era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”.

Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice, deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist (până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist).

H62Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau sopranele.

Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima. Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă , dar nesatisfăcătoare la stadiul unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor, așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor.

Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat. […] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune: biliardul.

Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?”

Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât de dornic să se stabilească la Viena: dansul. A dansat toată viața, de fapt, până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să danseze încât „ar fi vrut să fie dansator”.

Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele. Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute bani când se afla la ananghie.

„Nunta lui Figaro” e opera la Mozart a lucrat mai mult decât la orice altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică „aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar încuviința ca ariile să fie bisate.

Foto Mozart: wikipedia

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.