Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educaţie, ambiţii, viaţă şi moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.
Un articol de Alina Vîlcan|25 iunie 2019
15 învățături ale unuia dintre cei mai faimoși lideri spirituali din toate timpurile, așa cum apar acestea în CARTEA BUCURIEI. Sanctitatea Sa Dalai Lama și Arhiepiscopul Desmond Tutu în dialog cu Douglas Abrams (Editura Humanitas, 2019), o carte care pune față în față doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace, incontestabili maeștri spirituali ai lumii contemporane.
-
La baza existenței noastre se află o întrebare fundamentală. Care este scopul vieții? După ce am cugetat mult, cred că scopul vieții este să găsim fericirea. Nu are importanță dacă ești budist, ca mine, sau creștin, dacă aparții oricărei alte religii sau nu aparții niciunei religii. Din clipa în care se naște, fiecare ființă umană vrea să descopere fericirea și să evite suferința. Nici o diferență de cultură, de educație sau de religie dintre noi nu influențează acest lucru. Pur și simplu, ne dorim din adâncul ființei noastre bucuria și mulțumirea.
-
Suntem în secolul XXI. Ameliorăm inovațiile din secolul XX și continuăm să ameliorăm lumea noastră materială. Desigur, mai sunt încă mulți oameni săraci care nu au destulă mâncare, dar, în general, lumea este acum foarte dezvoltată. Problema este că lumea noastră și educația noastră rămân concentrate exclusiv pe valori exterioare, materialiste.
-
Oricine îți oferă iubire e ruda ta.
-
Sursa suferinței este gândirea prea egoistă. Sursa fericirii este preocuparea plină de compasiune față de starea de bine a celorlalți.
-
Îmi place mâncarea. Fără mâncare, corpul meu nu poate să supraviețuiască. (…) Nu pot să mă gândesc numai la compasiune, compasiune, compasiune. Compasiunea nu îmi va umple stomacul. Dar vezi, odată cu fiecare masă trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a mânca fără să ne atașăm de mâncare.
-
Cred că, dacă ești cu adevărat credincios, imediat ce te trezești îi mulțumești lui Dumnezeu pentru o nouă zi. Și încerci să îndeplinești voia lui Dumnezeu. Eu, fiind budist, imediat ce mă trezesc mi-aduc aminte de învățătura lui Buddha, importanța bunătății și compasiunii, dorind să li se întâmple un lucru bun altora sau, cel puțin, să aibă parte de mai puțină suferință.
-
Circumstanțele, mediul, educația, toate contează. Mai ales astăzi. Nu se pune mare accent pe valorile interioare în educație. Și-atunci, în locul valorilor interne, devenim egoiști – gândindu-ne întotdeauna: eu, eu, eu. O atitudine egoistă creează senzația de nesiguranță și teama. Lipsa de încredere. Prea multă teamă provoacă frustrare. Prea multă frustrare provoacă mânie. Așa acționează psihologia, sistemul minții, al emoției, care creează o reacție în lanț. Cu o atitudine egoistă, te îndepărtezi de ceilalți, urmează lipsa de încredere, apoi te simți nesigur, urmează teama, anxietatea, frustrarea, mânia, violența.
-
Toată lumea știe că durerea fizică este neplăcută și încearcă s-o evite. Facem asta nu numai vindecând boli, ci și încercând să le prevenim și să ne menținem imunitatea fizică. Durerea mentală este la fel de neplăcută, așa că ar trebui să încercăm s-o alinăm și pe aceasta. Putem face acest lucru dezvoltându-ne imunitatea mentală.
-
Imunitatea mentală presupune pur și simplu să înveți să eviți emoțiile distructive și să le dezvolți pe cele pozitive.
-
Adesea, stresul și anxietatea sunt determinate de prea multe așteptări și de prea multe ambiții. Când nu îndeplinim acele așteptări sau ambiții, devenim frustrați. Încă de la bun început este vorba de o atitudine egoistă: „vreau lucrul acesta, vreau lucrul celălalt”. Adesea nu suntem realiști în legătură cu competența noastră sau cu realitatea obiectivă. Când suntem conștienți de capacitățile noastre, putem să ne apreciem realist și efortul. Atunci avem șanse mult mai mari de a ne atinge și obiectivele. Dar efortul nerealist aduce doar dezastre. Prin urmare, în multe cazuri stresul nostru este provocat de propriile așteptări și ambiții.
-
Dacă ești bolnav, e mult mai bine să accepți că ai o boală și să primești tratament medical în loc să spui că nu-i nicio problemă și să te amăgești.
-
Buddha a spus că nimic nu durează. Prin urmare, e important ca în meditația pe care o practicăm în fiecare zi să continuăm să ne gândim la natura noastră muritoare.
-
Există două niveluri ale efemerității. La nivelul de suprafață, viața se tot schimbă și lucrurile încetează să existe, inclusiv noi. La nivelul mai subtil, în fiecare clipă totul se schimbă, iar știința poate să ne arate că acest lucru se întâmplă, chiar și la nivel atomic și subatomic. Corpul nostru se schimbă constant așa cum se schimbă și mintea noastră. Totul este într-o stare constantă de schimbare – nimic nu rămâne static și nimic nu rămâne permanent.
-
E important să ne aducem aminte că mai devreme sau mai târziu moartea vine și ar trebui să dăm un sens vieții cât timp suntem în viață.
-
Mulți oameni de pe planeta aceasta își fac griji gândindu-se că vor merge în iad, dar asta nu-i prea ajută. Nu trebuie să-ți fie frică. Cât timp ne petrecem viața pe pământ făcându-ne griji în legătură cu iadul, cu moartea, cu toate lucrurile care ar putea merge prost, vom avea multe neliniști și nu vom găsi niciodată bucuria și fericirea. Dacă ți-e foarte frică de iad, trebuie să-ți trăiești viața având un scop, mai ales ajutându-i pe alții. Așa că prefer să merg în iad, nu în rai. Pot să rezolv mai multe probleme în iad. Pot să ajut mai mulți oameni.
Nu se pune mare accent pe valorile interioare în educație. Și-atunci, în locul valorilor interne, devenim egoiști – gândindu-ne întotdeauna: eu, eu, eu. (Dalai Lama)
