5 întrebări pentru actorii de la Teatrul Metropolis – Alexandru Nagy
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-intrebari-pentru-actorii-de-la-teatrul-metropolis-alexandru-nagy/

Actorii de la Metropolis răspund la cinci întrebări despre soarta teatrului autohton, într-o perioadă atipică şi delicată pentru scena românească.

Un articol de Ziarul Metropolis|18 iunie 2020

1. De ce v-a fost cel mai dor în timpul celor două luni de stare de urgență?

Alexandru Nagy: Mi-a fost și îmi este foarte dor de Operă, de repetițiile de la Teatru și de Conservator. Sunt conștient că în izolare am câștigat anumite lucruri, dar am pierdut unele momente frumoase care se nasc în echipele în care lucrez.

2. Credeți că lumea se va schimba în urma acestei pandemii? În ce fel?

Cred că da, însă la noi schimbarea se produce cu o întârziere, din câte am observat în ultimii 15 ani. Așadar, cred că ne așteaptă foarte multe provocări în viitorul imediat. Chiar dacă vine sfârșitul lumii așa cum o știm noi, cred că ține de noi ca artiști unde ne poziționăm. Mai multă flexibilitate și adaptabilitate în vremurile astea, sunt două obiective pentru care trebuie să ne pregătim. Unii au o rezistență la schimbare și e normal, poate că își permit. Noi, cei la început de drum nu.

3. Ce fel de spectacole credeți că vor căuta spectatorii la teatru după această experiență?

Teatrul e teatru și așa va rămâne. A încerca să faci din teatru Netflix – prin pomparea unor bugete fabuloase în scenografie si onorarii si reducerea actorului la metoda de serial este o eroare. În aceste vremuri apăsătoare, teatrul trebuie să revină la esență, la emoția întâlnirii cu spectatorul. Un teatru centrat pe actor și spectator. Pe nevoile ambelor tabere. Și, până la urmă, o înțelegere mai clară a faptului că facem parte din aceeași comunitate.

Eram deja destul de distanțați de publicul nostru și înainte de pandemie. Distanțarea impusă nu a făcut decât să ne sublinieze și să adâncească ideea că nu suntem atât de bine conectați cu publicul nostru, nici măcar nu îl cunoaștem. Și ca atare dacă nu-l cunoști și nu îl recunoști ca partener egal, nu ai cum să-i oferi ceea ce are nevoie.

4. Felul dumneavoastră de a vă raporta la teatru s-a schimbat în vreun fel? Credeți că teatrul va arăta altfel după revenirea la normal?

Lucrând în ultimii 15 ani mai mult în mediul independent, am avut noroc (râde). Ceea ce părea un dezavantaj până anul acesta, se dovedește a fi atuul generației noastre. În astfel de vremuri, după marile crize, lucrurile se schimbă, iar experiența câștigată în zona independentă poate fi folosită cu brio și în teatrul de stat. Era deja evident de ceva timp că trebuie să strangem cureaua. Risipa de bani nu mai are cum să existe în teatrele de stat. Egalitatea de șanse, promovarea dramaturgiei românești și a tinerilor este o nevoie reală.

Îmi doresc foarte mult ca teatrul să fie orientat spre comunitate și spre public, să nu mai facem spectacole pentru noi, cei din breaslă, și să nu mai îngropăm actorul în decoruri mamut. Să nu facem o concurență neloială și nereușită Netflix-ului. Să ne reamintim de lucrul cu actorul. De spațiul gol al lui Brook, de teatrul “sărac”, dar atât de bogat al lui Grotowski.

5. Dacă ați fi avut o baghetă magică în timpul acestei pandemii, care ar fi cele trei lucruri pe care le-ați fi schimbat sau le-ați schimba de acum încolo?

Cred că fiecare dintre noi posedă această baghetă magică pe toata durata existenței, nu doar în situații de criză. Cred că ea trebuie folosită mereu pentru a crea acea magie interioară, extrem de specială, care ne face dependenți de teatru și de întâlnirea cu noi înșine.

Ne-am dat seama în acest răstimp că nu putem exista fără public. Și ca atare el trebuie să fie ținta noastră. Nu premiile și nici concursul stupid între bugete.

Aș vrea să cred că nu suntem retrograzi. Că fiecare în parte, în secret, și-a tras concluziile personale în tot acest răgaz și că ne întoarcem treptat, mai buni, mai sinceri și mai dornici de întâlnirea esențială care trebuie să se întâmple la teatru.

Este clar că trebuie să facem tot ce ne stă în putință să fim alături de publicul nostru, pentru că el are nevoie de noi, la fel cum și noi avem nevoie de el.

“Nu se poate trăi fără teatru.”

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.