55 de ani cu Teatrul „Ion Creangă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/55-de-ani-cu-teatrul-ion-creanga/

Teatrul Ion Creangă sărbătoreşte pe 4 mai 2020 împlinirea a 55 de ani de la înfiinţare, cincizeci şi cinci de ani în care a fost alături de tinerii săi spectatori din capitală, contribuind la educarea şi formarea tinerelor generaţii, dar şi la dezvoltarea artei spectacolului pentru copii din România.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2020

Un prilej anual de bucurie pentru instituție, dar și pentru micuții săi spectatori de ieri și de azi, aniversarea are de această dată o formă inedită. Tradiționala gală din sala de spectacol decorată festiv se mută în mediul virtual, pentru că doar #online putem fi #împreună. Renunțând la fastul decorurilor și luminilor, reîntâlnirea cu publicul ia forma unui jurnal video: o serie de urări, povești și amintiri cu drag de teatru și public, împărtășite de echipă, colaboratori și prieteni ai Teatrului Ion Creangă.

Colecția de materiale video, intitulată „Jurnalul unei aniversări: TIC 55”, începe cu un episod special: o scurtă poveste scrisă și narată de actrița Alexandrina Halic, cu ilustrații de Ioana Trușcă. O meditație asupra unor importante repere din istoria Teatrului Ion Creangă, dar și asupra contextului cu totul neprevăzut care ne ține departe de sălile de spectacol, povestea vă invită cu delicatețe și umor în lumea unui teatru-personaj.

Materialul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a Teatrului (FB.com/TeatrulIonCreanga) sau pe canalul de Youtube, accesând link-ul: https://bit.ly/2zW6lIx

Seria „Jurnalul unei aniversări: TIC 55” continuă pe parcursul lunii mai, Teatrul difuzând online zilnic un nou material video, însoțit de fotografii de arhivă.

„4 mai 2020 – Teatrul Ion Creangă împlinește cincizeci și cinci de ani. Mi-aș fi dorit tare mult ca această zi de sărbătoare să o petrecem împreună cu micii noștri spectatori. Din păcate, timpurile pe care le traversăm sunt unele cu totul și cu totul speciale – timpuri pe care Teatrul Ion Creangă în cei 55 de ani de existență cu siguranță nu le-a mai cunoscut. Dar vom trece și peste asta. Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim în sala de spectacol și să pornim în această călătorie magică, în acest univers al copilăriei, o bucurie pe care o avem doar împreună, atunci când noi suntem pe scenă și voi sunteți în sală”, a declarat Gabriel Coveșeanu, managerul teatrului.

„O aniversare e un prilej de bucurie. Sunt 55 de ani. Am citit undeva că nu numărul anilor e important, ci ce-ai reușit să faci în ei. Noi spunem că am făcut lucruri bune și că Teatrul Ion Creangă își are locul lui bine meritat în rândul celorlalte teatre. Un loc necesar și benefic. La Mulți Ani, Teatrul nostru drag!”, a declarat actrița Alexandrina Halic.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

06
/12
/20

Marți, 8 decembrie, la ora 19, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe facebook-ul Filarmonicii „George Enescu” și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al cincilea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

06
/12
/20

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă pentru prima dată, în perioada 9 – 11 decembrie, o serie de trei spectacole lectură după texte contemporane românești dedicate copiilor. Seria video va fi lansată pe pagina de Facebook a Teatrului Gong și își propune să ofere o alternativă artistică pentru petrecerea timpului liber acasă, în familie.

04
/12
/20

Șapte artiști pop români cântă împreună piesa „Cel mai frumos cadou”, pentru cei mai vulnerabili copii ai României. În plină pandemie, care a afectat profund industria muzicală, dar și societatea românească în ansamblu, artiști importanți din România fac un gest de solidaritate și se alătură pro-bono cauzei Hope and Homes for Children, pentru ca 1600 de copii aflați în risc de separare familială să rămână alături de părinții lor.

04
/12
/20

250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

04
/12
/20

Când sala de spectacol se închide, personajele și poveștile găsesc o nouă modalitate de a ajunge la noi! Începând din această săptămână, Teatrul Ion Creangă se joacă ONLINE. Ateliere, jocuri și povești cu tâlc așteaptă să fie descoperite pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga, spațiul virtual unde prind viață surprizele puse la cale de eroii năzdrăvani, dar și de spiridușii care li se alătură, în pragul sărbătorilor de iarnă.

03
/12
/20

TOP Într-un an în care realitatea a făcut concurență scenariilor apocaliptice, documentarele românești s-au remarcat mai mult ca oricând. Sunt multiple explicații, însă e o certitudine că 2020 a fost un moment de vârf, care ar putea fi încununat chiar cu o nominalizare la Oscar pentru „colectiv”, de Alexander Nanau.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

02
/12
/20

O coincidență recentă înspăimântătoare m-a făcut să caut mai multe despre un actor uitat, Horia Căciulescu. Am descoperit un destin teribil în care succesul de pe scenă, de la televizor și de pe marele ecran a alternat cu tragismul din viață – trecerea pe la Canal și moartea în haosul de la Revoluție.