-->

7 daruri de muzică clasică pentru Crăciun și sărbătorile de iarnă
https://www.ziarulmetropolis.ro/7-daruri-de-muzica-clasica-pentru-craciun-si-sarbatorile-de-iarna/

Dintre multele muzici care vă pot bucura, inspira şi relaxa în această perioadă (parcă cea mai frumoasă dintr-un an cam deloc frumos), vă propunem o selecţie care, sperăm, vă va reaminti câteva compoziţii faimoase dar va şi prilejui descoperirea unor muzici interesante.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 decembrie 2020

Da, sunt lucrări de muzică clasică în această mică selecție pe care v-o prezentăm (una complet subiectivă și deloc exhaustivă), dar de o varietate foarte mare: de la zei ai muzicii clasice de acum câteva secole până la un compozitor de secol 20 și chiar un altul de care poate nici nu ați auzit până acum. În orice caz sperăm să vă bucure aceste compoziții, și să vă inspire să căutați mai des frumusețea și energia splendidă a muzicii clasice – care poate face, de fapt, din orice zi o sărbătoare, iar din sărbătoarea Crăciunului o perioadă încă și mai plină de strălucire.

1. Oratoriul de Crăciun (J.S. Bach – aici găsiți un articol dedicat marelui compozitor german) 

Puține lucrări clasice par atât de profund legate de spiritul Crăciunului precum această capodoperă a lui Bach, din 1734. Este formată din 6 cantate, fiecare având povestea ei inspirată din Nașterea Domnului, dar toate formând deopotrivă și o minunată compoziție unitară. În mod interesant, lucrarea este unul din primele exemple de parodie muzicală, o tehnică ce implica adaptarea unui text nou la o muzică preexistentă – căci, ca o ironie, mare parte din muzica acestui Oratoriu fusese scrisă inițial fără niciun scop religios ci pentru celebrarea zilelor de naștere ale unui cuplu princiar german.

2. Simfonia nr. 1 Winter Daydreams/ Vise de iarnă (P.I. Ceaikovski –  despre care puteți citi aici)

O muzică vie, încântătoare, care nu lasă să se întrevadă nimic din corvoada care a însemnat compunerea ei pentru acest prim star internațional al muzicii rusești. A fost de fapt primul succes notabil al său, care i-a rămas foarte drag și despre care scria mai apoi: „Deși e în multe feluri o lucrare imatură, totuși în mod fundamental are mai multă substanță și este mai bună decât oricare dintre lucările mele de maturitate.”

3. The Messiah (G. F. Handel, despre care puteți citi mai multe aici

Una dintre cele mai iubite compoziții ale lui Handel, The Messiah a fost scrisă într-un avânt creator în doar 3 săptămâni, în 1741. Este una dintre cele mai frecvent interpretate lucrări corale din toată muzica occidentală. Când a scris-o, compozitorul german locuia deja în Anglia, unde descoperise (inițial spre dezamăgirea sa) că publicul nu mai era atât de doritor de operă sau de lucrări în italiană sau germană, ci de compoziții în engleză, preponderent pe teme religioase. Deci s-a conformat… și cu ce succes.

4. Troika, din suita Locotenentul Kijé (S. Prokofiev – puteți citi mai multe despre compozitorul rus aici

O piesă care de fapt nu are legătură cu Crăciunul, dar pe care mulți melomani iubesc să o asculte în această perioadă a sărbătorilor de iarnă. În 1975, muzicianul britanic Greg Lake a folosit ca inspirație această lucrare pentru cel mai cunoscut hit al său, „I Believe în Father Christmas”.

5. L’enfance du Christ: The Shepherds’ Farewell (H. Berlioz)

Se bazează pe fragmentul din Biblie ce descrie fuga Sfintei Familii în Egipt pentru a scăpa de persecuțiile împotriva Pruncului. Berlioz nu a fost religios ca adult, dar a rămas toată viața sensibil la frumusețea muzicii religioase ce îl fascinase în copilărie. Compozițiile lui erau adesea primite cu ostilitate de publicul parizian, care le considera în general cam bizare și disonante – totuși, această lucrare a fost un mare succes, și a primit laude din tot Parisul cu excepția a doar doi critici. De fapt, în timpul vieții sale Berlioz a avut mai multe succese cu muzica religioasă, alte exemple în acest sens fiind Messe solennelle sau Te Deum

6. A Ceremony of Carols (Benjamin Britten)

O lucrare din 1942 pentru cor și harpă, una dintre cele mai populare ale compozitorului, dirijorului și pianistului britanic, o figură centrală a muzicii britanice din secolul trecut. La acea vreme, acompaniamentul cu harpă era un lucru destul de neobișnuit, dar astăzi acestă lucrare face parte din repertoriul standard al acestui instrument – și este totodată una dintre cele mai cunoscute compoziții de Crăciun din repertoriul modern.

7. Santa Claus: Christmas Symphony (William Henry Fry)

Un compozitor mai puțin cunoscut (1813-1864), primul compozitor născut în Statele Unite care a scris o simfonie orchestrală și de asemenea o operă ce a fost pusă în scenă acolo. Această simfonie de Crăciun a fost compusă în 1853 și s-a bucurat de un mare succes la public. Ca o curiozitate, se pare că aici apare prima utilizare a saofonului într-o lucrare orchestrală (instrumentul fusese inventat cu doar un deceniu în urmă și era încă considerat o curiozitate).

Cover foto: www.timeout.com



18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.