7 filme de excepție la Cinepolitica 2019 – activism, justiție oarbă, deportări și o altă față a alegerilor din Franța
https://www.ziarulmetropolis.ro/7-filme-de-exceptie-in-competitia-cinepolitica-2019-activism-justitie-oarba-deportari-si-o-alta-fata-a-alegerilor-din-franta-7-filme-de-exceptie-in-competitia-cinepolitica-2019-activism-justiti/

Șapte dintre cele mai noi şi apreciate filme cu temă politică se regăsesc în competiţia Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica 2019, care va avea loc între 18 – 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Campania electorală din Franţa, activismul social, justiţia oarbă şi deportările în URSS sunt temele abordate în patru dintre cele şapte filme din competiţie.

Un articol de Petre Ivan|10 aprilie 2019

Printre acestea se numără și “Libre”, documentarul ce dezbate drepturile omului prin povestea activistului Cédric Herrou, un simplu fermier ce luptă cu politicile franceze de imigrare, cu riscul de a-și pierde propria libertate.

“Libre”

Libre” (regia Michel Toesca), documentar premiat la Cannes și Valladolid, prezintă lupta unui om cu un întreg sistem judiciar și social în demersul său cât se poate de nobil: ajutorul dat unor imigranții ce caută o soarta mai bună în Europa. Cédric le oferă acestora, în ferma sa, protecție și mâncare în călătoria lor inumană. Printre aceștia se găsesc mulți minori, orfani sau invalizi. Hăituit și condamnat de autorități pentru faptele sale, Herrou intră în atenția mass-mediei internaționale și bătălia sa devine subiect de prim-plan chiar și în New York Times. Regizorul Michel Toesca decide să documenteze întregul calvar, fără a beneficia de o echipă de filmare în adevăratul sens al cuvântului, pentru a da un semnal de alarmă unei lumi aflate într-un grav impas moral.

 

Prima Campanie

“Premiere Campagne” (regia Audrey Gordon), marele câștigător al festivalului de film Politikos, spune povestea lui Astrid Mezmorian, o tânără jurnalistă, proaspăt angajată a postului France 2, a cărei primă misiune este să urmărească campania electorală a celui mai tânăr candidat la prezidențiale – Emmanuel Macron. Două luni de maraton, pentru doi novici. Un documentar din culisele redacției televiziunii France, care dezvăluie o nouă perspectivă a alegerilor prezidențiale din 2017, din Franța.

Murer: Anatomy of a trial, filmul de lung metraj în regia lui Christian Frosch, ne aduce în sala de judecată a unuia dintre cele mai controversate procese din Austria. Față în față cu Franz Murer, supranumit și Măcelarul din Vilnius, supraviețuitorii crimelor în masă depun mărturie pentru a pedepsi un artizan al Holocaustului și pentru a obține dreptate: dar fără niciun rezultat.
Într-o epocă în care naționalismul câștigă din ce în ce mai mult teren și există din ce în ce mai puține rezerve în fața ideologiilor care se presupun de mult apuse, cazul Murer este un subiect deprimant. Filmul arată cât de puțin cântărește adevărul și justiția atunci când sunt puse în balanță cu interesele politice.

Eternal Winter” (regia Attila Szász, cu Marina Gera, Sándor Csányi, Laura Döbrösi ) prezintă experiența celor 700.000 de maghiari deportați în URSS la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de muncă forțată. Protagonista filmului este o femeie constrânsă să-și trăiască alături de fiica sa și alte zeci de femei existența de coșmar într-una din aceste tabere sinistre ale Gulagului. Pe acest fundal plin de tragism, interacțiunea dintre oameni va aduce singurul strop de umanitate la care se mai poate spera. O dramă puternică, o producție completă, magistral jucată, regizată și filmată.

Mai multe detalii pe www.cinepolitica.ro

Foto: Cinepolitica – cinepolitica.ro

 

 

 

24
/02
/15

Neill Blomkamp revine la invitația pe care ne-a făcut-o în filmele sale anterioare, District 9 şi Elysium, aceea de a ne reimagina lumea în care trăim. Blomkamp a combinat acţiunea cu conştiinţa socială, iar această combinaţie a stârnit o reacţie de neuitat, rămânând în memoria spectatorilor.

23
/02
/15

"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles. Filmul a avut nouă nominalizări şi a mai fost premiat pentru "cea mai bună imagine", "cel mai bun scenariu original" şi "cea mai bună regie".

21
/02
/15

Începe Cinema-edu, ediția a cincea. În perioada februarie-iunie, liceenii sunt invitați să participe gratuit la cel mai mare proiect de educație cinematografică și socială din Romania. Până acum, peste 50 de licee din țară s-au înscris în proiect.

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.