7 întrebări pentru Florentina Năstase, nominalizată la Premiile Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal
https://www.ziarulmetropolis.ro/7-intrebari-pentru-florentina-nastase-nominalizata-la-premiile-gopo-pentru-cea-mai-buna-actrita-in-rol-principal/

INTERVIU În aşteptarea celei de-a XIII-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, ce are loc astăzi, 19 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, am stat de vorbă cu actriţa Florentina Năstase.

Un articol de Alina Vîlcan|19 martie 2019

Florentina Năstase este nominalizată la Premiile Gopo din acest an, la categoria Cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul din filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu.

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă. Care a fost principala provocare pentru tine, cum ai colaborat cu regizorul Bogdan Theodor Olteanu, ce ai învățat lucrând pentru acest film? Dar și ce consideri că e cel mai atrăgător la personajul care ți-a adus nominalizarea Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal?
A fost un proces de lucru foarte plăcut, de la primele lecturi ale scenariului până la ultimul cadru tras. Bogdan e un regizor delicat și discret, care conduce repetițiile fără prea mult zgomot. A fost esențial, în primă fază, ca relația dintre mine și Silvana (n.r.: Silvana Mihai) să funcționeze. E meritul lui că a făcut un casting în urma căruia am rămas și cu o prietenă foarte bună, nu doar cu o colegă de platou. A fost o chimie perfectă. Ce am învățat nu pot să pun în cuvinte acum, sper să am ocazia să aplic în viitoare proiecte.

M-am bucurat să-mi descopăr o fațetă pe care nu o exploatez în alt context. Personajul acesta are o determinare și o liniște interioară pe care le admir. Nu spun că eu am reușit neapărat să îi dau aceste valențe, ci așa am „citit-o” din scenariu. Sper să fi reușit să și transmit asta.

Premiile Gopo 2019. Cum ai primit această nominalizare, ce așteptări ai?
A fost o mare surpriză pentru mine. Primul rol principal într-un lungmetraj și vine nominalizarea la Gopo! Este meritul lui Bogdan și al echipei de promovare, care a reușit să expună acest film indie într-un mediu cinematografic ostil filmului românesc în general, și al celui independent cu atât mai mult. Când s-a lansat s-a tot discutat la proiecțiile la care am participat despre filmul LGBT și despre impactul acestuia în societate. Și gândul meu era că vom ajunge la o stare de normalitate abia atunci când nu ne vom mai uita la un „film cu lesbiene”, ci la o poveste de dragoste pur și simplu și îl vom judeca din punct de vedere artistic. Această dublă nominalizare, a mea și a Silvanei pentru cel mai bun rol principal feminin, mă face să sper că suntem pe un drum bun.

„Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” (regia: Bogdan Theodor Olteanu)

Teatru. Te știm mai ales din teatru, care consideri că sunt cele mai bune momente (roluri sau alte întâmplări) ale tale de până acum în teatru și pe ce scene te vedem în această primăvară?
Da, teatrul este casa mea, de fapt. S-au împlinit 10 ani de când sunt în colectivul teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești și sunt recunoscătoare pentru întâlnirile de aici cu trupa, cu regizorii, muzicienii și scenografii mișto cu care am lucrat în tot acest timp. Am jucat în multe spectacole minunate aici, care m-au modelat ca actriță. De câțiva ani colaborez cu Teatrul de Comedie din București, unde mă simt foarte bine, e o atmosferă minunată acolo. La Replika joc într-o monodramă regizată de Sânziana Stoican, spectacol care îmi dă palpitații la fiecare reprezentație (n.r.: „Peștii dorm”, în cadrul programului „Povești cu supereroi”). Și sunt în toate producțiile Asociației „Cultură’n Șură”, spectacole care circulă prin toată țara în cadrul proiectului acesta în care mă implic cu tot sufletul alături de partenerul meu de viață.

Noua generație de actori. Cum vezi generația ta de actori de la noi, în teatru și film?
Generația mea? E foarte mișto. Suntem cu un picior în vechiul sistem de angajări la stat și cu celălalt în mediul independent. Ce vine după noi e mai interesant, tinerii axați pe independent, care e mai competitiv, teoretic. Să vedem ce iese de aici.

Artist în România mileniului III. Cum se construiește o carieră artistică în România acum, ce e cel mai dificil, și cum trăiește din artă, aici, o actriță tânără?
O carieră de orice fel se construiește cu multă muncă și răbdare. Când m-am angajat aveam impresia că timpul mă presează, că trebuie să fac rolul cel mare „acum”, mă frustram, mă grăbeam și deseori ratam. În timp am învățat să iau fiecare nouă propunere cu calm și să muncesc cât pot de bine cu instrumentele pe care le am la îndemână. Și am învățat să fiu mai selectivă. Nu pot să fac totul bine, așa că încerc să fac mai puțin, dar foarte bine. Cât despre traiul din artă, cred că depinde ce standarde ai. Eu am tot ce îmi doresc, așadar pot declara că se trăiește minunat din meseria asta. Cu tot cu rate la bancă.

Timp liber. Ce îți place să faci atunci când nu ai nimic de făcut?
Nu prea mai am timp liber de când am devenit mamă. Tânjesc după o cafea cu prietenele și văd cu ochii minții o după-amiază în care să pot citi într-o liniște deplină.

Va urma… Ce pregătești nou, în ce urmează să te vedem (film, teatru)?
Aștept să văd ce aduce noua stagiune la Ploiești, apoi sper să urmeze o colaborare cu Bogdan Olteanu și în teatru. Vara asta, dacă totul merge bine, voi lucra alături de Victor Olăhuț la un proiect foarte sensibil, dar superstiția nu mă lasă să spun mai mult acum. În film mă tem că nu am niciun plan, sper să nu fiu o cometă pe cerul cinematografiei românești, dar e posibil. Mă pregătesc pentru orice scenariu, ca să nu fiu dezamăgită.

Când s-a lansat s-a tot discutat la proiecțiile la care am participat despre filmul LGBT și despre impactul acestuia în societate. Și gândul meu era că vom ajunge la o stare de normalitate abia atunci când nu ne vom mai uita la un „film cu lesbiene”, ci la o poveste de dragoste pur și simplu și îl vom judeca din punct de vedere artistic. (Florentina Năstase, actriță)

Foto: Micafotografă, Câteva conversații despre o fată foarte înaltă

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.